Lista numerelor

Mama dragostei frumoase

Ego quasi vitis frutcificavi... sunt ca o viţă cu ramuri încântătoare, dar şi florile mele sunt rodul măririi şi bogăţiei⁵. Aşa citim în Epistolă. Fie ca această mireasmă delicată care este devoţiunea faţă de mama noastră să umple sufletul nostru şi sufletul tuturor creştinilor şi să ne dea cea mai deplină încredere în cel ce veghează mereu pentru noi.

Eu sunt mama dragostei frumoase, a temei, a ştiinţei şi al sfintei speranţe⁶. Lecţii pe care ni le aminteşte azi sfânta Maria. Lecţie de dragoste frumoasă, de viaţă curată, de inimă sensibilă şi pasionată, ca să învăţăm să fim credincioşi în slujba Bisericii. Nu este o dragoste oarecare aceasta: este dragostea. Aici nu există trădări, nici calcule, nici uitări. O dragoste frumoasă, pentru că are ca început şi ca sfârşit pe Dumnezeu de trei ori sfânt, care este toată frumuseţea şi toată bunătatea şi toată măreţia.

Dar se vorbeşte de asemenea despre teamă. Nu îmi imaginez mai mare teamă decât aceea de a te îndepărta de dragoste. Pentru că Dumnezeu, Domnul nostru, nu ne vrea timizi, timoraţi, sau cu o dăruire oarecare. Are nevoie de noi îndrăzneţi, curajoşi, delicaţi. Teama de care ne aminteşte textul sfânt ne aduce în minte acea altă tânguire din Scriptură: Am căutat pe iubitul inimii mele; l-am căutat, dar nu l-am găsit⁷.

Asta se poate întâmpla dacă oamenii nu au înţeles în profunzime ce înseamnă să îl iubeşti pe Dumnezeu. Se întâmplă atunci că inima se lasă atrasă de lucruri care nu conduc la Domnul. Şi, în consecinţă, îl pierdem din vedere. Alteori, poate este Domnul cel care se ascunde: El ştie de ce. Ne încurajează atunci să îl căutăm cu mai multă ardoare şi, când îl descoperim, exclamăm bucuroşi: L-am apucat şi nu l-am mai lăsat să plece⁸.

În mine se găseşte tot harul învăţăturii şi al adevărului, toată speranţa vieţii şi a virtuţii¹⁰. Cu câtă înţelepciune a pus Biserica aceste cuvinte pe buzele mamei noastre, pentru ca noi, creştinii, să nu le uităm! Ea este siguranţa, dragostea care niciodată nu abandonează, refugiul mereu deschis, mâna care mângâie şi consolează mereu.

Un vechi părinte al Bisericii scrie că trebuie să încercăm să păstrăm în mintea noastră şi în memoria noastră un rezumat ordonat al vieţii mamei lui Dumnezeu¹¹. Aţi văzut de atâtea ori aceste manuale, de medicină, de matematică sau de alte materii. Acolo se enumeră, pentru cazurile în care este nevoie de ele de urgenţă, remediile imediate, mijloacele care trebuie folosite cu scopul de a nu rătăci de la calea corectă în aceste ştiinţe.

Mama noastră

Copiii, mai ales când sunt încă mici, tind să se întrebe ce au de făcut pentru ei părinţii lor, uitând în schimb obligaţiile de pietate filială. Suntem copii, de obicei foarte interesaţi, deşi acest comportament – deja am constatat acest lucru –, nu pare să le intereseze prea mult pe mame, pentru că au suficientă dragoste în inimile lor şi iubesc cu cea mai mare duioşie: cea care se dăruieşte fără să aştepte răspuns.

Aşa se întâmplă, de asemenea, cu sfânta Maria. Dar azi, la sărbătoarea Maternităţii ei Divine, trebuie să ne străduim să o celebrăm mai profund. Trebuie să ne doară, dacă le descoperim, momentele de lipsă de delicateţe faţă de această mamă bună. Vă întreb – şi mă întreb şi pe mine – cum o onorăm?

Să ne întoarcem din nou la experienţa de fiecare zi, la relaţia cu mamele noastre de pe pământ. Mai presus de toate, ce doresc de la copiii lor, care sunt carne din carnea lor şi sânge din sângele lor? Cel mai mare vis este să îi aibă aproape. Când copiii cresc şi nu este posibil să rămână lângă ele, aşteaptă cu nerăbdare veşti de la ei, le emoţionează tot ce li se întâmplă: de la o boală uşoară până la evenimentele cele mai importante.