Lista numerelor

Mai mult obține cel care insistă mai de aproape… De aceea, apropie-te de Dumnezeu: fii hotărât să fii sfânt.

Îmi place să compar viaţa interioară cu o haină, cu haina de nuntă despre care vorbeşte Evanghelia. Ţesătura este compusă din fiecare obicei sau practică de pietate care, asemenea fibrelor, dau trăinicie materialului. Şi aşa cum o sfâșietură îi ia din valoare unui veșmânt, chiar dacă restul este în bună stare, tot aşa, dacă practici rugăciunea mentală, dacă lucrezi… dar îţi lipseşte căinţa – sau invers –, viaţa ta interioară nu este – ca să spunem aşa – desăvârşită.

Când îţi vei da seama că singura cale posibilă este să cauți, cu seriozitate, sfinţenia?

Hotărăște-te – nu te simţi jignit – să-L iei în serios pe Dumnezeu. Căci uşurinţa de care dai dovadă, dacă nu o combaţi, poate sfârși într-o tristă şi hulitoare parodie.

Laşi, câteodată, să izbucnească răul tău caracter, care se arată, nu o dată, cu o duritate absurdă. Alteori, nu te preocupi să-ţi îndrepți inima şi mintea, cu scopul ca ele să fie un lăcaș pentru Sfânta Treime… Şi, totdeauna, sfârşeşti prin a rămâne departe de Isus, pe care-L cunoşti atât de puțin…

– În felul acesta, nu vei avea niciodată viaţă interioară.

«Iesus Christus, perfectus Deus, perfectus Homo» – Isus Cristos, Dumnezeu perfect şi om perfect.

Numeroşi sunt creştinii care-L urmează pe Cristos, uimiți de divinitatea Sa, dar Îl uită ca Om… Şi eşuează în practicarea virtuţilor supranaturale – cu tot echipamentul exterior de pietate –, căci nu fac nimic pentru a dobândi virtuţile omeneşti.

Un remediu pentru tot: sfinţenia personală! – De aceea, sfinţii au fost atât de plini de pace, de forţă, de bucurie, de siguranţă…

Până acum nu ai înţeles mesajul pe care noi, creştinii, îl aducem celorlalţi oameni: minunea ascunsă a vieții interioare.

– Ce lume nouă le arăți acum!

Câte lucruri noi ai descoperit! – Cu toate acestea, câteodată eşti un naiv,şi crezi că ai văzut totul, că eşti de acum informat despre tot… Apoi, atingi cu propriile tale mâini bogăţia unică şi insondabilă a comorilor Domnului, care îţi va arăta întotdeauna „lucruri noi”, dacă răspunzi cu dragoste şi delicateţe: iar atunci înţelegi că te găseşti la începutul drumului tău, căci sfinţenia constă în identificarea cu Dumnezeu, cu acest Dumnezeu al nostru, care este infinit, inepuizabil.

Prin Dragoste, mai mult decât prin studiu, se ajunge la înțelegerea „lucrurilor lui Dumnezeu”.

De aceea, trebuie să lucrezi, trebuie să studiezi, trebuie să accepţi boala, trebuie să fii cumpătat… cu iubire!

Întrebări pentru examenul zilnic: am lăsat să treacă un ceas, fără să vorbesc cu Tatăl meu, Dumnezeu?… Am vorbit cu El, cu dragoste filială? – Poți!

Să nu ne înşelăm… – Dumnezeu nu este o umbră, o fiinţă îndepărtată, care ne creează și apoi ne părăseşte; nu este un stăpân care pleacă şi nu se mai întoarce. Cu toate că nu o percepem cu simţurile noastre, existenţa Lui e mult mai reală decât aceea a tuturor realităţilor pe care le atingem şi pe care le vedem. Dumnezeu este aici, cu noi, prezent, viu: ne vede, ne aude, ne conduce şi priveşte acţiunile noastre cele mai mărunte, intenţiile noastre cele mai ascunse.

O credem, desigur…, dar trăim ca şi cum Dumnezeu nu ar exista! Pentru că nu avem pentru El niciun gând, niciun cuvânt; pentru că nu-L ascultăm, nici nu încercăm să ne dominăm pasiunile; pentru că nu-I exprimăm dragostea noastră şi pentru că nu ispășim greșelile…

– Vom continua să trăim cu o credință moartă?

Dacă te-ai afla în prezenţa lui Dumnezeu, câte purtări „ireparabile” ai corecta!

Fericite, preafericite acele suflete care, când aud vorbindus-e despre Isus– și El ne vorbeşte mereu– Îl recunosc de îndată ca fiind Calea, Adevărul și Viaţa!

– Tu știi foarte bine că, atunci când nu luăm parte la această fericire, este pentru că ne-a lipsit hotărârea de a-L urma.

O dată mai mult ai simţit că Isus era foarte aproape de tine. – Şi o dată mai mult ai înţeles că trebuie să faci totul pentru El.

Apropie-te mai mult de Domnul…, mai mult! – Până când va deveni Prietenul tău, Confidentul tău, Îndrumătorul tău.

În fiecare zi te vezi pe tine însuţi mai absorbit de Dumnezeu…, îmi spui. – În fiecare zi, atunci, vei fi mai aproape de fraţii tăi.

Dacă până acum, înainte de a-L fi găsit, voiai să alergi prin viaţă cu ochii larg deschişi, pentru a afla tot, din acest moment… să fugi cu privirea limpede, pentru a vedea cu El ceea ce te interesează cu adevărat.

Când există viaţa interioară, în fața oricărei greutăți ceri ajutorul lui Dumnezeu, cu aceeaşi spontaneitate cu care ţâşneşte sângele din rană.

„Acesta este Trupul meu…” şi Isus s-a jertfit, ascunzându-se sub aparența pâinii. Acum este acolo, cu Carnea şi cu Sângele Său, cu Sufletul şi cu Dumnezeirea Sa; la fel ca în ziua când Toma a pus degetele pe Rănile glorioase.

Cu toate acestea, în atâtea ocazii, tu treci fără ca măcar să schiţezi un scurt salut, de simplă bună cuviinţă, așa cum o saluți pe oricare dintre cunoştinţele tale, pe care o întâlneşti pe stradă.

– Ai mai puțină credință decât Toma!

Dacă, pentru a te elibera, ar fi trimis la închisoare unul dintre prietenii tăi intimi, nu ai căuta să-l vizitezi, să vorbeşti un pic cu el, să-i duci mici daruri, căldura prieteniei, o consolare?… Şi, dacă această conversaţie cu prizonierul ar avea loc pentru a te salva pe tine de ceva rău şi a-ţi face un bine… l-ai abandona? Şi dacă, în locul unui prieten, ar fi vorba chiar de propriul tău tată sau de fratele tău?

– Atunci!

Isus a rămas în Sfânta Ostie pentru noi! Pentru a rămâne alături de noi, pentru a ne susţine, pentru a ne conduce. – Iar dragostea nu se plăteşte decât cu dragoste.

– Atunci, cum să nu mergem zilnic la Tabernacol, chiar și doar pentru câteva minute, pentru a-L saluta şi a-I aduce dragostea noastră de copii şi fraţi?

Ai observat această scenă? – De un sergent oarecare, un gradat de rang mic, se apropie un recrut, cu ţinută impunătoare şi de o calitate mai bună decât a ofițerilor; şi unul nu se dă îndărăt să salute, nici celălalt, să răspundă.

Meditează profund asupra contrastului. – Din acest Tabernacol al Bisericii, Cristos – Dumnezeu perfect, Om perfect –, care a murit pentru tine pe Cruce, şi care-ţi dă toate bunurile de care ai nevoie…, se apropie de tine, iar tu treci fără a-I da atenţie.

Ai început prin a-I face câte o vizită zilnic… iată, de ce nu mă mir că-mi spui: încep să iubesc la nebunie lumina Tabernacolului.

Să nu treacă nici o zi fără ca să spui „Isus, te iubesc!” şi fără o comuniune spirituală – cel puțin –, ca reparație pentru toate profanările și sacrilegiile pe care El le îndură pentru a fi cu noi.