102

Un măgăruş drept tron

Să mergem din nou la evanghelie. Să ne uităm la modelul nostru, Isus Cristos.

Sfinţii Iacob şi Ioan, prin intermediul mamei lor, i-au cerut lui Cristos să stea la stânga şi la dreapta sa. Ceilalţi discipoli s-au supărat pe ei. Iar Domnul nostru, ce răspunde? Oricare va vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru; şi oricare va vrea să fie întâi între voi, să fie robul tuturor. Căci tot aşa, Fiul Omului n-a venit să i se slujească, ci el să slujească şi să-şi dea viaţa ca preţ de răscumpărare pentru mulţi17.

Cu altă ocazie, la Cafarnaum, poate că Isus – ca în alte zile – mergea înaintea lor. Când era în casă, el i-a întrebat: Despre ce aţi vorbit pe drum? Dar ei tăceau, pentru că pe drum discutaseră între ei – din nou – cine să fie mai mare. Şi stând jos, Isus a chemat pe cei doisprezece şi le-a zis: Dacă voieşte cineva să fie cel dintâi, trebuie să fie cel mai de pe urmă dintre toţi şi slujitorul tuturor. Şi luând un copilaş, l-a aşezat în mijlocul lor; apoi l-a luat în braţe şi le-a zis: Oricine va primi pe unul dintre aceşti copilaşi în numele meu, mă primeşte pe mine; şi oricine mă va primi pe mine, nu mă primeşte pe mine, ci pe cel care m-a trimis pe mine18.

Nu vă încântă acest mod de a proceda al lui Isus? Îi învaţă doctrina şi, ca să înţeleagă, le dă un exemplu viu. Cheamă un copil, dintre cei care alergau prin acea casă, şi îl strânge la pieptul său. Această tăcere elocventă a Domnului nostru! Deja a spus totul: el îi iubeşte pe cei care se fac precum copiii. Apoi, adaugă că rezultatul acestei simplităţi, a acestei umilinţe a spiritului, este faptul că îi poţi îmbrăţişa pe el şi pe Tatăl care este în ceruri.

Note
17

Mc 10,43-45.

18

Mc 9,33-36.

Referințe la Sfânta Scriptură
Acest număr în altă limbă