Lista numerelor

Cam puţin impetuos e caracterul tău: cât de mult doreşti să te amesteci în toate! — Te străduieşti să fii sarea tuturor bucatelor… Şi — să nu te superi dacă-ţi vorbesc deschis — eşti puţin înzestrat pentru a fi sare: şi nu eşti în stare să te topeşti şi să treci neobservat, ca acest condiment.

   Îţi lipseşte spiritul de sacrificiu. Şi îţi prisosesc curiozitatea şi exhibiţionismul.

Nu dispreţui prilejul de a renunţa la propria ta judecată. — Costă…, dar cât de plăcut îi este lui Dumnezeu!

Mulţumeşte, ca pentru o favoare foarte specială, această sfântă aversiune pe care o simţi faţă de tine însuţi.

Ai lâncezit dacă împlineşti cu lene şi fără chef cele cuvenite Domnului; dacă încerci prin calcul sau „şmecherie“ să-ţi micşorezi îndatoririle; dacă nu te gândeşti decât la tine şi la tihna ta; dacă conversaţia ta este inutilă şi zadarnică; dacă nu urăşti păcatul lesne-iertător; dacă lucrezi prin motive omeneşti.

Ah, dacă ţi-ai propune să-L slujeşti pe Dumnezeu în mod „serios“, cu aceeaşi strădanie cu care îţi slujeşti ambiţia, vanităţile, senzualitatea!…

Să nu-ţi fie virtutea zgomotoasă.

Tu, învăţat, renumit, elocvent, puternic: dacă nu eşti smerit, nu valorezi nimic. — Taie, smulge acest „eu“ pe care-l ai în grad superlativ. — Dumnezeu te va ajuta — , şi atunci vei putea începe să lucrezi pentru Cristos, în locul cel din urmă al armatei lui de apostoli.

Pierzând mângâierile omeneşti, ai rămas cu un simţământ de singurătate, ca agăţat de un fir deasupra golului unui abis negru. — Şi tânguirea ta, strigătele tale de ajutor, pare că nimeni nu le aude.

   Meriţi, pe bună dreptate, să te simţi părăsit. — Fii smerit, nu te căuta pe tine însuţi, nu căuta comoditatea: iubeşte Crucea — s-o suporţi, e puţin — şi Domnul îţi va auzi rugăciunea. — Şi simţurile tale se vor potoli. — Şi inima ta se va închide din nou. — Şi vei avea pace.

O, Doamne Dumnezeule: pe zi ce trece, mă simt mai puţin sigur pe mine, şi mai sigur de Tine!

Voinţa ta, judecata ta: iată ce te nelinişteşte.

„Deo omnis gloria“. — Pentru Dumnezeu, toată mărirea. — Este o mărturisire categorică a nimicniciei noastre. El, Isus, este totul. Noi fără El nimic nu valorăm: nimic.

   Lauda noastră de sine ar fi doar mărire deşartă; ar fi un furt, un sacrilegiu; „Eul“ nu trebuie să apară nicăieri.

Preamăreşte-L întru totul pe Dumnezeu. — „Stoarce“ cu voinţă, ajutat de har, fiecare dintre acţiunile tale, pentru ca să nu rămână în ele nici urmă de trufie omenească sau de iubire de sine.