Misterele de Durere

Rugaţi-vă, să nu intrați în ispită. – Și Petru a adormit. – Şi ceilalţi apostoli. – Și tu, prietenul meu tânăr, ai adormit..., şi eu am fost un Petru somnoros.

Isus, singur şi trist, suferă şi stropeşte pământul cu sângele său.

În genunchi, pe pământul tare, stăruie în rugăciune... Plânge pentru tine... pentru mine: greutatea păcatelor omeneşti îl copleşeşte.

Pater, si vis, transfer calicem istum a me. – Tată, de voieşti, treacă de la Mine paharul acesta... Dar nu voia Mea, sed tua fiat, ci voia Ta să se facă. (Lc 22, 42.)

Un înger venit din cer, îl întăreşte. – Isus este în chinuri de moarte. – Continuă să se roage prolixius, mai stăruitor... – Se apropie de noi, adormiţi: Sculaţi-vă şi rugaţi-vă – repetă El –, ca să nu cădeţi în ispită. (Lc 22, 46.)

Iuda trădătorul: un sărut. – Spada lui Petru străfulgeră în noapte. – Isus vorbeşte: Ca la un tâlhar aţi ieşit să mă prindeţi? (Mc 14, 48.)

Suntem laşi: îl urmăm de departe, dar treji acum şi rugându-ne. – Rugăciune... Rugăciune...

Pilat: E datina voastră să eliberez un prizonier de Paști. Pe cine voiți să eliberez, pe Baraba – un tâlhar închis împreună cu alţii pentru omor – sau pe Isus? (Mt 27, 17.) – Jos cu acesta şi slobozeşte-ne pe Baraba – strigă mulţimea îndemnată de marii preoţi. (Lc 23, 18.)

Pilat vorbeşte din nou: Dar ce să fac cu Isus, care se numeşte Cristos? (Mt 27, 22.) – Crucifige eum! – Răstigneşte-l! (Mc 15, 14.)

Pentru a treia oară Pilat spune: Ce rău a săvârșit acesta? Nicio vină de moarte nu am aflat întru el. (Lc 23, 22.)

Strigătul mulţimii devine mai puternic: Răstignește-l!, răstigneşte-l! (Mc 15, 14.)

Şi Pilat, vrând să mulţumească poporul, îl eliberează pe Baraba şi porunceşte biciuirea lui Isus.

E legat de stâlp. Acoperit de răni.

Loviturile de curea plesnesc pe sfânta sa carne, pe carnea fără de pată, care suferă pentru carnea ta păcătoasă. – Mai multe lovituri. Mai multă furie nebunească... Mai mult încă... E culmea cruzimii umane.

La sfârșit, epuizaţi, îl dezleagă pe Isus. – Şi corpul lui Cristos e biruit de durere, şi se prăbuşeşte, se chirceşte ca un vierme strivit, pe jumătate mort.

Iar noi doi nu mai putem scoate un cuvânt. – Cuvintele sunt inutile. – Priveşte-l, priveşte-l... încet.

După toate acestea... te mai poţi teme vreodată de ispăşire?

Setea de suferință a Regelui nostru a fost satisfăcută! – Iată că-l duc pe Domnul în curtea pretoriului unde au adunat toată cohorta. (Mc 15, 16.) – Ostaşi brutali i-au dezbrăcat trupul preacurat. – Îl acoperă pe Isus cu o mantie de purpură, veche şi murdară. – O trestie, ca sceptru, în mâna dreaptă...

Coroana de spini, înfiptă cu lovituri de ciocan, a făcut din el un Rege de batjocură... Ave, Rex Judaeorum! – Bucură-te, Regele iudeilor! (Mc 15, 18.) Și îi loveau capul, îl pălmuiau... şi-l scuipau.

Încoronat cu spini şi înveșmântat cu zdrenţe de purpură, Isus este prezentat mulţimii iudeilor: Ecce homo! – Iată omul! Şi din nou marii preoţii şi slugile strigă: Răstignește-l, răstignește-l! (In 19, 5-6.)

– Tu şi cu mine, nu l-am încoronat oare din nou cu spini, nu l-am pălmuit şi acoperit de scuipat?

Nu te voi mai jigni niciodată, Isuse, niciodată... Și o hotărâre fermă şi concretă pune capăt acestor zece Bucură-te Marie.

Isus, purtându-și Crucea, înaintează spre Calvar, spre locul numit Golgota în ebraică. (In 19, 17.) – Iar ei îl opresc pe un anume Simon din Cirene, care se întorcea de la câmp, şi îl obligă să ia Crucea ca s-o ducă în urma lui Isus. (Lc 23, 26.)

Profeția lui Isaia (53, 12) s-a împlinit: Cum sceleratis reputatus est, cu cei făcători de rele a fost numărat: căci sunt aduși încă doi condamnaţi – tâlhari – pentru a fi executați împreuna cu El. (Lc 23, 32.)

Dacă cineva vrea să mă urmeze... Micul meu prieten: suntem trişti, trăind Patimile Domnului nostru Isus. – Iată cum El îmbrăţişează cu dragoste Crucea. – Învaţă de la El. – Isus poartă Crucea pentru tine: tu, poart-o pentru Isus.

Dar nu purta Crucea târând-o după tine... Poart-o cu hotărâre, căci Crucea ta, astfel purtată, nu va mai fi o Cruce oarecare: va fi... Sfânta Cruce. Nu te resemna în fața Crucii. E prea puţină generozitate în cuvântul resemnare. Iubeşte Crucea. Când o vei iubi cu adevărat, Crucea ta va fi... o Cruce, fără Cruce.

Şi, ca şi El, o vei întâlni cu siguranţa pe Maria pe drum.

Pentru Isus din Nazaret, Regele Iudeilor, s-a pregătit un tron triumfal. Nici eu, nici tu nu-l vedem contorsionându-se de durere când e ţintuit în cuie: îndurând tot ce se poate îndura, întinde braţele într-un gest de Preot Veșnic.

Soldaţii îi iau sfintele veşminte şi le împart în patru. – Ca să nu sfâșie cămaşa, o trag la sorţi a cui să fie. – Astfel, încă o dată, cuvintele Scripturii se împlinesc: Împărțit-au hainele mele între ei, şi pentru cămaşa mea au aruncat sorţii. (In 19, 23-24.)

Acum e sus... – Şi, foarte aproape de Fiul ei, la piciorul Crucii, Sfânta Maria... şi Maria, soția lui Cleofa, şi Maria Magdalena. Şi Ioan, ucenicul pe care îl iubea. Ecce mater tua! – Iată mama ta!: ne-o dăruie pe Mama sa drept Mamă.

Mai înainte îi dăduseră să bea un amestec de vin şi fiere, dar după ce a gustat, n-a mai vrut să bea. (Mt 27, 34.)

Acum îi e sete... sete de dragoste, sete de suflete.

Consummatum est. – Săvârşitu-s-a. (In 19, 30.)

Uite, copil nesăbuit: toate acestea..., toate, le-a suferit pentru tine... şi pentru mine. – Nu plângi?