Lista numerelor

Amintiţi-vă parabola talanţilor. Acel servitor care a primit unul singur putea – ca şi camarazii lui – să îl folosească bine, să îl facă rentabil, folosind calităţile pe care le avea. Şi la ce se gândeşte? Îl îngrijorează ideea să-l piardă. Bine. Dar, după aceea? Îl îngroapă²⁷! Şi asta nu dă roade.

Să nu uităm acest caz de teamă maladivă de a profita onorabil de capacitatea de a munci, de inteligenţă, de voinţă, de tot ceea ce înseamnă omul. Îl îngrop – pare să afirme acest nefericit –, dar libertatea mea rămâne neatinsă. Nu. Libertatea s-a înclinat spre ceva foarte concret, spre uscăciunea cea mai sărăcăcioasă şi mai aridă. A ales o parte, pentru că nu avea încotro: dar a ales rău.

Nimic mai fals decât să se opună libertatea dăruirii, pentru că dăruirea vine ca o consecinţă a libertăţii. Iată, când o mamă se sacrifică din dragoste pentru copiii ei, a făcut o alegere; şi, pe măsura acestei iubiri, aşa se va manifesta libertatea ei. Dacă această iubire e mare, libertatea va fi fecundă, iar binele copiilor provine din această binecuvântată libertate, care înseamnă dăruire, şi provine din această binecuvântată dăruire, care este tocmai libertate.

Dar, mă veţi întreba, când vom atinge ceea ce iubim din tot sufletul, nu vom mai continua să căutăm. A dispărut libertatea? Vă asigur că atunci este mai operativă ca oricând, pentru că dragostea nu se mulţumeşte cu o manifestare de rutină, nici nu se potriveşte cu plictiseala sau cu apatia. A iubi înseamnă a reîncepe în fiecare zi să slujeşti, cu acte de duioşie.

Insist, aş dori să pot să întipăresc asta cu litere de foc, în fiecare: libertatea şi dăruirea nu se contrazic; se susţin reciproc. Libertatea se poate dărui doar din dragoste; alt gen de dăruire nu concep. Nu este un joc de cuvinte, mai mult sau mai puţin reuşit. În dăruirea voluntară, în fiecare clipă a acestei dedicaţii, libertatea reînnoieşte dragostea, şi a reînnoi înseamnă a fi pururea tânăr, generos, capabil de mari idealuri şi de mari sacrificii. Îmi amintesc că m-a bucurat când am aflat că în portugheză tinerilor li se spune os novos. Şi asta sunt. Vă spun asta pentru că am împlinit deja destui ani, dar când mă rog în faţa altarului lui Dumnezeu care umple de bucurie tinereţea mea²⁸, mă simt foarte tânăr şi ştiu că niciodată nu voi ajunge să mă consider bătrân; pentru că, dacă îi rămân credincios Dumnezeului meu, dragostea mă va însufleţi continuu; se va reînnoi, ca aceea a acvilei, tinereţea mea²⁹.

Din dragoste pentru libertate, ne legăm. Doar mândria atribuie acestor legături greutatea unui lanţ. Adevărata umilinţă, pe care ne-o arată acel care este blând şi smerit cu inima, ne arată că jugul său este bun iar povara uşoară³⁰: jugul este libertatea, jugul este dragostea, jugul este unitatea, jugul este viaţa pe care el ne-a câştigat-o pe cruce.

A-i răspunde „nu” lui Dumnezeu, a respinge acest început de fericire nouă şi definitivă, a rămas în mâinile creaturii. Dar dacă procedează aşa, încetează să mai fie fiu pentru a se transforma în sclav. Fiecare lucru este ceea ce se potriveşte naturii sale; de aceea, când se mişcă în căutarea a ceva străin, nu acţionează potrivit propriului său mod de a fi, ci dintr-un impuls străin; şi aceasta este o aservire. Omul este raţional prin natura sa. Când se comportă potrivit raţiunii, acţionează prin propria hotărâre, ca persoană, aşa cum este: acest lucru este caracteristic libertăţii. Când păcătuieşte, acţionează fără raţiune, şi atunci se lasă condus de impulsul altuia, supus constrângerilor străine, şi de aceea cel care acceptă păcatul este rob al păcatului (In 8,34³⁶).

Permiteţi-mi să insist asupra acestui lucru; este foarte clar şi putem verifica deseori în jurul nostru sau în propriul nostru eu: niciun om nu scapă de un anumit tip de aservire. Unii se prosternează în faţa banului; alţii adoră puterea; alţii, liniştea relativă a scepticismului; alţii descoperă în senzualitate viţelul lor de aur. Şi la fel se întâmplă cu lucrurile nobile. Ne scufundăm în muncă, într-o întreprindere de proporţii mai mici sau mai mari, în elaborarea unei lucrări ştiinţifice, artistice, literare, spirituale, Dacă se pune tragere de inimă, dacă există pasiune adevărată, cel care se dăruieşte trăieşte ca un sclav, se dedică cu bucurie îndeplinirii sarcinii sale.

Sclavie pentru sclavie – dacă, în orice caz, trebuie să slujim, pentru că, fie că recunoaştem sau nu, aceasta este condiţia umană –, nu există nimic mai bun decât a ne şti, din dragoste, sclavi ai lui Dumnezeu. Pentru că în acel moment pierdem condiţia de sclavi, pentru a ne transforma în prieteni, în fii. Şi aici se arată diferenţa: abordăm ocupaţiile cinstite ale lumii cu aceeaşi pasiune, cu aceeaşi râvnă ca şi ceilalţi, dar cu pace în străfundul sufletului; cu bucurie şi seninătate, şi în faţa contradicţiilor: pentru că nu ne punem încrederea în ceea ce trece, ci în ceea ce rămâne pentru totdeauna, nu suntem copiii celei roabe, ci ai celei libere³⁷.

De unde vine această libertate? De la Cristos, Domnul nostru. Aceasta este libertatea cu care el ne-a răscumpărat³⁸. De aceea, ne învaţă: Dacă Fiul vă face liberi, veţi fi cu adevărat liberi³⁹. Noi, creştinii, nu trebuie să cerem cu împrumut de la nimeni acest dar, pentru că singura libertate care îl salvează pe om este cea creştină.

Îmi place să vorbesc despre aventura libertăţii, pentru că aşa se desfăşoară viaţa voastră şi a mea. Liberi – ca fii, insist, nu ca sclavi –, urmăm cărarea pe care Domnul ne-a arătat-o fiecăruia dintre noi. Ne bucurăm de această libertate de mişcare ca de un dar al lui Dumnezeu.

Liber, fără vreo constrângere, pentru că aşa vreau, îl aleg pe Dumnezeu. Şi mă angajez să-l slujesc, să-mi transform existenţa în dăruire faţă de ceilalţi, din dragoste pentru Domnul meu Isus. Această libertate mă încurajează să spun că nimic de pe pământ nu mă va despărţi de dragostea lui Cristos⁴⁰.