190
Auzim uneori spunându-se că acum sunt mai puţin frecvente miracolele. Nu, oare, pentru că sunt mai puţine sufletele care trăiesc viaţa de credinţă? Dumnezeu nu îşi poate încălca promisiunea: Cere de la mine şi-ţi voi da neamurile moştenirea ta şi stăpânirea ta, marginile pământului1. Dumnezeul nostru este adevărul, fundamentul a tot ce există: nimic nu se îndeplineşte fără voinţa sa omnipotentă.
Precum era la început, şi acum, şi pururea şi în vecii vecilor2. Domnul nu se schimbă; nu are nevoie să se mişte pentru a merge după lucruri pe care nu le are; este toată mişcarea şi toată frumuseţea şi toată măreţia. Azi ca şi înainte. Cerurile vor trece ca un fum şi pământul ca o haină se va învechi (...) Mântuirea mea va dăinui în veac şi dreptatea mea nu va avea sfârşit3.
Dumnezeu a stabilit prin Isus Cristos nouă şi eternă alianţă cu oamenii. A pus omnipotenţa sa în slujba mântuirii noastre. Când creaturile nu au încredere, când tremură din lipsă de credinţă, îl auzim din nou pe Isaia care anunţă în numele Domnului: Oare mâna mea este prea scurtă, ca să răscumpere, sau nu am destulă putere, ca să izbăvesc? Prin certarea mea sec marea şi râurile le prefac în pustiu; peştii din ele mor pentru că nu mai este apă şi se sfârşesc de sete. Eu îmbrac cerul cu zăbranic şi îl acopăr cu un veşmânt de jale4.
Document tipărit din https://escriva.org/ro/amigos-de-dios/190/ (05.05.2024)