Lista numerelor

Cu ce te-ai putea mândri? Tot ceea ce te împinge la faptă vine de la El. Trage de aici consecințele.

Roagă pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, și pe Maica ta, să te ajute ca să te cunoști mai bine și să plângi pentru acele impurități care ți-au însemnat viața, lăsând, vai!, urme … — Și în același timp, fără să vrei să te depărtezi de această meditare, spune-I Lui: dăruiește-mi, Isuse, o Iubire care să fie ca un foc purificator, în care sărmana mea carne, sărmana mea inimă, sărmanul meu suflet, bietul meu trup să se consume, curățindu-se de toate mizeriile pământene… Și când voi fi golit de tot acest eu, umple-mă de Tine: fă să nu mă leg de nimic de aici de pe pământ și ca Iubirea să mă susțină mereu.

Umilința lui Isus! În contrast cu ea, ce rușine pentru mine — pulbere nemernică — de a-mi ascunde deseori orgoliul sub pretextul demnității, al dreptății… Și astfel, în loc să-L urmez pe Învățător, câte ocazii pierdute sau nefolosite, pentru că n-am știut să le dau sensul divin!

Nu ai niciodată dreptul de a fi lipsit de îndurare față de oricine ar fi! Și dacă ți se pare că o anumită persoană nu merită această îndurare gândește-te că nici tu nu meriți nimic.

Nu meriți faptul de a fi fost creat, de a fi creștin, nici de a fi fiu al lui Dumnezeu, nici măcar de a aparține familiei tale.

Când acel preot, prieten cu noi, semna „păcătosul“, o făcea convins că scrie adevărul.

— Dumnezeul meu, purifică-mă și pe mine!

Te vezi pe tine ca și cum ai fi un biet servitor căruia stăpânul i-a luat livreaua — nu mai este decât un păcătos! — și astfel înțelegi sentimentul de goliciune pe care l-au simțit cei dintâi părinți ai noștri.

— Ar trebui ca mereu să fii gata să plângi. Și doar ai suferit mult; totuși ești foarte fericit, nu ai schimba cu nimeni soarta ta. Acea „gaudium cum pace“, bucuria senină te însoțește de atâta vreme. Îi mulțumești lui Dumnezeu pentru ea și ai vrea să dai tuturor secretul fericirii.

— Da, se înțelege, de multe ori s-a spus despre tine (deși nu-ți pasă de ce se poate spune), că ești „un om al păcii“.

Tu îmi scrii iar eu copiez: „Domine, tu scis quia amo te“ — Doamne, Tu știi că te iubesc! De câte ori, Isuse, repet și repet ca o litanie dulce-amară aceste cuvinte ale lui Cefas al tău. Știu că Te iubesc, dar sunt atât de puțin sigur de mine încât nu îndrăznesc să Ți-o spun limpede. Sunt atâtea negări în viața mea perversă! „Tu știi că te iubesc! — „Tu scis, Domine!“. Fă ca faptele mele, Isuse, să nu contrazică vreodată aceste elanuri ale inimii mele.

— Stăruie în această rugăciune pe care El, desigur, o va auzi.

Umilința apare din cunoașterea lui Dumnezeu și din cunoașterea de sine.

Tu care te știi lipsit de virtuți, de talent, de daruri… nu simți nevoia să strigi ca orbul Bartimeu: Isuse, Fiul lui David, fie-ți milă de mine!

— Ce frumoasă iaculatorie! Repet-o adesea: Doamne, fie-ți milă de mine! — El te va auzi și-ți va răspunde.

Nu te aştepta ca oamenii să te aplaude pentru apostolatul tău. Mai mult încă! Nu te aştepta la înţelegerea celorlalte persoane sau instituţii care de asemenea slujesc pe Cristos. Nu căuta decât gloria lui Dumnezeu. Şi dacă îi iubeşti pe toţi, nu-ţi face griji că alţii nu te înţeleg.

Ești ca acel copil sărman care află într-o bună zi că este fiu de Rege! De aceea, pe pământ să nu mai ai altă grijă decât Gloria — numai Gloria lui Dumnezeu, Tatăl tău.

În fața tabloului său, acel artist, în dorința de a se întrece pe sine, striga: Doamne vreau să-ți pictez treizeci și opt de inimi, treizeci și opt de îngeri murind de iubire pe lângă Tine, treizeci și opt de minunate podoabe pe cerul Tău, treizeci și opt de sori pe mantia Ta, treizeci și opt de flăcări, treizeci și opt de iubiri, treizeci și opt de nebunii, treizeci și opt de bucurii…

Apoi, umilit, recunoștea că toate acestea nu erau decât rodul imaginației și al dorinței sale. Căci realitatea este că sunt treizeci și opt de subiecte puțin reușite, care mai mult supără ochiul, fără a place.

Când trudim pentru Dumnezeu, trebuie să avem un „complex de superioritate“, ți-am spus eu. Iar tu m-ai întrebat: dar nu este aceasta o manifestare a orgoliului? — Ei bine, nu! Este consecința unei smerenii, a unei umilințe care mă face să spun: Doamne, Tu ești cel ce ești. Eu sunt negația. Tu ai desăvârșirea: putere, forță, iubire, glorie, înțelepciune, putere asupra tuturor lucrurilor, vrednicie… Dar eu, dacă mă unesc cu Tine, asemeni copilului care se cuibărește în brațele viguroase ale tatălui său, sau la sânul mamei, voi simți căldura divinității tale, luminile înțelepciunii tale, voi simți forța ta circulând prin venele mele.

În prezența lui Dumnezeu, cu fruntea lipită de pământ, să te consideri (căci chiar așa este) mai murdar și mai demn de disprețuit, decât țărâna adunată de mătură.

— Și cu toate acestea, Domnul te-a ales.

Părinte, mi-ai spus: am în trecutul meu multe, foarte multe rătăciri.

— Știu, ți-am răspuns. Dar Domnul Dumnezeul nostru știe tot și tine și El seama de aceasta. El nu-ți cere decât umilința de a le recunoaște și de a lupta pentru îndreptare, ca să-L poți sluji mai bine cu fiecare zi, printr-o viață interioară mai intensă, în continuă rugăciune, cu pietate, și folosind mijloacele adecvate sfințirii muncii tale.

Vom consacra toate aspirațiile vieții noastre— mici sau mari — întru cinstirea lui Dumnezeu Tatăl, lui Dumnezeu Fiul și lui Dumnezeu Sfântul Duh.

— Îmi aduc aminte cu emoție de truda acelor studenți străluciți — doi ingineri și doi arhitecți — care se ocupau cu elan de ridicarea unei clădiri pentru studenți. După ce au pus tabla într-una din clase, acești patru artiști au scris pe ea: „Deo omnis gloria!“ — toată slava să fie a lui Dumnezeu!

Isuse, știu bine că aceasta Ți-a fost pe plac!

„Regnare Christim volumus!“ — Vrem să domnească Cristos. „Deo omnis gloria!“ — Lui Dumnezeu toată slava. Bătălie și biruință cu armele lui Cristos: idealul acesta nu se va transpune în fapte decât prin rugăciune și prin sacrificiu, prin credință și prin Iubire. — Ei bine, hotărăște-te să te rogi, să și crezi, să suferi și să Iubești!

Trebui să rămâi vigilent pentru ca succesele tale profesionale sau nereuşitele tale — şi acestea din urmă fii sigur că apare — să nu te facă să uiţi, nici pentru o clipă, slava lui Dumnezeu, care este adevărata finalitate a muncii tale!

Nu trăim pentru lume, nici pentru onoarea noastră, ci pentru cinstea lui Dumnezeu, pentru gloria lui Dumnezeu, pentru servirea lui Dumnezeu; iată ce trebuie să ne impulsioneze.

Rectitudinea intenției constă în a căuta „numai și întru totul“ gloria lui Dumnezeu.

Te sfătuiesc să nu cauți laude pentru tine însuți, nici chiar pe cele pe care le-ai merita; este mai bine să trecem neobservați și să rămână ascuns ceea ce este mai frumos și mai nobil în faptele noastre, în viața noastră. Ce măreț este să te faci cât mai mic! „Deo omnis gloria!“ — lui Dumnezeu toată slavă!

Începutul meu a fost țărâna și pământul este moștenirea întregului meu neam.

Cine merită laude, în afară de Dumnezeu?