Lista numerelor

Nu fi atât de… susceptibil. — Te simţi rănit de orice. — S-a ajuns ca atunci când se vorbeşte cu tine să fie nevoie de măsurarea cuvintelor chiar şi pentru cel mai neînsemnat lucru. .

   Nu te supăra dacă-ţi spun că eşti… nesuferit. Dacă nu te îndrepţi, nu vei fi niciodată de folos.

Spiritul tău de bărbat drept şi simplu e copleşit atunci când se simte învăluit de complicaţii şi vorbării, pe care nu şi le poate explica şi în care nu a dorit niciodată să se amestece. — Treci peste umilinţa de a fi subiect de discuţie pentru alţii şi caută ca această lecţie să te facă să fii mai discret.

Sfânta curăţie o dă Dumnezeu când e cerută cu smerenie.

Nu te învingi, nu eşti mortificat, pentru că eşti trufaş. — Zici că duci o viaţă de pocăinţă? Nu uita că trufia e compatibilă cu chinuri… — Mai multe argumente: mâhnirea ta, după fiecare cădere, după fiecare lipsă de generozitate, este durere sau necazul de a te vedea atât de mic şi de neputincios? — Cât de departe eşti de Isus, dacă nu eşti smerit…, chiar dacă mortificările tale fac să înflorească zilnic noi trandafiri!

Ce gust de fiere şi de oţet, de cenuşă şi de răşină amară! Ce gură uscată, cleioasă şi acră! — Nimic nu aduce cu această impresie fiziologică dacă o comparăm cu celelalte chinuri ale sufletului tău.

   — Căci „ţi se cere mai mult“ şi nu ştii să dai. — Smereşte-te: ar mai stărui această amară impresie a dezgustului, în trupul tău şi în firea ta, dacă ai face tot ce poţi?

Acest Cristos, pe care îl vezi tu, nu este Isus. — Ar fi, poate, trista icoană pe care o pot compune ochii tăi tulburi… — Purifică-te. Limpezeşte-ţi privirea cu umilinţă şi pocăinţă. Apoi… nu-ţi vor lipsi luminile curate ale iubirii. Şi vei avea o viziune desăvârşită. Chipul ce-l vei vedea va fi cu adevărat al Lui: El!

Iubirea ta este… închipuită. — De departe, atragi: ai lumină. — De aproape, respingi: îţi lipseşte căldura. — Ce păcat!

Când percepi aplauzele triumfului, să-ţi sune în urechi şi râsetele pe care le-ai provocat cu nereuşitele tale.

Nu-ţi dori a fi ca acea morişcă aurită de pe vârful clădirii celei înalte: oricât ar străluci şi oricât de sus s-ar afla, n-are nimic a face cu soliditatea clădirii.

   — Mai bine ai fi ca o piatră veche de construcţie ascunsă în temelie, sub pământ, unde nimeni nu te vede: datorită ţie, casa nu se va prăbuşi.

Cu cât mai mult mă vor înălţa, Isuse, smereşte-mă mai mult în inimă, făcându-mă să ştiu ce am fost şi ce voi fi, dacă tu mă părăseşti.

Nu uita că eşti… depozitul de gunoi. — De aceea, dacă Grădinarul Divin te alege, şi te freacă, şi te curăţă… şi te umple de flori minunate… nici parfumul şi nici culoarea, care-ţi înfrumuseţează urâţenia, nu trebuie să te facă trufaş.

   — Smereşte-te: nu ştii că eşti lada deşeurilor?

Când te vei vedea cum eşti, ţi se va părea firesc să fii dispreţuit.

Deja poţi să înlături aceste gânduri trufaşe: eşti ca penelul în mâna artistului. — Şi nimic mai mult.

   —Spune-mi, la ce foloseşte un penel, dacă pictorul nu-l mânuieşte?

Ca să fii smerit, tu atât de înfumurat şi satisfăcut de tine însuţi, e de ajuns să te gândeşti la acele cuvinte ale lui Isaia: „Eşti picătură de apă sau de rouă ce cade pe pământ şi care de abia se lasă întrezărită.“

Dacă ascultarea nu-ţi dă linişte, înseamnă că eşti trufaş.

Talentul tău, simpatia ta, calităţile tale… se pierd: nu eşti lăsat să le foloseşti. — Ia aminte la aceste cuvinte ale unui autor spiritual: „Nu se pierde fumul tămâie care se oferă lui Dumnezeu. — Mai mărit este Dumnezeu prin sacrificarea talentelor tale decât prin deşarta lor întrebuinţare“.

Toată puterea noastră este de împrumut.