Lista numerelor

Îngroapă prin pocăinţă, în săpătura adâncă pe care o va deschide umilinţa ta, neglijenţele, ofensele şi păcatele tale. — La fel îngroapă ţăranul, la picioarele copacului care le-a produs, fructe putrezite, vreascuri şi frunze trecute. — Şi ceea ce era sterp, mai mult, ceea ce era dăunător, contribuie eficient la o nouă rodnicie.

   Învaţă să scoţi, din căderi un imbold: din moarte, viaţă.

Mâhnire. Frământare. Nu mă miră: este norul de praf pe care l-a ridicat căderea ta. Dar ajunge!: Oare suflarea harului nu a dus departe acest nor?

   Apoi, mâhnirea ta — dacă nu o respingi — ar putea prea bine să fie învelişul orgoliului tău. — Te credeai desăvârşit şi impecabil?

Te-ai purtat bine…, deşi ai căzut atât de adânc. — Te-ai purtat bine, pentru că te-ai umilit, pentru că te ai îndreptat, pentru că te-ai umplut de speranţă, iar speranţa ţi-a adus din nou Iubirea. — Nu fă figura asta de mirare prostească: te-ai purtat bine! — Te-ai ridicat de la pământ: „surge“, a răsunat din nou glasul puternic, „et ambula“: acum, la treabă!

Bine. Ei, şi? — Nu înţeleg cum poţi da înapoi de la această lucrare pentru suflete — de nu din trufie ascunsă: te crezi desăvârşit —, căci focul lui Dumnezeu care te-a atras, pe lângă lumina şi căldura ce te entuziasmează, degajă uneori şi fumul slăbiciunii instrumentelor.

Să nu te doară că ţi se văd greşelile; — ofensa adusă lui Dumnezeu şi exemplul rău pe care-l poţi da, acestea trebuie să te doară.

   — În rest, să se ştie cum eşti şi să fii dispreţuit. — Nu te întrista că nu eşti nimic, pentru că aşa, Isus trebuie să sădească totul în tine.

Eşti pulbere murdară şi căzută — Chiar dacă suflarea Duhului Sfânt te-ar ridica deasupra tuturor lucrurilor de pe pământ şi ar face strălucire de aur mizeria ta reflectată, din înalt, de razele suverane ale Soarelui Dreptăţii, nu uita sărăcia condiţiei tale.

   O clipă de trufie te-ar întoarce pe pământ şi ai înceta să fii lumină, rămânând doar lut.

Recunoaşte-ţi cu umilinţă slăbiciunea, pentru a putea spune ca apostolul: „Cum enim infirmor, tunc potens sum“ — Căci atunci când sunt slab, sunt puternic.

Părinte, cum puteţi suporta acest gunoi? — mi-ai spus după ce te-ai spovedit cu pocăinţă.

   — Am tăcut, gândindu-mă că dacă umilinţa ta te-a făcut să te simţi asta — gunoi: un morman de gunoi! —, încă mai putem face din toată mizeria ta, ceva mare.

Altă cădere… şi ce cădere!… Să disperi? Nu: să te smereşti şi să alergi, cu ajutorul Mariei, Maica ta, la Dragostea Milostivă a lui Isus. — Spune un „miserere“ şi sus inima! — Apoi reîncepe.

Foarte adâncă îţi este căderea! — Începe şi pune temeliile de la această adâncime. — Fii smerit. — „Cor contritum et humiliatum, Deus, non despicies“. — Nu va dispreţui Dumnezeu o inimă pocăită şi smerită.

Când vrei să faci lucrurile bine, foarte bine, până la urmă le faci mai rău! — Umileşte-te în faţa lui Isus, spunându-i: ai văzut cât de rău le fac pe toate? — Dacă nu mă ajuţi mult, le voi face şi mai rău!

   Ai milă de copilul tău: uite, aş vrea să scriu în fiecare zi o pagină mare în cartea vieţii mele… Dar sunt atât de grosolan, încât dacă Învăţătorul nu-mi ţine mâna, în loc de zvelte liniuţe, din condeiul meu ies lucruri întortocheate şi mâzgălituri care nu pot fi arătate nimănui.

   De acum înainte, Isuse, vom scrie mereu amândoi.