Lista numerelor

Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har¹¹, ne învaţă apostolul Petru. În orice epocă, în orice situaţie umană, nu există alt drum – pentru a trăi viaţă divină – decât cel al umilinţei. Oare Domnul se bucură de umilinţa noastră? Nu. Ce ar obţine prin umilirea noastră cel care a creat totul şi menţine şi stăpâneşte tot ce există? Dumnezeu doreşte doar umilinţa noastră, adică să ne golim de noi înşine ca să ne poată umple; cere să nu-i punem obstacole pentru ca – vorbind în termeni omeneşti – să încapă mai mult har al său în biata noastră inimă. Pentru că Dumnezeul care ne inspiră să fim umili este acelaşi care va schimba trupul stării noastre smerite şi-l va face asemenea trupului său de slavă, prin lucrarea puterii pe care o are de a-şi supune toate¹². Domnul nostru ne face ai lui, ne îndumnezeieşte cu îndumnezeire bună.

Nu ştiu dacă vi s-a povestit în copilărie fabula cu acel ţăran căruia i s-a dăruit un fazan auriu. Odată ce a trecut primul moment de bucurie şi de surpriză pentru acest cadou, noul stăpân a căutat un loc unde ar putea să îl închidă. După multe ore de îndoieli şi de planuri, a ales să îl ducă în coteţul găinilor. Găinile, uimite de frumuseţea noului venit, se învârteau în jurul lui, cu mirarea celui care descoperă un semizeu. În mijlocul acelei zarve, a venit ora hrănirii şi, când stăpânul a aruncat primii pumni de tărâţe, fazanul – înfometat după atâta aşteptare –, s-a aruncat cu lăcomie să îşi umple stomacul. În faţa unui spectacol atât de vulgar – acel miracol de frumuseţe mânca cu aceeaşi poftă ca a unui animal obişnuit – tovarăşele de ogradă dezamăgite au început să îl ciupească pe idolul căzut, până când i-au smuls toate penele. Atât de tristă este dezamăgirea egolatrului; cu atât mai mare este dezastrul cu cât mai mult s-a împăunat cu propriile forţe, încrezându-se cu aroganţă în capacitatea sa personală.

Extrageţi consecinţe practice pentru viaţa voastră zilnică, simţindu-vă depozitari ai unor talente – supranaturale şi umane – de care trebuie să vă folosiţi corect, şi respingeţi ridicola amăgire că vă aparţine ceva, ca şi cum ar fi rodul doar al efortului vostru. Amintiţi-vă că există în ecuaţie un termen – Dumnezeu – pe care nimeni nu poate să îl treacă cu vederea.

Îndatoriri de dreptate faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni

Întipăriţi-vă bine acest lucru în suflete, pentru că se observă în comportament: mai întâi, dreptate faţă de Dumnezeu. Aceasta este piatra de încercare a adevăratei foame şi sete de dreptate²³, care o distinge de zarva invidioşilor, a răutăcioșilor, a egoiştilor şi a hrăpăreţilor... Pentru că a-i nega Creatorului şi Mântuitorului nostru recunoaşterea abundentului şi inefabilului bine pe care ni-l acordă înseamnă cea mai cumplită şi mai ingrată dintre nedreptăţi. Voi, dacă cu adevărat vă străduiţi să fiţi drepţi, vă veţi gândi des la dependenţa voastră de Dumnezeu – întrucât ce bun ai, fără să-l fi primit²⁴?–, pentru a vă umple de recunoştinţă şi de dorinţa de a răspunde unui Tată care ne iubeşte la nebunie.

Atunci se va reînnoi în voi spiritul bun al pietăţii filiale, care vă va face să îl trataţi pe Dumnezeu cu căldură din inimă. Când ipocriţii seamănă în jurul vostru îndoiala dacă Domnul are dreptul să vă ceară atât de mult, nu vă lăsaţi înşelaţi. Dimpotrivă, puneţi-vă în prezenţa lui Dumnezeu fără condiţii, docili, ca lutul în mâna olarului²⁵, şi mărturisiţi supuşi: Deus meus et omnia! Tu eşti Dumnezeul meu şi totul. Şi dacă vreodată vine lovitura neaşteptată, supărarea nemeritată din partea oamenilor, veţi şti să cântaţi cu bucurie reînnoită: facă-se, împlinească-se, fie lăudată şi în veci slăvită dreapta şi buna voinţă a lui Dumnezeu, asupra tuturor lucrurilor. Amin. Amin.

Virtutea speranţei – siguranţa că Dumnezeu ne guvernează cu providenţiala sa omnipotenţă, că ne dă mijloacele necesare – ne vorbeşte de această continuă bunătate a Domnului faţă de oameni, faţă de tine, faţă de mine, mereu dispus să ne asculte, pentru că niciodată nu oboseşte să asculte. Îl interesează bucuriile tale, succesele tale, dragostea ta şi, de asemenea, necazurile tale, durerea ta, eşecurile tale. De aceea, nu spera în el doar când te împiedici din cauza slăbiciunii tale; îndreaptă-te spre Tatăl tău din cer în împrejurările favorabile şi în cele adverse, agăţându-te de protecţia sa milostivă. Şi siguranţa nulităţii noastre personale – nu este nevoie de o mare umilinţă pentru a recunoaşte această realitate: suntem o autentică multitudine de zerouri – se va schimba într-o forţă irezistibilă, pentru că la stânga eului nostru va fi Cristos, şi ce număr incomensurabil rezultă! Domnul este luminarea mea şi mântuirea mea; de cine mă voi teme²⁶?.

Obişnuiţi-vă să îl vedeţi pe Dumnezeu în spatele a toate, să ştiţi că el ne aşteaptă mereu, că ne priveşte şi cere cu dreptate să îl urmăm cu loialitate, fără să abandonăm locul nostru, dat nouă, în această lume. Trebuie să înaintăm cu vigilenţă afectuoasă, cu o preocupare sinceră de a lupta, pentru a nu pierde divina lui companie.