Lista numerelor

Să-i cerem acum Domnului, pentru a încheia acest timp de conversaţie cu el, să ne acorde harul de a repeta împreună cu sfântul Paul că în toate acestea ieşim mai mult decât biruitori, datorită aceluia care ne-a iubit. Da, eu sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici domniile, nici timpul de faţă, nici viitorul, nici puterile, nici înălţimea, nici adâncul, nici vreo altă făptură nu ne va putea despărţi de dragostea lui Dumnezeu, care este întru Cristos Isus, Domnul nostru³⁷.

Această iubire o cântă, de asemenea, scriptura, cu cuvinte înflăcărate: Apele cele mari nu pot să stingă dragostea şi râurile n-ar putea să o înece³⁸. Această iubire a umplut mereu inima sfintei Maria, până la a o îmbogăţi cu profunzimi de mamă pentru întreaga omenire. În sfânta Fecioară, dragostea pentru Dumnezeu se confundă de asemenea cu grija pentru toţi fiii. Probabil că a suferit mult inima sa dulce, atentă şi la cele mai mici detalii – nu mai au vin³⁹–, privind acele cruzimi colective, la acele lovituri din partea călăilor care au fost patimile şi moartea lui Cristos. Dar Maria nu vorbeşte. La fel ca şi Fiul său, iubeşte, tace şi iartă. Aceasta este puterea dragostei.

Maternitatea divină a Mariei este rădăcina tuturor perfecţiunilor şi privilegiilor care o împodobesc. Prin acest titlu, a fost concepută imaculat şi este plină de har, este pururea fecioară, a fost înălţată cu trup şi suflet la cer, a fost încoronată ca regină a întregii creaţii, mai presus decât îngerii şi decât sfinţii. Mai presus decât ea, doar Dumnezeu. Preasfânta Fecioară, pentru că este mama lui Dumnezeu, are o demnitate într-un anumit mod infinită, a binelui infinit care este Dumnezeu³. Nu există pericolul de a exagera. Niciodată nu vom aprofunda suficient acest mister inefabil; niciodată nu-i vom putea mulţumi suficient mamei noastre pentru această familiaritate pe care ne-a dat-o cu Sfânta Treime.

Eram păcătoşi şi duşmani ai lui Dumnezeu. Răscumpărarea nu doar ne eliberează de păcat şi ne reconciliază cu Domnul: ne transformă în fii, ne încredinţează o mamă, aceeaşi care a conceput Cuvântul, potrivit naturii umane. Este posibilă mai multă risipă, mai mult exces de dragoste? Dumnezeu îşi dorea cu ardoare să ne răscumpere, dispunea de multe modalităţi pentru a-şi exercita voinţa sfântă, potrivit infinitei sale înţelepciuni. A ales unul, care împrăştie toate posibilele îndoieli asupra mântuirii şi glorificării noastre. La fel cum primul Adam nu s-a născut din bărbat şi din femeie, ci a fost modelat din lut, tot aşa şi ultimul Adam, care avea să vindece rana primului, a luat un trup plămădit în sânul Fecioarei, pentru a fi, în ceea ce priveşte carnea, egal cu carnea celor care au păcătuit⁴.

Să medităm frecvent asupra a tot ceea ce am auzit de la mama noastră, într-o rugăciune domoală şi liniştită. Şi, în tihnă, se va întipări în sufletul nostru acest compendiu, care ne va ajuta să mergem fără ezitare la ea, mai ales când nu avem altceva de care să ne agăţăm. Nu este acesta interes personal, din partea noastră? Cu siguranţă este. Dar oare mamele nu ştiu că noi, fiii, suntem de obicei puţin interesaţi şi că tot timpul mergem la ele ca la ultimul ajutor rămas? Sunt convinse de asta şi nu le pasă: de aceea sunt mame şi dragostea lor dezinteresată percepe – în aparentul nostru egoism – afecţiunea noastră filială şi încrederea noastră de nezdruncinat.

Nu pretind – nici pentru mine, nici pentru voi – ca devoţiunea noastră faţă de sfânta Maria să se limiteze la aceste chemări imperioase. Cred – cu toate acestea – că nu trebuie să ne simţim umiliţi, dacă ni se întâmplă asta în vreun moment. Mamele nu contabilizează gesturile de duioşie pe care fiii lor le fac; nu gândesc, nici nu măsoară după criterii meschine. O mică dovadă de dragoste o savurează ca pe miere, şi se grăbesc să dea mult mai mult decât primesc. Dacă aşa reacţionează mamele bune de pe pământ, imaginaţi-vă ceea ce vom putea aştepta de la mama noastră sfânta Maria.