Lista numerelor

Există 2 numere în „Prietenii lui Dumnezeu” al căror subiect este Slujire → slujirea lui Dumnezeu.

Nu îmi iese din minte o întâmplare – a trecut deja mult timp de atunci –, când am fost să mă rog în catedrala din Valencia şi am trecut prin faţa mormântului venerabilului Riadaura. Mi s-a povestit atunci că acest preot, când era foarte bătrân, a fost întrebat: Câţi ani aveţi? El, foarte convins, a răspuns în dialectul valencian: Poquets, Puţini! Cei pe care i-am petrecut slujindu-l pe Domnul. Pentru mulţi dintre voi, încă se mai numără pe degetele unei singure mâini anii de când v-aţi hotărât să îl urmaţi pe Domnul nostru, să îl slujiţi în mijlocul lumii, în mediul vostru şi prin propria profesiune sau meserie. Nu contează prea mult acest detaliu; interesează, în schimb, să înscriem cu litere de foc în suflet certitudinea că invitaţia la sfinţenie, adresată de Isus Cristos tuturor oamenilor, fără excepţie, îi cere fiecăruia să îşi cultive viaţa interioară, să practice zilnic virtuţile creştine; şi nu în orice fel, nici într-un mod deosebit, nici măcar în mod excelent: trebuie să ne forţăm străduindu-ne până la eroism, în sensul cel mai puternic şi mai tranşant al expresiei.

Ţinta pe care v-o propun – mai bine spus, cea pe care ne-o arată Dumnezeu tuturor – nu este un miraj sau un ideal de neatins: aş putea să vă dau atâtea exemple concrete de femei şi bărbaţi obişnuiţi, ca voi şi ca mine, care l-au întâlnit pe Isus care trece quasi in oculto, cam pe ascuns7, pe la răscrucile aparent cele mai comune, şi s-au hotărât să îl urmeze, îmbrăţişând cu dragoste crucea fiecărei zile8. În această epocă de prăbuşire generală, de cedări şi de descurajări, sau de libertinaj şi de anarhie, mi se pare încă şi mai actuală acea convingere simplă şi profundă pe care, la începutul activităţii mele sacerdotale şi mereu, am vrut arzător să o comunic lumii întregi: Aceste crize mondiale sunt crize de sfinţi.

Note
7

In 7,10.

8

Mt 16,24.

Referințe la Sfânta Scriptură