Lista numerelor

Să o contemplăm acum pe mama sa binecuvântată, mama noastră de asemenea. Pe Calvar, la locul execuţiei, se roagă. Nu este o atitudine nouă a Mariei. Aşa s-a comportat mereu, îndeplinindu-şi îndatoririle, ocupându-se de căminul său. În timp ce făcea lucruri pământeşti, rămânea atentă de Dumnezeu. Cristos, perfectus Deus, perfectus homo⁸, a vrut ca şi mama lui, creatura cea mai minunată, cea plină de har, să ne confirme această râvnă de a ridica mereu privirea spre dragostea divină. Amintiţi-vă scena Bunei-Vestiri: coboară arhanghelul, pentru a comunica mesajul divin – vestea că va fi mama lui Dumnezeu –, şi o găseşte retrasă în rugăciune. Maria este complet reculeasă în Domnul, când arhanghelul Gabriel o salută: Bucură-te, cea plină de har; Domnul este cu tine⁹. La câteva zile după aceea, izbucneşte în bucuria lui Magnificat – acest cântec marian, pe care ni l-a transmis Duhul Sfânt prin delicata fidelitate a sfântului Luca –, rod al acestei întâlniri obişnuite a preasfintei Fecioare cu Dumnezeu.

Mama noastră a meditat îndelung asupra cuvintelor femeilor şi bărbaţilor sfinţi din Vechiul Testament, care îl aşteptau pe Mântuitorul, şi asupra întâmplărilor ai căror protagonişti au fost. A admirat acel cumul de miracole, abundenţa de milostivire a lui Dumnezeu faţă de poporul său, de atâtea ori ingrat. Meditând asupra acestei blândeţe a cerului, neîncetat reînnoită, izbucneşte afecţiunea din inima sa imaculată: Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul, iar duhul meu tresaltă de bucurie pentru Dumnezeu, Mântuitorul meu, căci a privit la umilinţa roabei sale¹⁰. Fiii acestei mame bune, primii creştini, au învăţat de la ea, şi, de asemenea, noi putem şi trebuie să învăţăm.

Toate sărbătorile Maicii Domnului sunt mari, pentru că sunt ocazii pe care Biserica ni le aduce pentru a demonstra cu fapte dragostea noastră pentru sfânta Maria. Dar dacă ar trebui să aleg una dintre aceste zile festive, o prefer pe cea de azi: Maternitatea Sfintei Fecioare.

Această sărbătoare ne face să ne gândim la unele dintre misterele centrale ale credinţei noastre: să medităm asupra întrupării Cuvântului, lucrare a celor trei persoane ale Preasfintei Treimi. Maria, fiica lui Dumnezeu Tatăl, prin întruparea Domnului în sânul său imaculat este soţia lui Dumnezeu Duhul Sfânt şi mama lui Dumnezeu Fiul.

Când Fecioara a răspuns da, liber, la acele proiecte pe care Creatorul i le-a dezvăluit, Cuvântul divin şi-a asumat natura omenească: sufletul raţional şi corpul format în trupul pur al Mariei. Natura divină şi umană s-au unit într-o singură persoană: Isus Cristos, Dumnezeu adevărat şi, de atunci, om adevărat; unul-născut etern al Tatălui şi, începând din acel moment, ca om, fiu adevărat al Mariei: de aceea, Maica Domnului este mama Cuvântului întrupat, a celei de-a doua persoane din Sfânta Treime care a unit în sine pentru totdeauna – fără amestecare– natura umană. Îi putem spune cu convingere sfintei Fecioare, drept cel mai bun elogiu, aceste cuvinte care exprimă cea mai înaltă demnitate a sa: Mama lui Dumnezeu.

Credinţa poporului creştin

Aceasta a fost mereu credinţa sigură. Împotriva celor care au negat-o, Conciliul de la Efes a proclamat că dacă vreunul nu mărturiseşte că Emanuel este cu adevărat Dumnezeu şi că de aceea Preasfânta Fecioară este Maica lui Dumnezeu, pentru că a zămislit în carne Cuvântul întrupat, anatema să fie asupra lui¹.

Istoria a păstrat mărturii ale bucuriei creştinilor în faţa acestor decizii clare, nete, care reafirmau ceea ce toţi credeau: Poporul întreg al oraşului Efes, de la primele ore ale dimineţii până noaptea, aştepta nerăbdător hotărârea... Când s-a aflat că autorul blasfemiilor a fost destituit, toţi într-un glas au început să îl slăvească pe Dumnezeu şi să aclame Sinodul, pentru că a căzut duşmanul credinţei. Abia ieşiţi din biserică, am fost însoţiţi cu torţe până la casele noastre. Era noapte. Tot oraşul era vesel şi luminat². Aşa scrie sfântul Chiril, şi nu pot să neg că, deşi la o distanţă de 16 secole, acea reacţie de pietate mă impresionează profund.

Fie ca Dumnezeu, Domnul nostru, să vrea ca aceeaşi credinţă să ardă în inimile noastre şi să se înalţe de pe buzele noastre un cântec de mulţumire: pentru că Sfânta Treime, alegând-o pe Maria ca mamă a lui Cristos, om ca noi, ne-a pus pe fiecare dintre noi sub ocrotirea sa maternă. Este mamă a lui Dumnezeu şi mamă a noastră.

Să continuăm acum să medităm asupra acestui mister al maternităţii divine a Mariei, într-o rugăciune tăcută, afirmând din adâncul sufletului: Fecioară, mama lui Dumnezeu: acela pe care cerurile nu puteau să-l cuprindă s-a închis în sânul tău pentru a lua trup de om¹³.

Ascultaţi ce ne face să recităm astăzi Liturghia: Binecuvântat să fie sânul Fecioarei Maria, care l-a primit pe Fiul Tatălui etern¹⁴. O exclamaţie veche şi nouă, omenească şi divină. Este ca şi cum ai spune Domnului aşa cum se spune în unele locuri pentru a lăuda o persoană: Binecuvântată să fie mama care te-a adus pe lume!