Lista numerelor

Stăpânirea creştinească.

Domnul cere inimi generoase cu adevărată desprindere. O dobândim dacă dezlegăm complet parâmele sau firele subtile care ne ataşează de eul nostru. Nu vă ascund că această hotărâre cere o luptă constantă, un salt peste raţiunea noastră şi a propriei voinţe, o renunţare – în câteva cuvinte – mai dificilă decât abandonarea bunurilor materiale celor mai jinduite.

Această desprindere pe care Învăţătorul a propovăduit-o, pe care o aşteaptă de la toţi creştinii, presupune şi manifestări exterioare. Isus Cristos coepit facere et docere¹⁰: înainte de cuvânt, şi-a anunţat doctrina cu faptele sale. L-aţi văzut născându-se într-un staul, în sărăcia cea mai lucie, şi dormind întins pe paie, visând primele lui visuri pe pământ. Apoi, în anii călătoriilor lui apostolice, între multe alte exemple, vă amintiţi atenţionarea sa clară pentru unul dintre cei care s-au oferit să îl însoţească, în calitate de discipol: Vulpile au vizuini, iar zburătoarele cerului au cuiburi, Fiul Omului nu are însă unde-li rezema capul¹¹. Şi nu încetaţi să meditaţi asupra acelei scene, pe care o povesteşte evanghelia, cea în care apostolii, pentru a-şi amăgi foamea, au rupt din drum, într-o sâmbătă, câteva spice de grâu¹².

Dacă vreţi să lucraţi tot timpul ca stăpâni pe voi înşivă, vă sfătuiesc să vă străduiţi foarte mult să fiţi desprinşi de toate, fără teamă, fără îngrijorări, nici bănuieli. Apoi, în timp ce vă îndepliniţi obligaţiile voastre personale, familiale..., să folosiţi mijloacele pământeşti oneste cu corectitudine, gândindu-vă la slujirea lui Dumnezeu, a Bisericii, a îndatoririi voastre profesionale, a ţarii voastre, a întregii omeniri. Nu uitaţi că tot ceea ce este important nu se concretizează în materialitatea de a poseda ceva sau de a-ţi lipsi altceva, ci de a te comporta în acord cu adevărul pe care ni-l arată credinţa noastră creştină: bunurile create sunt doar atât, mijloace. De aceea, respingeţi iluzia de a le considera drept ceva definitiv: Nu vă strângeţi comori pe pământ, unde molia şi viermele nimicesc, unde hoţii dezgroapă şi fură. Adunaţi-vă însă comori în cer, unde nici molia, nici viermele nu nimicesc, unde hoţii nu dezgroapă, nici nu fură. Căci unde-ţi este comoara, acolo va fi şi inima ta¹⁹.

Când cineva îşi centrează fericirea exclusiv în lucrurile de aici, de jos – am fost martor la adevărate tragedii –, perverteşte folosirea lor rezonabilă şi distruge ordinea stabilită cu înţelepciune de creator. Inima rămâne atunci tristă şi nesatisfăcută; se scufundă pe căi de o eternă nemulţumire şi sfârşeşte în sclavie pe pământ, victimă chiar a acestor bunuri care au fost, poate, obţinute pe baza unor eforturi şi renunţări fără număr. Dar, mai presus de toate, vă recomand să nu uitaţi niciodată că Dumnezeu nu încape, nu locuieşte într-o inimă înăbuşită de o dragoste fără ordine, grosolană, vană. Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Fie că pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, fie că la unul va ţine, iar pe celălalt îl va dispreţui. Nu puteţi sluji şi lui Dumnezeu, şi banului²⁰. Să ancorăm deci inima în dragostea capabilă să ne facă fericiţi... Să dorim comorile cerului²¹.

Nu te îndemn la delăsare în îndeplinirea îndatoririlor tale sau în exercitarea drepturilor tale. Dimpotrivă, pentru fiecare dintre noi, de obicei, o retragere pe acest front echivalează cu a dezerta cu laşitate din luptă pentru a atinge sfinţenia, la care Dumnezeu ne-a chemat. De aceea, în deplină cunoştinţă, trebuie să te străduieşti – mai ales în munca ta – pentru ca nici tu, nici ai tăi să nu duceţi lipsă de ceea ce este necesar pentru a trăi cu demnitate creştină. Dacă vreodată simţi în trupul tău greutatea sărăciei, să nu te întristezi, nici să nu te revolţi; dar, insist, încearcă să foloseşti toate mijloacele nobile pentru a depăşi această situaţie, pentru că a proceda altfel ar însemna să îl pui la încercare pe Dumnezeu. Şi în timp ce lupţi, aminteşte-ţi, în plus, că omnia in bonum! Totul – şi lipsurile, sărăcia – cooperează pentru binele celor care îl iubesc pe Domnul²²; obişnuieşte-te, încă de pe acum, să înfrunţi cu bucurie micile limitări, inconvenientele, frigul, căldura, privarea de ceva pe care îl consideri indispensabil, a nu putea să te odihneşti cum şi când doreşti, foamea, singurătatea, ingratitudinea, neînţelegerea, dezonoarea...

Desprinderea pe care o predic, după ce îl privim pe modelul nostru, este stăpânire; nu zgomotoasă calicime, o mască a lenei şi a abandonului. Trebuie să te îmbraci conform cu stilul condiţiei tale, mediului tău, familiei tale, muncii tale..., asemenea colegilor tăi, dar pentru Dumnezeu, cu dorinţa de a oferi o imagine autentică şi atrăgătoare a adevăratei vieţi creştine. Cu naturaleţe, fără extravaganţe; vă sfătuiesc să fiţi atenţi la aceste lucruri şi este mai bine să acordaţi mai multă atenţie decât prea puţină. Tu cum îţi imaginezi purtarea Domnului nostru? Nu te-ai gândit cu ce demnitate purta acea tunică fără cusături, pe care, probabil, au ţesut-o mâinile sfintei Maria? Nu îţi aminteşti cum în casa lui Simon s-a plâns că nu i-au oferit apă să se spele, înainte de a se aşeza la masă²⁵?. Cu siguranţă, el a scos în evidenţă această lipsă de politeţe pentru a concretiza cu această anecdotă învăţătura că în detaliile mărunte se arată dragostea, dar încearcă de asemenea să arate clar că respectă obiceiurile sociale ale mediului. De aceea, tu şi eu ne străduim să fim desprinşi de bunurile şi de confortul pământeşti, dar fără a ieşi din comun şi fără să facem lucruri ciudate.

Pentru mine, o manifestare a faptului că noi ne simţim stăpâni ai lumii, administratori fideli ai lui Dumnezeu este să avem grijă de ceea ce folosim, cu interesul să se păstreze, să dureze, să lumineze, să slujească în cel mai lung timp posibil scopului său, astfel încât să nu se irosească. În centrele Opus Dei veţi găsi o decorare simplă, primitoare şi, mai presus de orice, curată, pentru că nu trebuie să se confunde o casă săracă cu prostul gust, nici cu murdăria. Totuşi, înţeleg ca tu, în concordanţă cu posibilităţile tale şi cu obligaţiile tale sociale, familiale, să posezi obiecte de valoare şi să ai grijă de ele, cu spirit de mortificare, cu desprindere.

Acum mulţi ani – peste 25 – mergeam la o cantină pentru săraci, pentru cerşetorii care nu aveau într-o zi altă hrană decât mâncarea care li se dădea acolo. Era vorba despre un local mare, de care aveau grijă un grup de doamne caritabile. După prima serie, pentru a primi resturile, veneau alţi cerşetori şi, în acest al doilea grup, mi-a atras atenţia unul: era proprietarul unei linguri de cositor. O scotea cu grijă din sacul lui, cu jind, o privea cu adoraţie şi, când termina porţia, continua să privească lingura cu nişte ochi care strigau: E a mea! O lingea de două ori, ca să o cureţe şi o punea din nou, mulţumit, între zdrenţele sale. Efectiv, era a lui! Un sărman mizerabil care, între acei oameni, tovarăşi în nenorocire, se considera bogat.

Cunoşteam pe atunci o doamnă cu titlu nobiliar, Grande de Spania. În faţa lui Dumnezeu, asta nu înseamnă nimic: toţi suntem egali, toţi suntem fii ai lui Adam şi ai Evei, creaturi slabe, capabile – dacă Domnul ne abandonează – de cele mai rele crime. De când Cristos ne-a răscumpărat, nu există deosebire de rasă, nici de limbă, nici de culoare, nici de stirpe, nici de bogăţie...: Suntem toţi fii ai lui Dumnezeu. Această persoană despre care vă vorbesc acum locuia într-o casă nobilă, dar nu cheltuia pentru ea însăşi nici doi bani pe zi. În schimb, îi plătea foarte bine pe servitori, iar restul îl folosea pentru a ajuta nevoiaşii, ea trecând prin foarte multe lipsuri de toate genurile. Acestei femei nu îi lipseau multe dintre aceste bunuri dorite de atât de mulţi, dar ea era cu adevărat săracă, se mortifica foarte mult, desprinsă complet de tot. M-aţi înţeles? Ne ajunge, de altfel, să ascultăm cuvintele Domnului: Fericiţi cei săraci cu spiritul, căci a lor este împărăţia cerurilor²⁶.

Dacă tu doreşti să atingi acest spirit, te sfătuiesc să fii cumpătat cu tine şi foarte generos cu ceilalţi; evită cheltuielile inutile pentru lux, din capriciu, din vanitate, din comoditate...; nu îţi crea necesităţi. Într-un cuvânt, învaţă cu sfântul Paul: Ştiu să duc lipsă, ştiu şi să am cu îndestulare. M-am obişnuit în totul şi cu toate; atât să fiu sătul, cât şi să flămânzesc; atât să prisosesc, cât şi să o duc în lipsuri. Toate le pot prin acela care-mi dă putere²⁷. Şi la fel ca apostolul, vom ieşi învingători din lupta spirituală şi ne vom păstra inima desprinsă, liberă de ataşamente.

Toţi cei care venim în arena credinţei, spune sfântul Grigore cel Mare, luăm în sarcina noastră să luptăm împotriva spiritelor maligne. Diavolii nu posedă nimic din această lume şi, în consecinţă, cum ei merg goi, şi noi trebuie să luptăm goi. Pentru că, dacă unul care este îmbrăcat se luptă cu unul dezbrăcat, va fi imediat doborât, pentru că duşmanul are de unde să-l apuce. Şi ce sunt aceste lucruri de pe pământ dacă nu un fel de îmbrăcăminte²⁸?