Misterele de Lumină

Notă introductivă la misterele de lumină

Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea, în Scrisoarea Apostolică Rosarium Virginis Mariae, a arătat că, pentru întărirea caracterului cristic al acestei devoțiuni mariane, celor 15 mistere tradiționale li se adaugă cinci noi mistere, pe care le-a numit „mistere de lumină”.

Comentariile la aceste mistere nu apar în cartea Sfântul Rozariu, redactată în 1931, dar Sfântul Josemaría, de-a lungul întregii sale vieți, a meditat asupra lor și le-a predicat cu dragoste, la fel cum a făcut cu fiecare pasaj din Evanghelie. Pentru a li se facilita cititorilor o meditație completă asupra Sfântului Rozariu, au fost extrase din scrierile Fondatorului Opus Dei câteva texte, dintre cele numeroase posibile, și au fost reunite în această anexă.

Vom rămâne fideli spiritului autorului Sfântului Rozariu dacă, de fiecare dată când ne vom ruga misterele de bucurie, de lumină, de durere și de slavă, ne alăturăm intențiilor succesorului Sfântului Petru, Episcop al Romei. Omnes cum Petro ad Iesum per Mariam!

Roma, 14 februarie 2003

+ Javier Echevarría

Prelat al Opus Dei

Atunci a venit Isus din Galileea la Iordan, ca să fie botezat de Ioan [...]. Și iată glas din ceruri, zicând: — Acesta este Fiul meu cel iubit, întru care am binevoit. (Mt 3, 13.17).

Prin Botez, Dumnezeu Tatăl Nostru a luat în stăpânire viețile noastre, ne-a încorporat în viața lui Cristos și ne-a trimis pe Duhul Sfânt.

Forța și puterea lui Dumnezeu iluminează fața pământului.

Vom aprinde această lume în flăcările focului pe care ai venit să îl aduci pe pământ!... Iar lumina adevărului tău, Isuse al nostru, va ilumina mințile noastre, într-o zi fără de sfârșit.

Te aud strigând, Regele meu, cu glas viu, care încă răsună: Ignem veni mittere in terram, et quid volo nisi ut accendatur? — Și răspund — cu totul — cu simțurile și puterile mele: Ecce ego: quia vocasti me!

Domnul a pus, prin intermediul Botezului, în sufletul tău o pecete de neșters: ești fiul lui Dumnezeu.

Copile, nu te aprinzi de dorința de a face ca toți să îl iubească?

Surse: Este Cristos care trece, nr. 128. Însemnări intime, nr. 1741 (citat în Camino, Edición histórico-crítica, nr. 801). Forja, nr. 264, 300.

Dintre toți invitații uneia dintre aceste zgomotoase nunți țărănești, la care vin oameni din diferite localități, Maria își dă seama că lipsește vinul. (cf. In 2, 3.) Își dă seama doar Ea, și imediat. Ce familiare ne apar scenele din viața lui Cristos! Pentru că măreția lui Dumnezeu conviețuiește cu ceea ce este obișnuit, ceea ce este cotidian. Ține de natura unei femei, și a unei stăpâne atente a casei, să observe o neglijență, să se ocupe de acele mici detalii care fac plăcută existența umană: și așa s-a comportat Maria.

— Faceți tot ce vă va spune. (In 2, 5.)

Implete hydrias (In 2, 7), umpleți vasele, și vine minunea. Așa, atât de simplu. Toate sunt lucruri obișnuite. Aceia și-au îndeplinit meseria. Apa era la îndemână. Și aceasta este prima manifestare a dumnezeirii Domnului. Cel mai banal lucru se transformă în ceva extraordinar, supranatural, când avem bunăvoința de a lua în seamă ceea ce Dumnezeu ne cere.

Vreau, Doamne, să abandonez grija pentru tot ce este al meu în mâinile tale generoase. Mama noastră – Mama ta! – în aceste momente, ca în Cana, ți-a spus: nu au!...

În cazul în care credința noastră este slabă, să mergem la Maria. Datorită minunii de la nunta din Cana, pe care Cristos a făcut-o la rugămințile Mamei sale, au crezut în El discipolii săi. (In 2, 11.) Mama noastră intervine mereu pentru noi pe lângă Fiul său, pentru ca acesta să aibă grijă de noi și să ni se arate, astfel încât să putem mărturisi: Tu ești Fiul lui Dumnezeu.

—Dă-mi, Isuse, această credință, pe care o doresc cu adevărat! Mama și Doamna mea, Preasfântă Marie, fă ca eu să cred!

Surse: Este Cristos care trece, nr. 141. Scrisoare 14-IX-1951, nr. 23. Forja, nr. 807. Prietenii lui Dumnezeu, nr. 285. Forja, nr. 235.

— S-a împlinit vremea și s-a apropiat Împărăția lui Dumnezeu. Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie. (Mc 1, 15.)

Toată mulțimea venea la El și îi învăța. (Mc 2, 13.)

Isus vede acele bărci la țărm și se urcă în una din ele. Cu câtă naturalețe vine Isus în barca fiecăruia dintre noi!

Când te apropii de Domnul, gândește-te că El este tot timpul foarte aproape de tine: regnum Dei intra vos est (Lc 17, 21). Îl vei găsi în inima ta.

Cristos trebuie să domnească, înainte de toate, în sufletul nostru. Pentru ca El să domnească în mine, am nevoie de harul său nesfârșit: doar astfel, chiar și ultima bătaie a inimii, chiar și ultima mea respirație, privirea cea mai puțin intensă, cuvântul cel mai banal, senzația cea mai elementară se vor transforma în osana pentru Cristosul meu Rege.

Duc in altum. — În larg! — Respinge pesimismul care te face laș. Et laxate retia vestra in capturam — și aruncă-ţi năvodul pentru a pescui.

Trebuie să avem încredere în aceste cuvinte ale Domnului: să urcăm în barcă, să împingem vâslele, să ridicăm pânzele și să ne lansăm în această mare a lumii pe care Cristos ne-o încredințează ca moștenire.

— Et regni ejus non erit finis. — Împărăția sa nu va avea sfârșit!

— Nu te bucuri să lucrezi pentru o asemenea domnie?

Surse: Însemnări din predicarea orală, 19-III-1960; 1-I-1973. Este Cristos care trece, nr. 181. Drum, nr. 792. Este Cristos care trece, nr. 159. Drum, nr. 906.

Și s-a schimbat la față înaintea lor și a strălucit fața lui ca soarele, iar hainele lui s-au făcut albe ca lumina. (Mt 17,2).

Isuse: să te văd, să îți vorbesc! Să rămân așa, contemplându-te, scufundat în imensitatea frumuseții tale și să nu încetez niciodată, niciodată, această contemplație! O, Cristoase, de te-aș vedea! De te-aș vedea, ca să rămân rănit de dragoste pentru tine!

Și un glas din nor a spus: Acesta este Fiul meu cel iubit, întru care am binevoit; de acesta să ascultați. (Mt 17, 5).

Domnul nostru, aici suntem, gata să ascultăm ce vrei să ne spui. Vorbește-ne; suntem atenți la vocea ta. Cuvintele tale, căzând în sufletul nostru, să aprindă voința noastră de a-ți face voia cu fervoare.

Vultum tuum, Domine, requiram (Ps 26, 8), voi căuta, Doamne, chipul tău. Îmi place să îmi închid ochii și să mă gândesc că va veni momentul, când Dumnezeu va voi, în care îl voi putea vedea, nu ca prin oglindă şi cu imagini ascunse… ci față în față. (1Cor 13, 12). Da, inima mea este însetată de Dumnezeu, de Dumnezeul cel viu: când voi merge și voi vedea fața lui Dumnezeu? (Ps 41, 3).

Și ridicându-şi ochii, n-au mai văzut pe nimeni decât pe Isus singur (Mt 17, 8).

Surse: Însemnări din predicarea orală, 4-VI-1937; 25-VII-1937; 25-XII-1973.

Iar mai înainte de sărbătoarea Paștelui, știind Isus că i-a venit ceasul să treacă din lumea aceasta la Tatăl, iubind pe ai săi, care erau în lume, până în sfârșit i-a iubit. (In 13,1.)

Se făcea noapte în lume, pentru că vechile rituri, vechile semne ale milostivirii infinite a lui Dumnezeu față de lume aveau să se împlinească, deschizând drumul unui răsărit autentic: noul Paște. Euharistia a fost instituită în timpul nopții, pregătind dimineața Învierii.

Isus a rămas în Euharistie din dragoste…, pentru tine.

— A rămas acolo, deși știa cum va fi primit de oameni… și cum tu însuți îl vei primi.

— A rămas ca să îl mănânci, ca să îl vizitezi și să-i povestești despre ale tale și, apropiindu-te de El în rugăciune lângă Tabernacol și în primirea Împărtășaniei, să te îndrăgostești mai mult în fiecare zi și să faci ca alte suflete — multe! — să urmeze același drum.

Copil bun: îndrăgostiții de pe Pământ, cum sărută florile, scrisoarea, amintirea celui pe care îl iubesc!...

— Și tu, vei putea să uiți vreodată că îl ai mereu lângă tine… pe El!? — Vei uita… că poți să îl mănânci?

— Doamne, fie să nu mai zbor jos, aproape de pământ! Să fiu mereu luminat de razele Soarelui divin — Cristos — în Euharistie! Fie ca zborul meu să nu se întrerupă până când voi ajunge la odihna Inimii tale!

Surse: Este Cristos care trece, nr. 155. Forja, nr. 887, 305, 39.