Când orgoliul pune stăpânire pe suflet, nu este neobişnuit ca, după el, să vină toate viciile: avariţia, lipsa de moderaţie, invidia, nedreptatea. Cel mândru încearcă inutil să-l îndepărteze pe Dumnezeu de pe Tronul său, pe el, care este milostiv cu toate creaturile, ca să îşi facă loc el, care acţionează din profunzimi de cruzime.

Trebuie să-i cerem Domnului să nu ne lase să cădem în această ispită. Mândria este cel mai rău dintre păcate şi cel mai ridicol. Dacă reuşeşte să tortureze cu multiplele ei halucinaţii, persoana atacată se înconjoară de aparenţe, se umple de fumuri, devine îngâmfată ca broscoiul din fabulă, care şi-a umflat guşa, plin de el, până când a explodat. Mândria este dezagreabilă şi din punct de vedere uman: cel care se consideră superior tuturor oamenilor şi tuturor lucrurilor îşi petrece tot timpul contemplându-se pe sine şi dispreţuindu-i pe ceilalţi, care îi răspund râzând de infatuarea lui vană.