Uneori se aud mustrări adresate acelor sacerdoţi care adoptă o postură concretă în probleme de natură laică şi mai cu seamă cu caracter politic. Multe din aceste posturi, spre deosebire de alte epoci, vizează de obicei favorizarea unei mai mari libertăţi, a dreptăţii sociale etc. Este adevărat şi faptul că intervenţia activă în acest domeniu nu este proprie preoției ministeriale decât în puţine cazuri. Dar nu credeţi că preotul trebuie să denunţe nedreptatea, lipsa de libertate etc., pentru că nu sunt creştineşti? Cum să împaci concret ambele exigenţe?

Preotul trebuie să predice – fiindcă este parte esenţială a acelui munus docendi, sarcina învăţăturii, care îi este proprie – care sunt virtuţile creştine, în totalitate, şi ce exigenţe şi manifestări concrete trebuie să aibă aceste virtuţi în diferite împrejurări ale vieţii oamenilor cărora el le închină misiunea sa. Aşa cum trebuie şi să înveţe să se respecte şi stimeze demnitatea şi libertatea cu care Dumnezeu a creat fiinţa omenească, şi demnitatea supranaturală specifică pe care credinciosul o primeşte prin Botez.

Niciun preot care îşi împlineşte această misiune nu va putea fi vreodată acuzat – poate doar din ignoranţă sau din rea-credinţă – că se amestecă în politică. Nici măcar nu s-ar putea spune că, promovând aceste învăţături, ar interfera în specifica misiune apostolică a laicilor, cărora le revine sarcina de a organiza creştineşte structurile şi îndeletnicirile lumeşti.