Lista numerelor

Vorbind, am zărit pământurile acelui continent. – O lumină s-a aprins în ochii tăi, sufletul tău s-a umplut de nerăbdare şi, cu gândul la acele popoare, mi-ai spus: „este, oare, posibil, ca de cealaltă parte a acestor mări, harul lui Dumnezeu să nu fie eficace?”

Apoi, ţi-ai dat singur răspunsul: El vrea, în nemărginita lui bunătate, să se servească de instrumente docile.

Câtă compătimire îţi inspiră… ai vrea să le strigi că își pierd timpul… De ce sunt oare atât de orbi şi nu văd ceea ce tu –un mizerabil – ai văzut? De ce nu ar prefera ceea ce este mai bun? – Roagă-te și mortifică-te, şi apoi – ai obligaţia aceasta – trezeşte-i, unul câte unul, explicându le – tot unul câte unul – că, asemenea ţie, ei pot descoperi un drum sfânt, fără să părăsească locul pe care îl ocupă în societate.

Ai început cu multă râvnă. Dar, încetul cu încetul, entuziasmul tău a scăzut… şi vei isprăvi prin a te închide în biata ta carapace, dacă vei continua să-ţi îngustezi orizontul.

– Trebuie să-ţi lărgeşti inima din ce în ce mai mult, cu foame de apostolat: din o sută de suflete, o sută ne interesează.

Mulţumeşte-i Domnului Nostru pentru delicatețea sa continuă, paternă şi maternă, cu care te tratează.

Tu, care ai visat întotdeauna marile aventuri, te-ai angajat într-o întreprindere minunată…, care te conduce la sfinţenie.

Insist: mulţumeşte-i lui Dumnezeu printr-o viaţă de apostolat.

Când te avânţi în apostolat, fii convins că este întotdeauna vorba despre a-i face pe oameni fericiţi, foarte fericiţi. Adevărul este nedespărţit de bucuria autentică.

Persoane de diverse naţionalități, de diferite rase, din medii şi de profesiuni extrem de variate… Când le vorbeşti despre Dumnezeu, palpezi valoarea omenească şi supranaturală a vocaţiei tale de apostol. Este ca şi cum ai retrăi, în deplină realitate, minunea celei dintâi propovăduiri a discipolilor Domnului: fraze spuse într-o limbă străină, indicând un drum nou, au fost auzite de fiecare în adâncul inimii sale, în propria sa limbă. Şi în mintea ta reînvie, cu o vigoare nouă, scena în care „parţi, mezi şi elamiţi…” fericiţi, foarte fericiţi, s-au apropiat de Dumnezeu.

Ascultă-mă bine şi fii ecoul meu: creştinismul înseamnă dragoste; contactul cu Dumnezeu este un dialog eminamente afirmativ; grija pentru ceilalţi – apostolatul – nu este un lux sau o ocupaţie rezervată pentru un număr mic de persoane.

– Acum, că știi, umple-te de bucurie, pentru că viaţa ta a căpătat un sens complet diferit, şi fii consecvent.

Naturaleţe, sinceritate, veselie: iată condiţii indispensabile, pentru un apostol, ca să atragă oamenii.

Felul în care Isus i-a chemat pe cei doisprezece dintâi nu putea să fie mai simplu: „vino şi urmează-mă!”.

Ție, care cauţi atâtea scuze pentru a nu continua această muncă, ți se potrivește ca o mănușă această considerație: cât de puține cunoştinţe aveau acești doisprezece; și, totuși, cât de mult i-au mișcat pe cei care-i ascultau!

– Nu uita: munca, El este acela care continuă să o facă, folosindu-se de fiecare din noi.

Vocaţiile de apostoli, Dumnezeu este acela care le trimite. Dar tu nu trebuie să încetezi să pui la dispoziție mijloacele tale: rugăciunea, mortificarea, studiul şi munca, prietenia, viziunea supranaturală… viaţa interioară!

Când îţi vorbesc despre „apostolatul prieteniei”, mă refer la o prietenie „personală”, cu spirit de sacrificiu, sinceră: intimă, de la inimă la inimă.

În apostolatul prieteniei şi al încrederii, primul pas este înţelegerea, slujirea… şi sfânta intransigenţă în privinţa doctrinei.

Adânceşte cu fiecare zi mai mult profunzimea apostolică a vocaţiei tale creştine. – El a ridicat un stindard de urmat acum douăzeci de secole, pentru ca şi tu şi eu să le proclamăm oamenilor la ureche –un steag înălțat pentru cei care au o inimă sinceră şi capacitate de a iubi… Ce chemare mai clară vrei decât «ignem veni mittere in terram» – am venit ca să aduc focul pe pământ, şi gândul la aceste două miliarde cinci sute de milioane de suflete care nu-L cunosc încă pe Cristos!

«Hominem non habeo» – nu am pe nimeni care să mă ajute. Asta ar putea să spună, din păcate, mulți bolnavi și paralitici spiritual, care ar putea să slujească… şi ar trebui să slujească.

Doamne, fă să nu rămân niciodată indiferent în faţa sufletelor.

Ajută-mă să cer noi Rusalii, care să înflăcăreze încă o dată pământul.

„Dacă unul dintre cei care mă urmează nu-şi urăşte tatăl, mama, copiii, fraţii şi surorile şi chiar propria sa viaţă, nu poate fi discipolul meu”.

Văd, Doamne, din ce în ce mai limpede, că legăturile de sânge, dacă nu trec prin Inima Ta binevoitoare, sunt pentru unii cauza unei cruci permanente; pentru alţii, un izvor de tentaţii – mai mult sau mai puţin directe – împotriva perseverenţei; pentru alţii, cauza unei totale ineficienţe şi, pentru toţi, un balast care se opune dăruirii totale de sine.

Fierul plugului care ară brazda nu vede nici sămânţa, nici rodul.

De când ai luat hotărârea, faci în fiecare zi câte o nouă descoperire. Îţi aminteşti cum era înainte, când te întrebai necontenit: „şi aceasta, cum o voi face?”…, continuând apoi în îndoielile și decepțiile tale.

Acum găseşti întotdeauna răspunsul exact, înţelept şi limpede. Şi, auzind cum se răspunde la întrebările tale, câteodată puerile, ţi se întâmplă să gândeşti: „aşa a trebuit Isus să se ocupe de primii Doisprezece”.

Vocaţii, Doamne, mai multe vocaţii! Puţin îmi pasă dacă sămânţa a fost aruncată de mine sau de un altul – Tu, Isuse, ai semănat prin mâinile noastre! – ştiu numai că ne-ai promis coacerea fructului: «et fructum vester maneat!» – şi rodul vostru va fi durabil.

Să-ți fie clar! Dacă ți se spune că mergi „la pescuit”, răspunde că da, că asta doreşti… Dar… să nu-ți faci griji; pentru că, dacă nu au vocaţie – dacă El nu-i cheamă –, nu vor veni; şi dacă o au, ce ruşine să sfârșească la fel ca tânărul bogat din Evanghelie: singuri şi trişti.

Ce mare şi ce frumoasă este munca ta de apostol! Te afli la confluenţa harului şi a libertăţii sufletelor; şi asişti la momentul cel mai solemn al vieţii unor oameni: întâlnirea lor cu Cristos.

S-ar părea că aţi fost aleşi unul câte unul…, a spus cineva

– Şi chiar aşa este!

Fii convins: ai nevoie să te formezi bine, la gândul avalanşei celor care vor veni către noi, cu această întrebare clară și presantă: – „Bine, ce trebuie făcut?”

O reţetă eficace pentru spiritul tău apostolic: a face planuri precise, nu de la o săptămână la alta, ci de astăzi pe mâine şi de acum pentru imediat după aceea.

Ce durere să constaţi cum merg strâns uniţi, uniţi de pasiuni diferite – dar uniţi împotriva creştinilor, împotriva copiilor lui Dumnezeu – aceia care-L urăsc pe Domnul şi unii care afirmă că sunt în serviciul Lui!

În unele medii, mai ales în lumea intelectuală, se observă și se simte ca un consemn al sectelor, câteodată, reluat chiar de catolici. Cu o perseverenţă cinică, el întreţine şi difuzează calomnia, pentru a arunca umbre asupra Bisericii sau asupra persoanelor şi a instituţiilor, în pofida oricărui adevăr şi a oricărei logici.

Recită zilnic, cu credinţă: «ut inimicos Sanctae Eclesiae» – inamici, pentru că ei se declară astfel – «humiliare digneris, te rogamus, audi nos!» – redu la tăcere, Doamne, pe cei care te persecută, prin claritatea luminii Tale, pe care suntem hotărâţi să o răspândim.

Ideea catolicismului ar fi învechită şi, în consecinţă, inacceptabilă?… – Soarele este şi mai vechi şi nu a pierdut nimic din strălucirea lui; apa este mai veche şi încă astâmpără setea şi răcoreşte.

Nu se poate tolera ca vreo persoană să falsifice istoria sau viaţa, chiar pentru o cauză bună. – Dar ce eroare imensă este a ridica un piedestal inamicilor Bisericii, care şi-au petrecut viaţa persecutând-o! Fii convins: adevărul istoric nu are de suferit pentru că un creştin nu contribuie la construirea unui piedestal care nu trebuie să existe: de când ura a fost ridicată la rangul de model?

Propaganda creştină nu trebuie să provoace antagonisme, nici să le facă rău celor care nu cunosc doctrina noastră. Dacă se procedează cu milă – «caritas omnia suffert», dragostea îndură totul – acela care a combătut-o, dezamăgit de eroarea sa, poate sfârşi prin a se angaja, sincer şi plin de tact. – Cu toate acestea, nu încap concesii cu privire la dogmă, în numele unei naive „vederi largi”, pentru că acela care ar proceda astfel s-ar expune să rămână în afara Bisericii; şi, în loc să obţină binele pentru ceilalţi, şi-ar crea un prejudiciu sieşi.

Creştinismul este „insolit”, nu stă în rândul lucrurilor din această lume. Şi, poate, aici stă „cel mai mare inconvenient” al său, şi stindardul oamenilor lumești.

Unii nu ştiu nimic despre Dumnezeu… pentru că nu li s-a vorbit în termeni pe care să îi înțeleagă.

Acolo unde nu ajunge inteligența, roagă-te să dobândești o sfântă ingeniozitate, pentru a-i sluji mai mult și mai bine pe toți.

Crede-mă, în mod obişnuit, apostolatul, cateheza, trebuie să fie capilare: unul câte unul, fiecare credincios antrenând pe tovarăşul său apropiat.

Noi, copiii lui Dumnezeu, suntem interesaţi de toate sufletele, pentru că fiecare suflet, în el însuşi, ne interesează.

Caută un refugiu în Sfânta Fecioară, Maica Bunului Sfat, pentru ca să nu iasă din gura ta niciodată vreo ofensă la adresa lui Dumnezeu.