Îndatoriri de dreptate faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni

Întipăriţi-vă bine acest lucru în suflete, pentru că se observă în comportament: mai întâi, dreptate faţă de Dumnezeu. Aceasta este piatra de încercare a adevăratei foame şi sete de dreptate²³, care o distinge de zarva invidioşilor, a răutăcioșilor, a egoiştilor şi a hrăpăreţilor... Pentru că a-i nega Creatorului şi Mântuitorului nostru recunoaşterea abundentului şi inefabilului bine pe care ni-l acordă înseamnă cea mai cumplită şi mai ingrată dintre nedreptăţi. Voi, dacă cu adevărat vă străduiţi să fiţi drepţi, vă veţi gândi des la dependenţa voastră de Dumnezeu – întrucât ce bun ai, fără să-l fi primit²⁴?–, pentru a vă umple de recunoştinţă şi de dorinţa de a răspunde unui Tată care ne iubeşte la nebunie.

Atunci se va reînnoi în voi spiritul bun al pietăţii filiale, care vă va face să îl trataţi pe Dumnezeu cu căldură din inimă. Când ipocriţii seamănă în jurul vostru îndoiala dacă Domnul are dreptul să vă ceară atât de mult, nu vă lăsaţi înşelaţi. Dimpotrivă, puneţi-vă în prezenţa lui Dumnezeu fără condiţii, docili, ca lutul în mâna olarului²⁵, şi mărturisiţi supuşi: Deus meus et omnia! Tu eşti Dumnezeul meu şi totul. Şi dacă vreodată vine lovitura neaşteptată, supărarea nemeritată din partea oamenilor, veţi şti să cântaţi cu bucurie reînnoită: facă-se, împlinească-se, fie lăudată şi în veci slăvită dreapta şi buna voinţă a lui Dumnezeu, asupra tuturor lucrurilor. Amin. Amin.