Lista numerelor

Nu îmi iese din minte o întâmplare – a trecut deja mult timp de atunci –, când am fost să mă rog în catedrala din Valencia şi am trecut prin faţa mormântului venerabilului Riadaura. Mi s-a povestit atunci că acest preot, când era foarte bătrân, a fost întrebat: Câţi ani aveţi? El, foarte convins, a răspuns în dialectul valencian: Poquets, Puţini! Cei pe care i-am petrecut slujindu-l pe Domnul. Pentru mulţi dintre voi, încă se mai numără pe degetele unei singure mâini anii de când v-aţi hotărât să îl urmaţi pe Domnul nostru, să îl slujiţi în mijlocul lumii, în mediul vostru şi prin propria profesiune sau meserie. Nu contează prea mult acest detaliu; interesează, în schimb, să înscriem cu litere de foc în suflet certitudinea că invitaţia la sfinţenie, adresată de Isus Cristos tuturor oamenilor, fără excepţie, îi cere fiecăruia să îşi cultive viaţa interioară, să practice zilnic virtuţile creştine; şi nu în orice fel, nici într-un mod deosebit, nici măcar în mod excelent: trebuie să ne forţăm străduindu-ne până la eroism, în sensul cel mai puternic şi mai tranşant al expresiei.

Ţinta pe care v-o propun – mai bine spus, cea pe care ne-o arată Dumnezeu tuturor – nu este un miraj sau un ideal de neatins: aş putea să vă dau atâtea exemple concrete de femei şi bărbaţi obişnuiţi, ca voi şi ca mine, care l-au întâlnit pe Isus care trece quasi in oculto, cam pe ascuns⁷, pe la răscrucile aparent cele mai comune, şi s-au hotărât să îl urmeze, îmbrăţişând cu dragoste crucea fiecărei zile⁸. În această epocă de prăbuşire generală, de cedări şi de descurajări, sau de libertinaj şi de anarhie, mi se pare încă şi mai actuală acea convingere simplă şi profundă pe care, la începutul activităţii mele sacerdotale şi mereu, am vrut arzător să o comunic lumii întregi: Aceste crize mondiale sunt crize de sfinţi.

Cu siguranţă, este vorba despre un obiectiv înalt şi dificil. Dar nu pierdeţi din vedere că sfântul nu se naşte: se forjează în jocul continuu al harului divin şi al răspunsului omenesc. Tot ce se dezvoltă – arată unul dintre scriitorii creştini din primele secole, referindu-se la unirea cu Dumnezeu –, începe prin a fi mic. Doar hrănindu-se treptat, cu progrese constante, se face mare¹². De aceea, îţi spun că, dacă vrei să te porţi ca un creştin consecvent – ştiu că eşti dispus, deşi de atâtea ori ţi-e greu să învingi sau să tragi în sus acest biet corp –, trebuie să ai o grijă extremă la detaliile cele mai mici, pentru că sfinţenia pe care Domnul nostru ţi-o cere se atinge desfăşurând cu dragoste de Dumnezeu munca noastră și obligaţiile fiecărei zile, care aproape totdeauna se compun din realităţi mărunte.

Coerenţa creştină a vieţii

Mă întristează foarte mult când aflu că un catolic – un fiu al lui Dumnezeu care, prin Botez, este chemat să fie un alt Cristos – îşi linişteşte conştiinţa cu o simplă pietate formală, cu o religiozitate care îl împinge să se roage din când în când, doar dacă crede că îi convine! Să asiste la sfânta Liturghie doar în zilele de poruncă – şi nici măcar în toate –, în timp ce are grijă cu punctualitate ca stomacul său să fie liniştit, mâncând la ore fixe; cedând în credinţa lui, schimbând-o pentru o farfurie cu linte, doar ca să nu renunţe la poziţia lui... Şi apoi, cu neruşinare sau în mod scandalos, foloseşte pentru a urca, eticheta de creştin. Nu! Să nu ne mulţumim cu etichetele! Vă vreau creştini cu totul, dintr-o bucată; şi, pentru a fi aşa, trebuie să căutaţi fără trucuri alimentul spiritual oportun.

Din experienţă personală vă spun – şi m-aţi auzit repetând des acest lucru, ca să preîntâmpin descurajarea – că viaţa interioară constă în a începe şi a reîncepe în fiecare zi; şi vă daţi seama în inima voastră, ca şi eu în a mea, că trebuie să luptăm cu continuitate. Aţi observat poate în examenul vostru de conştiinţă – mie mi se întâmplă la fel: iertaţi-mă că fac aceste referiri la persoana mea, dar, în timp ce vă vorbesc, trec în revistă cu Domnul necesităţile sufletului meu –, că faceţi în mod repetat mici paşi înapoi, şi uneori vi se pare că sunt ieşiţi din comun, pentru că arată o evidentă lipsă de dragoste, de încredinţare, de spirit de sacrificiu, de delicateţe. Cultivaţi dorinţa de a repara, cu o căinţă sinceră, dar să nu vă pierdeţi pacea.

Este posibil ca, încă de la început, să se ridice nori de praf şi ca, în acelaşi timp, să folosească duşmanii sfinţirii noastre o atât de vehementă şi bine orchestrată tehnică de terorism psihologic – de abuz de putere –, încât să îi atragă în direcţia lor absurdă chiar şi pe cei care, mult timp, şi-au menţinut alt comportament, mai logic şi mai drept. Şi chiar dacă vocea lor sună ca un clopot spart, care nu este turnat în metal bun şi este foarte diferit de fluieratul păstorului, aceştia estompează cuvântul, care este unul dintre darurile cele mai preţioase pe care omul le-a primit de la Dumnezeu, dar minunat pentru a exprima înalte gânduri de dragoste şi de prietenie faţă de Domnul şi de creaturile sale, până la a face să se înţeleagă de ce sfântul Iacob spune despre limbă că este o lume de nedreptăţi¹¹. Atâtea rele poate să provoace: minciuni, denigrări, batjocuri, escrocherii, insulte, şuşoteli chinuitoare.