Lista numerelor

Ego sum via, veritas et vita¹, Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Cu aceste cuvinte fără echivoc, ne-a arătat Domnul care este cărarea adevărată care duce la fericirea eternă. Ego sum via: el este singura cale care leagă cerul cu pământul. O spune tuturor oamenilor, dar ne aminteşte în mod special celor care, ca tine şi ca mine, i-am spus că suntem hotărâţi să ne luăm în serios vocaţia de creştini, astfel încât Dumnezeu să fie mereu prezent în gândurile noastre, pe buzele noastre şi în toate acţiunile noastre, şi în cele mai mărunte şi mai obişnuite.

Isus este calea. El a lăsat în această lume urmele curate ale paşilor săi, semne de neşters pe care nici trecerea anilor, nici perfidia duşmanului nu au reuşit să le şteargă. Iesus Christus heri, et hodie; ipse et in saecula (Isus Cristos ieri şi astăzi, şi în veci²). Cât îmi place să amintesc acest lucru! Isus Cristos, acelaşi care a trăit ieri pentru apostoli şi oamenii care l-au căutat, trăieşte azi pentru noi şi va trăi de-a lungul secolelor. Suntem noi, oamenii, cei care uneori nu reuşim să îi descoperim chipul, mereu prezent, pentru că privim cu ochi obosiţi sau tulburi. Acum, la începutul acestui timp de rugăciune lângă tabernacol, cere-i, ca acel orb din evanghelie: Domine, ut videam³!; Doamne, fă să văd! Să se umple inteligenţa mea de lumină şi să pătrundă cuvântul lui Cristos în mintea mea; să se înrădăcineze în sufletul meu viaţa sa, ca să mă transforme în faţa gloriei eterne.

Poate că până în acest moment nu ne-am simţit îndemnaţi să urmăm atât de îndeaproape paşii lui Cristos. Poate nu am înţeles că putem uni micile noastre renunţări cu sacrificiul lui ispăşitor; pentru păcatele noastre, pentru păcatele omului din toate epocile, pentru această lucrare stricată de Lucifer care continuă să-i opună lui Dumnezeu acel non serviam! al său. Cum vom îndrăzni să spunem fără ipocrizie: Doamne, mă dor ofensele care rănesc inima ta binevoitoare, dacă nu ne hotărâm să ne privăm de un nimic sau să oferim un sacrificiu minuscul pentru slava dragostei sale? Penitenţa – adevărata reparaţie – ne lansează pe drumul încredinţării, al carităţii. Dăruirea pentru a repara şi caritate pentru a-i ajuta pe ceilalţi, la fel cum Cristos ne-a ajutat pe noi.

De acum înainte, grăbiţi-vă să iubiţi. dragostea ne va împiedica plângerile, protestele. Pentru că deseori suportăm contrarietăţile, da; dar ne plângem; şi atunci, pe lângă faptul că pierdem harul lui Dumnezeu, îi retezăm calea pentru viitoare cerinţe. Hilarem enim datorem diligit Deus²⁴. Dumnezeu îl iubeşte pe cel care dăruieşte cu bucurie, cu spontaneitatea care se naşte dintr-o inimă îndrăgostită, fără zarva celui care se dăruieşte ca şi cum ar face o favoare.