Lista numerelor

Există 6 numere în «Drum», al căror subiect Păcat.

În sufletul tău parcă auzi efectiv „această prejudecată religioasă!“… — Şi apoi, apărarea elocventă a tuturor mizeriilor bietei noastre cărni decăzute: „drepturile ei!“

   Când ţi se întâmplă aceasta, spune-i duşmanului că există lege naturală şi lege a lui Dumnezeu… şi Dumnezeu! — Dar şi iad.

E dur să citeşti, în Sfintele Evanghelii, întrebarea lui Pilat: „Pe cine voiţi să vi-l eliberez, pe Baraba sau pe Isus, care se numeşte Cristos?“ — Este şi mai dureros să auzi răspunsul: „Pe Baraba!“

   Încă şi mai îngrozitor e să-mi dau seama că — de multe ori! — depărtându-mă de drum, am spus şi eu „pe Baraba!“ şi am adăugat: „pe Cristos?… «Crucifige eum!» — Răstigneşte-L!“

Nu uita, fiule, că pentru tine pe pământ există doar un singur rău, de care va trebui să te temi şi să te fereşti cu ajutorul harului divin: păcatul.

Nu simţi bucurie? — Gândeşte-te: există o piedică între Dumnezeu şi mine. — Aproape întotdeauna vei vedea că este aşa.

Lumea, diavolul şi carnea sunt nişte aventurieri care, profitând de slăbiciunile sălbaticului pe care-l porţi în tine, vor ca, în schimbul bietului miraj de o plăcere — ce nu valorează nimic — să le dai aurul fin şi mărgăritarele şi diamantele şi rubinele impregnate de sângele viu şi mântuitor al Dumnezeului tău, care sunt preţul şi comoara veşniciei tale.

Greşelile şi imperfecţiunile tale şi chiar căderile tale cele mai grave, să nu te îndepărteze de Dumnezeu. — Copilul cel slab, dacă e discret, caută să stea aproape de tatăl lui.

Referințe la Sfânta Scriptură