Lista numerelor

Insist: în simplitatea muncii tale obişnuite, în detaliile monotone ale fiecărei zile, trebuie să descoperi secretul – ascuns pentru atât de mulți – al măreției și al noutății: Dragostea.

M-ai întrebat ce îi poţi oferi Domnului. – Nu am nevoie să mă gândesc la răspunsul meu: aceleaşi lucruri ca de obicei, dar terminate mai bine, cu o finisare de dragoste, care te va face să te gândeşti mai mult la El şi mai puţin la tine.

O misiune totdeauna actuală şi eroică pentru un creştin obişnuit: a îndeplini, cu sfinţenie, îndatoririle cele mai variate, inclusiv cele care par mai neînsemnate..

Să muncim, şi să muncim mult şi bine, fără să uităm că arma noastră cea mai bună este rugăciunea. De aceea, nu obosesc în a repeta că trebuie să fim suflete contemplative în mijlocul lumii, suflete care se străduiesc să transforme munca lor în rugăciune.

Îmi scrii din bucătăria ta, de lângă aragaz. Se înserează. E frig. Lângă tine, sora ta mai mică – ultima care a descoperit această nebunie divină de a trăi din plin vocaţia creştină –, curăţă cartofi. În aparenţă – gândeşti tu – munca ei este la fel ca înainte. Cu toate acestea este o diferenţă atât de mare!

– Este adevărat, înainte ea „doar” curăța cartofi; acum, ea se sfinţeşte curăţând cartofi.

Spui că înţelegi, încetul cu încetul, ce înseamnă un „suflet preoțesc”… Nu te supăra dacă-ţi răspund că faptele dovedesc că înţelegi doar în teorie. – În fiecare zi ţi se întâmplă acelaşi lucru: la venirea serii, atunci când îţi faci examenul de conştiinţă, sunt numai dorinţe şi hotărâri; dimineaţa şi după-amiază, în timpul lucrului, nu sunt decât obstacole şi scuze.

Oare, astfel trăieşti tu „preoția sfântă, pentru a oferi jertfe spirituale, plăcute lui Dumnezeu prin Isus Cristos?”

Când ai reînceput munca ta obişnuită, ţ-ia scăpat, parcă, un strigăt de protest: e totdeauna la fel! Iar eu ţi-am spus – da, totdeauna la fel. Dar această îndatorire banală – la fel cu aceea a colegilor tăi – trebuie să fie pentru tine o rugăciune continuă, cu aceleaşi cuvinte intime şi familiare, dar în fiecare zi pe o melodie diferită.

Este tocmai misiunea noastră de a transforma proza acestei vieţi în versuri iambice, într-un poem eroic.

O zi fără mortificare este o zi pierdută, pentru că nu ne-am negat pe noi înşine, nu am adus arderea de tot.