Lista numerelor

Există 3 numere în „Prietenii lui Dumnezeu” al căror subiect este Trufie → susceptibilitate și închipuiri deșarte.

Lucruri mici şi viaţa în copilărie

Gândindu-mă la aceia dintre voi care, cu trecerea anilor, încă se mai lasă pradă visării – cu visuri deşarte şi puerile, ca Tartarin din Tarascon – crezându-se în cuşca cu lei, pe coridoarele din casa lor, acolo unde nu sunt decât, poate, şoareci şi nimic altceva; gândindu-mă la ei, insist, vă amintesc de măreţia aspiraţiei spre divin în îndeplinirea fidelă a obligaţiilor obişnuite ale zilei, cu aceste lupte care îl umplu de bucurie pe Domnul şi pe care doar el şi noi le cunoaştem.

Să fiţi convinşi că, de obicei, nu veţi găsi loc pentru fapte eroice uimitoare, între alte motive, pentru că, de regulă, nu apar prilejuri pentru acestea. În schimb, nu vor lipsi ocaziile de a demonstra prin lucruri mărunte, normale, dragostea pe care o aveţi pentru Isus Cristos. Şi în lucrurile mărunte, comentează sfântul Ieronim, se demonstrează măreţia sufletului. Pe Creator nu îl admirăm doar în cer şi pe pământ, în soare şi în ocean, în elefanţi, cămile, boi, cai, leoparzi, urşi şi lei; ci şi în animale minuscule, ca furnica, ţânţarii, muştele, viermii şi celelalte animale de acest gen, pe care le deosebim mai mult după corpul lor decât după numele lor: atât în cele mari, ca şi în cele mici, admirăm aceeaşi măiestrie. Astfel, sufletul care i se dă lui Dumnezeu pune în lucrurile mărunte aceeaşi fervoare ca şi în cele mari13.

Naturaleţea şi simplitatea sunt două minunate virtuţi omeneşti, care îl fac pe om capabil să primească mesajul lui Cristos. Şi, dimpotrivă, tot ce este încâlcit, complicat, învârtitul în jurul propriei persoane, construieşte un zid care ne împiedică frecvent să auzim glasul Domnului. Amintiţi-vă ce le-a spus în faţă Cristos fariseilor: au intrat într-o lume pe dos, care cere să se plătească zeciuială pentru izmă, mărar şi pentru chimen, abandonând obligaţiile esenţiale ale legii, ale dreptăţii şi ale credinţei; se străduiesc să strecoare tot ceea ce beau, ca să nu treacă nici măcar un ţânţar, dar înghit o cămilă21.

Nu. Nici viaţa omenească nobilă a aceluia care – fără a fi vina lui – nu îl cunoaşte pe Isus Cristos, nici viaţa creştinului nu trebuie să fie ciudate, stranii. Aceste virtuţi omeneşti, pe care le privim astăzi, duc toate la aceeaşi concluzie. Este om adevărat cel care îndrăzneşte să fie onest, leal, sincer, puternic, cumpătat, generos, senin, drept, harnic, răbdător. A te comporta astfel poate fi dificil, dar niciodată ciudat. Dacă unii se miră, ar putea fi pentru că privesc lucrurile cu ochi tulburi, umbriţi de o secretă laşitate. E o lipsă de forţă.

Auzim vorbindu-se despre mândrie şi, poate, ne imaginăm un comportament despotic, asupritor: gălăgia asurzitoare a vocilor care aclamă şi triumfătorul care trece, ca un împărat roman, pe sub înalte arcuri de triumf, înclinând capul, pentru că se teme că fruntea lui glorioasă ar atinge marmura albă.

Să fim realişti: această mândrie îşi are locul doar într-o fantezie nebunească. Trebuie să luptăm cu alte forme mai subtile, mai frecvente: orgoliul de a prefera propria excelenţă celei a aproapelui; vanitatea în conversaţii, în gânduri şi în gesturi; o susceptibilitate aproape maladivă, care se simte ofensată în faţa unor cuvinte şi acţiuni care nu înseamnă în nici un fel o jignire.

Toate acestea pot fi, sunt, o ispită obişnuită. Omul se consideră, pe sine însuşi, drept soarele şi centrul celor care sunt în jurul lui. Totul trebuie să se învârtească în jurul lui. Şi nu rareori recurge, cu înclinaţia lui morbidă, până la simularea durerii, a tristeţii şi a bolii: ca să îi facă pe ceilalţi să îl îngrijească, să îl cocoloşească.

Cea mai mare parte a conflictelor care apar în viaţa interioară a multor oameni sunt fabricate de imaginaţie: dacă au spus asta, dacă vor gândi asta, dacă mă vor lua în considerare... Iar acest biet suflet suferă, din infatuarea lui tristă, având suspiciuni care nu sunt reale. În această aventură nefericită, amărăciunea sa este continuă şi le provoacă îngrijorare celorlalţi: pentru că nu ştie să fie umil, pentru că nu a învăţat să uite de sine pentru a se dărui, cu generozitate, slujirii celorlalţi din dragoste pentru Dumnezeu.

Note
13

Sf. Ieronim, Epistolae, 60, 12 (PL 22, 596).

Note
21

Cf. Mt 23,23-24.

Referințe la Sfânta Scriptură