Lista numerelor

Dacă trăim astfel, vom realiza în lume o misiune de pace; vom şti să facem iubită celorlalţi slujirea lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu iubeşte pe cel care dă cu bucurie²⁸. Creştinul este încă unul în societate; dar inima lui debordează bucuria celui care îşi propune să îndeplinească, cu ajutorul constant al harului, voinţa Tatălui. Şi nu se simte victimă, nici degradat, nici înrobit. Merge cu capul sus, pentru că este om şi este fiu al lui Dumnezeu.

Credinţa noastră conferă toată strălucirea sa acestor virtuţi pe care nici o persoană nu ar trebui să renunţe să le cultive. Nimeni nu îl poate întrece pe creştin în umanitate. De aceea, cel care îl urmează pe Cristos este capabil – nu prin merit propriu, ci prin harul Domnului – să le comunice celor care îl înconjoară ceea ce uneori bănuiesc, dar nu reuşesc să înţeleagă: faptul că adevărata fericire, adevărata slujire a aproapelui trece doar prin inima Mântuitorului nostru, perfectus Deus, perfectus homo.

Să mergem la Maria, mama noastră, creatura cea mai excepţională care a ieşit din mâinile Domnului. Să îi cerem să ne facă oameni de bine şi ca aceste virtuţi omeneşti, înlănţuite în viaţa de har, să se transforme în cel mai bun ajutor pentru cei care, ca noi, lucrează în lume pentru pacea şi pentru fericirea tuturor.

Cu ochii la ţintă

Dacă vă amintesc aceste adevăruri dure, este pentru a vă invita să examinaţi atent motivele care impulsionează comportamentul vostru, cu scopul de a îndrepta ceea ce trebuie îndreptat, oferind totul slujirii lui Dumnezeu şi a fraţilor voştri, oamenilor. Iată că Domnul a trecut de partea noastră, ne-a privit cu dragoste şi ne-a dat o sfântă chemare, nu întemeiată pe faptele noastre, ci pe hotărârea şi pe harul său. Acesta ne-a fost dat în Cristos Isus înainte de timpurile veşnice¹⁴.

Purificaţi-vă intenţia, ocupaţi-vă de toate lucrurile din dragoste pentru Dumnezeu, îmbrăţişând cu bucurie crucea fiecărei zile. Am repetat de mii de ori, pentru că cred aceste idei trebuie să fie sculptate în inima creştinilor: când nu ne limităm să tolerăm şi, în schimb, iubim contrazicerea, durerea fizică sau morală şi i-o oferim lui Dumnezeu, ca ispăşire pentru păcatele noastre personale şi pentru păcatele tuturor oamenilor, atunci vă asigur că această durere nu este apăsătoare.

Nu se mai duce o cruce oarecare, se descoperă crucea lui Cristos, cu consolarea că Mântuitorul se încarcă cu suportarea greutăţii. Noi colaborăm, ca Simon din Cirene care, când se întorcea de la munca pe câmpul său, gândindu-se la o meritată pauză, s-a văzut silit să pună umărul ca să îl ajute pe Isus¹⁵. A fi cireneanul voluntar a lui Cristos, a însoţi atât de îndeaproape umanitatea lui în suferinţă, redusă la cea mai de jos stare, pentru un suflet îndrăgostit nu înseamnă o nefericire, aduce certitudinea apropierii lui Dumnezeu, care ne binecuvântează cu această alegere.

Foarte des, nu puţini oameni au remarcat cu uimire bucuria pe care, slavă lui Dumnezeu, o au şi o transmit fiii mei din Opus Dei. În faţa evidenţei acestei realităţi, răspund mereu cu aceeaşi explicaţie, pentru că nu ştiu alta: fundamentul fericirii lor constă în a nu se teme de viaţă, nici de moarte, în a nu se speria în faţa necazurilor, în efortul cotidian de a trăi cu spirit de sacrificiu, dispuşi constant – în pofida mizeriei şi a slăbiciunii personale – să se nege pe ei înşişi, astfel încât să facă drumul creştin mai plăcut şi mai plin de iubire pentru ceilalţi.

Ca bătaia inimii

În timp ce eu vorbesc, ştiu că voi, în prezenţa lui Dumnezeu, încercaţi să vă treceţi în revistă comportamentul. Nu este adevărat că majoritatea acestor neplăceri care au neliniştit sufletul tău, a acestei lipse de pace, vin din faptul că nu ai răspuns invitaţiilor divine; sau, mai degrabă, din faptul că ai mers, poate, pe calea ipocriţilor, pentru că te căutai pe tine însuţi? Cu trista intenţie de a menţine în faţa celor care te înconjoară aparenţa unei atitudini creştine, în interiorul tău nu acceptai renunţarea, mortificarea pasiunilor tale strâmbe, dăruirea fără condiţii, dezinteresată, precum Isus Cristos.

Iată, în aceste momente de meditaţie în faţa tabernacolului, nu vă puteţi limita să ascultaţi cuvintele pe care le spune preotul, doar materializând rugăciunea intimă a fiecăruia. Eu îţi prezint câteva consideraţii, îţi semnalez nişte puncte, pentru ca tu să le prinzi în mod activ şi să reflectezi asupra lor la rândul tău, transformându-le în teme ale unui colocviu foarte personal şi liniştit între Dumnezeu şi tine, astfel încât să le aplici la situaţia ta actuală şi, cu lumina pe care Domnul ţi-o aduce, să faci distincţie în comportamentul tău între ceea ce merge drept de ceea ce se abate de la drumul drept, pentru a ne corecta cu ajutorul harului său.

Mulţumeşte-i Domnului pentru acest cumul de lucrări bune pe care le-ai realizat, dezinteresat, pentru ca să poţi cânta cu psalmistul: M-a scos din groapa ticăloşiei şi din tina noroiului, şi a pus pe piatră picioarele mele şi a îndreptat paşii mei¹⁶. Cere-i de asemenea iertare pentru omisiunile tale sau pentru paşii tăi greşiţi, când ai intrat în acest lamentabil labirint al ipocriziei, afirmând că doreşti gloria lui Dumnezeu şi binele aproapelui, dar de fapt te onorai pe tine însuţi... Fii îndrăzneţ, fii generos şi spune nu: nu mai vrei să îi înşeli pe Domnul şi omenirea.