Lista numerelor

Castitatea este posibilă

Cu toţii avem pasiuni; toţi ne confruntăm cu aceleaşi dificultăţi, la orice vârstă. De aceea, trebuie să luptăm. Amintiţi-vă ce scria sfântul Paul: Datus est mihi stimulus carnis meae, angelus Satanae, qui me colaphizet¹⁶; Mi-a fost dat un ghimpe în trup, un trimis al Satanei, care să mă pălmuiască, pentru a nu mă semeţi.

Nu se poate duce o viaţă curată fără asistenţă divină. Dumnezeu vrea să fim umili şi să-i cerem ajutorul. Trebuie să o implori cu încredere pe Fecioară, chiar acum, în singurătatea însoţită a inimii tale, fără zgomotul cuvintelor: Mama mea, această biată inimă a mea se răzvrăteşte prosteşte... Dacă tu nu mă aperi... Şi te va ocroti ca să o păstrezi pură şi vei parcurge drumul pe care Dumnezeu te-a chemat.

Fiilor, umilinţă, umilinţă; să învăţăm să fim umili. Pentru a apăra dragostea este nevoie de prudenţă, de a veghea atent, să nu ne lăsăm dominaţi de teamă. Dintre autorii clasici de lucrări de spiritualitate, mulţi compară demonul cu un câine turbat, prins într-un lanţ: dacă nu ne apropiem, nu ne va muşca, chiar dacă latră continuu. Dacă hrăniţi în sufletul vostru umilinţa, este sigur că veţi evita ocaziile, veţi reacţiona cu curajul de a fugi; şi veţi recurge zilnic la ajutorul cerului, pentru a avansa cu elan pe această cărare a îndrăgostiţilor.

Uitaţi-vă, cel care este putred de concupiscenţa cărnii, spiritual nu reuşeşte să avanseze, este incapabil de o lucrare bună, este un schilod care rămâne aruncat pe jos, ca o cârpă. Nu i-aţi văzut pe acei bolnavi de paralizie progresivă, care nu reuşesc să se ridice în picioare? Uneori, nici măcar nu pot să îşi mişte capul. Asta li se întâmplă în plan supranatural celor care nu sunt umili şi s-au dedat cu laşitate desfrâului. Nu văd, nici nu aud, nici nu înţeleg nimic. Sunt paralizaţi par nişte nebuni. Fiecare dintre noi trebuie să-i invoce pe Domnul, pe mama lui Dumnezeu, şi să-i rugăm să ne dea umilinţa şi hotărârea de a profita cu pietate de remediul divin al spovezii. Să nu permiteţi ca în sufletul vostru să mocnească un foc de putregai, chiar dacă este foarte mic. Vorbiţi. Când apa curge, este curată; când stă, formează o băltoacă plină de porcării respingătoare, iar apă potabilă devine o supă de gângănii.

Că este posibilă castitatea şi constituie un izvor de bucurie, o ştiţi la fel ca mine; de asemenea, ştiţi că, din când în când, cere puţină luptă. Să-l ascultăm din nou pe sfântul Paul: În sinea mea lăuntrică doar mă bucur de legea lui Dumnezeu, dar în mădularele mele văd o altă lege, care luptă împotriva legii minţii mele şi mă face sclav al legii păcatului, care se află în mădularele mele. Om nefericit ce sunt! Cine mă va libera de acest trup dătător de moarte¹⁷? Strigă mai mult, dacă ai nevoie, dar să nu exagerăm: Sufficit tibi gratia mea¹⁸, harul meu îţi este de ajuns, ne răspunde Domnul nostru.

Mijloacele pentru a învinge

Să vedem pe ce mijloace contăm mereu noi, creştinii, pentru a învinge în această luptă pentru a apăra castitatea: nu ca îngeri, ci ca femei şi bărbaţi sănătoşi, puternici, normali! Venerez din tot sufletul îngerii, mă uneşte de această oaste a lui Dumnezeu o mare devoţiune; dar să ne comparăm cu ei nu îmi place, pentru că îngerii au o natură diferită de a noastră, iar această echivalare ar însemna dezordine.

În multe medii s-a generalizat o atmosferă de senzualitate care, unită cu confuzia doctrinară, îi face pe atâţia să justifice orice aberaţie sau, cel puţin, să demonstreze toleranţa cea mai indiferentă pentru orice gen de obiceiuri libertine.

Trebuie să fim cât mai curaţi putem, respectând corpul, fără teamă, pentru că sexul este ceva sfânt şi nobil – participare la puterea creatoare a lui Dumnezeu –, făcut pentru căsătorie. Şi aşa, curaţi şi fără teamă, cu comportamentul vostru veţi da mărturie asupra posibilităţii şi frumuseţii sfintei curăţii.

În primul rând, ne vom strădui să ne rafinăm conştiinţa, aprofundând acolo unde este necesar, până avem siguranţa că am dobândit o bună formare, distingând bine între conştiinţa delicată – autentic har al lui Dumnezeu – şi conştiinţa scrupuloasă, care este ceva diferit.

Protejaţi cu grijă castitatea şi, de asemenea, celelalte virtuţi care vin împreună cu ea – decenţa şi pudoarea –, care sunt paznicii ei. Nu treceţi cu uşurinţă peste aceste norme care sunt atât de eficiente pentru a rămâne demni în faţa privirii lui Dumnezeu: stăpânirea atentă a simţurilor şi a inimii; bărbăţia – bărbăţia de a fi laş – pentru a fugi de ocazii; frecvenţa sacramentelor, în special a spovezii; sinceritatea deplină în îndrumarea spirituală personală; durerea, căinţa, ispăşirea greşelilor. Şi totul uns cu o caldă devoţiune faţă de Maica Domnului, pentru ca ea să ne obţină de la Dumnezeu o viaţă sfântă şi curată.

Dacă, din păcate, cineva cade, trebuie să se ridice imediat. Cu ajutorul lui Dumnezeu, care nu va lipsi dacă folosim mijloacele, trebuie să ajungem cât mai repede la căinţă, la sinceritatea umilă, la ispăşire, astfel încât înfrângerea de moment să se transforme într-o mare victorie a lui Isus Cristos.

Obişnuiţi-vă de asemenea să porniţi lupta în punctele care sunt departe de zidurile de susţinere ale fortăreţei. Nu se poate face echilibristică la graniţele răului: trebuie să evităm cu forţă voluntarul in causa, trebuie să respingem până la cea mai mică lipsă de dragoste; şi trebuie să hrănim dorinţa unui apostolat creştin, continuu şi fecund, care are nevoie de sfânta puritate drept liant şi de asemenea drept unul dintre roadele sale cele mai caracteristice. În plus, trebuie să umplem timpul mereu cu o muncă intensă şi responsabilă, căutând prezenţa lui Dumnezeu, pentru că nu trebuie să uităm niciodată că am fost cumpăraţi cu mare preţ şi că suntem templul Duhului Sfânt.

Şi ce alte sfaturi vă sugerez? Procedeele pe care le-au utilizat mereu creştinii care încercau cu adevărat să îl urmeze pe Cristos, aceleaşi pe care le-au folosit acei primii care au simţit suflarea lui Isus: relaţia asiduă cu Domnul în Euharistie, invocarea filială a Preasfintei Fecioare, umilinţa, cumpătarea, mortificarea simţurilor – nu este bine să priveşti ceea ce nu este legitim să doreşti, avertiza sfântul Grigore cel Mare²⁴– şi penitenţa.

Îmi veţi spune că toate acestea rezumă, fără nimic în plus, viaţa creştină. Cu siguranţă nu se poate separa puritatea, care este dragoste, de esenţa credinţei noastre, care este caritate, continua îndrăgostire de Dumnezeu care ne-a creat, care ne-a mântuit şi care ne ia continuu de mână, deşi într-o multitudine de împrejurări nu observăm asta. Nu ne poate abandona. Sionul zicea: „Domnul m-a părăsit şi Stăpânul meu m-a uitat!” Oare femeia uită pe pruncul ei şi de rodul sânului ei n-are ea milă? Chiar când ea îl va uita, Eu nu te voi uita pe tine²⁵. Nu vă insuflă aceste cuvinte o bucurie imensă?

Povestiţi la început ce aţi dori să nu se ştie. Jos demonul mut! Dintr-o problemă măruntă, dându-i ocol, faceţi un bulgăre mare, cum se întâmplă cu bulgării de zăpadă, şi vă închideţi în el. De ce? Deschideţi-vă sufletul! Şi vă garantez fericirea, care este fidelitate faţă de drumul creştin, dacă sunteţi sinceri. Claritate, simplitate: sunt dispoziţii absolut necesare; trebuie să deschidem sufletul pe deplin, astfel încât să intre soarele lui Dumnezeu şi caritatea iubirii.

Pentru a ne îndepărta de sinceritatea totală nu este nevoie mereu de o motivaţie tulbure; uneori, este suficientă o eroare de conştiinţă. Unele persoane şi-au format – deformat – conştiinţa astfel încât muţenia lor, lipsa lor de sensibilitate, li se pare un lucru corect: cred că este bine să taci. Se întâmplă asta inclusiv cu suflete care au primit o excelentă pregătire, care cunosc lucrurile lui Dumnezeu; poate de aceea găsesc motive pentru a se convinge că este bine să taci. Dar se înşală. Sinceritatea este necesară mereu; nu încap scuze, chiar dacă par bune.

Să terminăm aceste momente de discuţie, în care tu şi eu ne-am făcut rugăciunea la Tatăl nostru, rugându-l să ne acorde harul de a trăi această afirmare plină de bucurie a virtuţii creştine a castităţii.

Să-i cerem acest lucru prin mijlocirea sfintei Maria, care este puritatea imaculată. Să mergem la ea – tota pulchra! –, cu un sfat pe care l-am dat, în urmă cu mulţi ani, celor care se simţeau neliniştiţi în lupta lor zilnică pentru a fi umili, curaţi, sinceri, veseli, generoşi. Toate păcatele din viaţa ta parcă se ridică în picioare. Nu-ţi pierde încrederea. Dimpotrivă, cheam-o pe mama ta, sfânta Maria, cu credinţă şi abandon de copil. Ea va aduce mângâiere sufletului tău²⁷.