Justiţie şi caritate

Citiţi Sfânta Scriptură. Meditaţi asupra uneia dintre scenele din viaţa Domnului, asupra învăţăturilor sale. Gândiţi-vă în special la sfaturile şi la atenţionările cu care pregătea acea mână de oameni care aveau să fie apostolii săi, mesagerii săi, de la un capăt al pământului la altul. Care este linia principală care le marchează? Nu este porunca nouă a carităţii? A fost cu dragoste modul în care şi-au deschis drum în acea lume păgână şi coruptă.

Fiţi convinşi că numai cu dreptatea nu veţi rezolva niciodată marile probleme ale omenirii. Când se face dreptate rece, nu vă miraţi dacă oamenii sunt răniţi: cere mult mai mult demnitatea omului, care este fiu al lui Dumnezeu. Caritatea trebuie să meargă înăuntru şi alături, pentru că îndulceşte totul, îndumnezeieşte: Dumnezeu este dragoste³³. Trebuie să fim mânaţi mereu de dragostea pentru Dumnezeu, care face mai uşor să îl iubim pe aproapele, şi purifică şi înalţă iubirile pământeşti.

Pentru a ajunge de la stricta dreptate la abundenţa de caritate este un întreg traseu de parcurs. Şi nu sunt mulţi cei care perseverează până la sfârşit. Unii se mulţumesc să se apropie de prag: fac abstracţie de dreptate şi se limitează la puţină bunăvoinţă, pe care o califică drept caritate, fără să-şi dea seama că aceasta presupune o mică parte din ceea ce sunt obligaţi să facă. Şi se arată la fel de satisfăcuţi de ei înşişi ca fariseul care credea că îndeplineşte cu asupra de măsură legea pentru că postea două zile pe săptămână şi plătea zeciuiala din tot ce avea³⁴.