Trebuie să dobândim măsura divină a lucrurilor, fără să pierdem niciodată punctul de vedere supranatural şi contând pe faptul că Isus se foloseşte de asemenea de mizeriile noastre pentru ca gloria lui să strălucească. De aceea, când simţiţi şerpuind în conştiinţa voastră amorul propriu, oboseala, descurajarea, greutatea pasiunilor, reacţionaţi cu promptitudine şi ascultaţi-l pe Învăţător, fără să vă neliniştiţi şi mai mult în faţa tristei realităţi a ceea ce fiecare suntem; pentru că, atâta timp cât trăim, ne vor însoţi mereu slăbiciunile personale.

Acesta este drumul creştinului. De aceea, este necesar să invocăm fără odihnă, cu o credinţă impetuoasă şi umilă: Doamne, nu te încrede în mine. Eu, da, am încredere în tine. Şi, simţind în sufletul nostru dragostea, compasiunea, duioşia cu care Isus Cristos ne priveşte, pentru că el nu ne abandonează, vom înţelege în toată profunzimea lor cuvintele apostolului: Virtus in infirmitate perficitur⁹; cu credinţă în Domnul, în pofida mizeriilor noastre – mai bine spus, cu mizeriile noastre –, îi vom fi credincioşi Tatălui nostru Dumnezeu; va străluci puterea divină, susţinându-ne în slăbiciunea noastră.