Misterele de Slavă

Și, trecând sâmbăta, Maria Magdalena și Maria, mama lui Iacob, și Salomeea, au cumpărat miresme, ca să vină să-l ungă. – În ziua întâi a săptămânii, foarte de dimineață, când răsărea soarele, au venit la mormânt. (Mc 16, 1-2.) Și intrând, au rămas consternate, pentru că nu au găsit trupul Domnului. – Un tânăr, îmbrăcat în veșminte albe, le spune: Nu vă temeți: știu că îl căutați pe Isus Nazarineanul: non est hic, surrexit enim sicut dixit, – nu este aici, pentru că a înviat, precum a zis. (Mt 28, 5.)

A înviat! – Isus a înviat. Nu este în mormânt. –Viața a fost mai puternică decât moartea.

I s-a arătat Preasfintei Sale Mame. – I s-a arătat Mariei Magdalena, care este nebună de dragoste. – Și lui Petru, și celorlalți Apostoli. – Și ție și mie, care suntem discipolii lui, și mai nebuni decât Maria Magdalena: ce lucruri i-am spus!

Fie să nu murim niciodată din cauza păcatului; să fie veșnică învierea noastră spirituală. – Și, înainte de a termina decada, tu i-ai sărutat rănile de la picioare..., iar eu, mai îndrăzneț – pentru că sunt mai copilăros – mi-am pus buzele pe coasta lui deschisă.

Acum, Învăţătorul îşi instruiește ucenicii: le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile şi i-a luat drept martori ai vieţii sale, ai minunilor, ai patimii şi ai morții sale, şi ai slavei învierii lui. (Lc 24, 45. 48.)

Apoi i-a condus până spre Betania, şi ridicându-și mâinile i-a binecuvântat. – Și pe când îi binecuvânta, s-a despărţit de ei şi s-a înălţat la cer (Lc 24, 50), până ce un nor l-a luat din ochii lor. (Fap l, 9.)

Isus s-a dus la Tatăl. – Doi Îngeri înveșmântați în alb se apropie pentru a ne spune: Bărbaţi galileeni, de ce staţi privind la cer? (Fap l, 11.)

Petru şi ceilalţi se reîntorc la Ierusalim cum gaudio magno – cu mare bucurie. (Lc 24, 52.) – E drept ca Sfânta Umanitate a lui Cristos să primească închinarea, lauda şi adorarea tuturor ierarhiilor îngereşti şi a tuturor legiunilor de preafericiți întru Slavă.

Dar tu şi cu mine ne simţim orfani: suntem trişti şi mergem să căutam mângâiere lângă Maria.

Spusese Domnul: Și eu voi ruga pe Tatăl, şi un alt Paraclet, un alt Mângâietor, vă va da vouă ca să fie cu voi pentru totdeauna. (In 14, 16.) – Când ucenicii se găsesc toţi împreună în acelaşi loc, fără de veste, din cer, s-a făcut un vuiet ca de suflare de vânt puternic şi a umplut toata casa unde şedeau ei. – În același timp, li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi s-au așezat pe fiecare dintre ei. (Fap 2, 1-3.)

Umpluţi de Sfântul Duh, Apostolii erau ca beţi. (Fap 2, 13.)

Şi Petru, înconjurat de ceilalţi unsprezece, a ridicat vocea şi a vorbit. – Îl înţelegem noi, oameni din sute de naţiuni diferite. – Fiecare dintre noi îl înțelege în limba sa. – Tu şi cu mine într-a noastră. – Ne vorbeşte de Isus Cristos şi de Duhul Sfânt şi de Tatăl.

Nu l-au omorât cu pietre, nici nu l-au aruncat în închisoare: dintre cei care l-au ascultat, trei mii s-au convertit şi s-au botezat.

Iar tu şi cu mine, după ce i-am ajutat pe Apostoli la săvârșirea botezurilor, am binecuvântat pe Dumnezeu Tatăl, prin Fiul său Isus şi ne-am simţit şi noi beţi de Duhul Sfânt.

Assumpta est Maria in coelum: gaudent angeli! Dumnezeu a luat-o cu sine pe Maria în cer – cu trupul şi cu sufletul – şi Îngerii se veselesc!

Astfel cântă Biserica. – Și astfel, cu aceeaşi izbucnire de bucurie, ne începem contemplarea acestei decade a Sfântului Rozariu:

Maica Domnului a adormit. – Cei doisprezece Apostoli stau în jurul patului. – Matia în locul lui Iuda.

Iar noi, printr-un har pe care toţi ni-l îngăduie, îi suntem şi noi alături.

Dar Isus doreşte să-şi aibă Maica, cu trupul şi cu sufletul, în Slavă. – Şi curtea cerească îşi desfăşoară toată splendoarea pentru a o primi pe Maica Domnului. – Tu şi cu mine – care nu suntem, de fapt, decât copii – prindem trena minunatei mantii albastre a Mariei şi astfel putem contempla această scenă minunată.

Preasfânta Treime primeşte şi acoperă de slavă pe Fiica, Maica şi Mireasa lui Dumnezeu... – Şi măreţia Maicii Domnului este atât de impunătoare, încât Îngerii se întreabă: Oare cine o fi?

Eşti toată frumoasă şi fără nicio pată. – Eşti grădină încuiată, sora mea, mireasa mea, grădină încuiată, fântână pecetluită. – Veni: coronaberis. – Vino: vei fi încoronată. (Ct 4, 7. 12. 8.)

Tu şi cu mine, dacă am avea putere, am face-o şi noi Regină şi Stăpână peste toată creația.

Şi s-a arătat în cer un semn mare: o femeie care purta pe cap cununa cu douăsprezece stele. – Înveșmântată cu soare. – Luna era sub picioarele ei. (Ap 12, 1.) Maria, Fecioara fără pată, a îndreptat greşeala Evei: şi a zdrobit cu călcâiul ei preacurat capul şarpelui infernal. Fiică a lui Dumnezeu, Mamă a lui Dumnezeu, Mireasă a lui Dumnezeu.

Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh o încoronează ca vrednică Împărăteasă a Universului.

Şi Îngerii, supuşii ei, i se închină... şi patriarhii, profeţii şi Apostolii..., și martirii, mărturisitorii, fecioarele şi toţi sfinții..., şi toţi păcătoşii, şi tu şi cu mine.