Lista numerelor

Când îţi vorbesc despre „apostolatul prieteniei”, mă refer la o prietenie „personală”, cu spirit de sacrificiu, sinceră: intimă, de la inimă la inimă.

În apostolatul prieteniei şi al încrederii, primul pas este înţelegerea, slujirea… şi sfânta intransigenţă în privinţa doctrinei.

Cei care L-au găsit pe Cristos nu se pot închide în mediul lor: tristă ar fi această limitare. Ei trebuie să se deschidă ca un evantai, pentru ca să ajungă la toate sufletele. Fiecare trebuie să-și creeze – și să-şi lărgească – un cerc de prieteni asupra căruia să aibă influenţă prin prestigiul său profesional, comportamentul său, prietenia sa, făcând astfel încât Cristos să aibă influenţă prin acest prestigiu profesional, acest comportament, această prietenie.

Te înţeleg perfect când îmi scrii despre apostolatul tău: „voi face trei ore de rugăciune, împreună cu fizica. Va fi un bombardament pentru ca să «cadă» o altă poziție, care se găseşte la celălalt capăt al mesei din bibliotecă… şi cu care aţi făcut cunoştinţă, când aţi trecut pe aici”.

Îmi amintesc de bucuria ta, când mă ascultai spunând că între rugăciune şi muncă nu trebuie să fie o ruptură.

«Stultorum infinitus est numerus» – numărul proştilor este infinit, scrie în Scriptură. Şi pare să crească, pe zi ce trece. – În posturile cele mai diverse, în situaţiile cele mai neaşteptate, învăluiți în mantia prestigiului care le conferă poziție – și chiar „virtuţi” – câte aiureli și câtă lipsă de judecată va trebui să înduri!

Dar nu-mi explic cum poți să pierzi sensul supranatural al vieţii şi să rămâi indiferent: condiţia ta interioară este foarte joasă, dacă suporți acest gen de situaţii – şi nu ai altă soluţie decât să le suporți! – din motive omeneşti…

Dacă nu îi ajuţi pe aceşti oameni să descopere calea, printr-o muncă responsabilă și bine făcută – sanctificată! – vei deveni şi tu ca ei – un prost –, sau complice.

Ai înțeles sensul prieteniei când ai ajuns să te simţi ca păstorul unei mici turme, pe care o ai părăsit-o, și pe care acum încerci s-o aduni din nou, străduindu-te să îl slujești pe fiecare.

Nu te poţi resemna să fii doar un element pasiv. Trebuie să te transformi într-un adevărat prieten pentru prietenii tăi: „să-i ajuţi”. Mai întâi, prin exemplul comportamentului tău. Şi, apoi, cu sfaturile şi cu ascendentul pe care îl dă intimitatea.

Ai avut marele noroc de a întâlni adevăraţi dascăli, prieteni autentici, care te-au învăţat, fără rezerve, tot ce ai vrut să ştii, nu ai avut nevoie de şiretlicuri pentru a le „fura” ştiinţa, pentru că ţi-au arătat calea cea mai uşoară, aceea pe care ei au aflat-o cu preţul muncii grele şi al suferinţelor… Acum este rândul tău să faci la fel, cu unul, cu altul, cu toţi!

Meditează bine asupra acestui lucru şi procedează în consecinţă: aceste persoane, cărora le eşti antipatic, vor sfârşi prin a nu mai avea această impresie, atunci când îşi vor da seama că le iubeşti „cu adevărat”. Depinde numai de tine.

Prin prietenia și prin doctrina ta – rectific: prin caritate și prin mesajul lui Cristos – vei determina pe mulţi necatolici să colaboreze cu tine în mod serios, pentru a face bine tuturor oamenilor.

Crede-mă, în mod obişnuit, apostolatul, cateheza, trebuie să fie capilare: unul câte unul, fiecare credincios antrenând pe tovarăşul său apropiat.

Noi, copiii lui Dumnezeu, suntem interesaţi de toate sufletele, pentru că fiecare suflet, în el însuşi, ne interesează.