Lista numerelor

«Aure audietis, et non intelligetis; et videntes videbitis, et non perspicietis». Cât sunt de limpezi aceste vorbe ale Duhului Sfânt: ei aud cu propriile lor urechi şi nu înţeleg; văd cu ochii lor şi nu observă.

De ce te îngrijorezi dacă unii, deşi „văd” apostolatul tău şi îi știu măreţia, nu se dăruiesc? Roagă-te în linişte şi perseverează pe drumul tău: dacă aceia nu se hotărăsc, vor veni alţii.

Datoria fiecărui creştin este să aducă pacea şi bucuria în diversele medii ale lumii, printr-o cruciadă de forţă şi de bucurie, care să miște chiar şi inimile veştejite şi putrezite şi să le ridice către El.

Ascultă-mă bine şi fii ecoul meu: creştinismul înseamnă dragoste; contactul cu Dumnezeu este un dialog eminamente afirmativ; grija pentru ceilalţi – apostolatul – nu este un lux sau o ocupaţie rezervată pentru un număr mic de persoane.

– Acum, că știi, umple-te de bucurie, pentru că viaţa ta a căpătat un sens complet diferit, şi fii consecvent.

Când ai zel pentru suflete, găseşti întotdeauna oameni buni, descoperi totdeauna un teren fertil. Nu există scuză!

Fii convins, şi acolo sunt mulţi cei care înţeleg drumul tău, suflete care – conştient sau inconştient – Îl caută pe Cristos şi nu-L găsesc. Dar „cum vor auzi vorbindu-se despre El, dacă nimeni nu le vorbeşte?”

Nu îmi spune că ai grijă de viaţa ta interioară, dacă nu faci un apostolat intens, neîntrerupt: Domnul Nostru – pe care tu mă asiguri că îl frecventezi – vrea ca toţi oamenii să se mântuiască.

Nu toţi cetăţenii fac parte din armata regulată. Dar în timp de război, toţi participă… Şi Domnul a spus: „Nu am venit să aduc pacea, ci războiul!”

Se trăieşte cu atâta grabă încât mila creştină a devenit un fenomen ciudat, în această lume a noastră, deși – cel puțin cu numele – Cristos este predicat…

– Sunt de acord cu tine. Dar tu ce faci, tu care în calitate de catolic trebuie să te identifici cu El şi să-I calci pe urme? Pentru că ne-a indicat că trebuie să mergem să predicăm doctrina Lui tuturor neamurilor – fără excepţie! – şi în toate timpurile.

Ai avut marele noroc de a întâlni adevăraţi dascăli, prieteni autentici, care te-au învăţat, fără rezerve, tot ce ai vrut să ştii, nu ai avut nevoie de şiretlicuri pentru a le „fura” ştiinţa, pentru că ţi-au arătat calea cea mai uşoară, aceea pe care ei au aflat-o cu preţul muncii grele şi al suferinţelor… Acum este rândul tău să faci la fel, cu unul, cu altul, cu toţi!

Lumea are nevoie să-i trezim pe somnoroşi, să-i încurajăm pe cei timizi, să-i conducem pe cei dezorientaţi; într-un cuvânt, să-i înrolăm în rândurile lui Cristos, ca să nu se irosească atâta energie.

„Cunosc pe unii şi pe unele care nu au forța nici măcar de a cere ajutor”, îmi spuneai tu, plin de dezgust şi de durere. – Nu trece pe lângă ei; voinţa ta de a te salva şi de a-i salva poate servi ca punct de plecare pentru convertirea lor. Mai mult, dacă te gândeşti bine, vei băga de seamă că şi ţie ţi s-a întins o mână.

Ești expus riscului de a te mulţumi să trăieşti – sau să te gândești că trebuie să trăieşti – ca „un copil cuminte”, care locuieşte într-o casă bine orânduită, fără probleme, şi care nu cunoaşte decât fericirea.

Aceasta este o caricatură a căminului din Nazaret: Cristos, pentru că aducea fericire şi ordine, a plecat să răspândească aceste comori printre bărbaţii şi femeile din toate timpurile.