Lista numerelor

Prindeţi-ne vulpile, vulpile cele mici, care ne strică viile; căci viile noastre sunt în floare²¹. Credincioşi în ceea ce este mic, foarte credincioşi în ceea ce este mic. Dacă ne străduim astfel, vom învăţa, de asemenea, să alergăm cu încredere în braţele sfintei Maria, ca fii ai săi. Nu v-am amintit la început că toţi avem foarte puţini ani, atâţia câţi au trecut de când ne-am hotărât să îl tratăm pe Dumnezeu cu intimitatea? Aşa că este de înţeles ca mizeria noastră şi nimicnicia noastră să se apropie de măreţia şi de puritatea sfântă a Maicii lui Dumnezeu care este, de asemenea, mama noastră.

Vă pot povesti o altă anecdotă adevărată, pentru că au trecut deja mulţi ani, destui ani, de când s-a întâmplat, şi pentru că o să vă ajute să vă gândiţi, prin contrastul şi duritatea expresiilor. Conduceam o serie de zile de reculegere pentru preoţi din diverse dieceze. Eu îi căutam cu afecţiune şi cu interes, ca să vină să vorbească, să îşi descarce conştiinţa, pentru că şi preoţii au nevoie de sfatul şi de ajutorul unui frate. Am început să vorbesc cu unul dintre ei, cam necioplit, dar foarte nobil şi sincer; l-am tras de limbă puţin, cu delicateţe şi cu interes sincer, pentru a găsi şi a lecui orice rană care ar fi fost acolo înăuntru, în inima sa. La un moment dat, m-a întrerupt, cu aceste cuvinte: O invidiez foarte tare pe măgăriţa mea; a îndeplinit servicii parohiale în şapte parohii şi nu se poate spune nimic rău despre ea. Ah, dacă aş fi făcut şi eu la fel!

Dacă trăim astfel, vom realiza în lume o misiune de pace; vom şti să facem iubită celorlalţi slujirea lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu iubeşte pe cel care dă cu bucurie²⁸. Creştinul este încă unul în societate; dar inima lui debordează bucuria celui care îşi propune să îndeplinească, cu ajutorul constant al harului, voinţa Tatălui. Şi nu se simte victimă, nici degradat, nici înrobit. Merge cu capul sus, pentru că este om şi este fiu al lui Dumnezeu.

Credinţa noastră conferă toată strălucirea sa acestor virtuţi pe care nici o persoană nu ar trebui să renunţe să le cultive. Nimeni nu îl poate întrece pe creştin în umanitate. De aceea, cel care îl urmează pe Cristos este capabil – nu prin merit propriu, ci prin harul Domnului – să le comunice celor care îl înconjoară ceea ce uneori bănuiesc, dar nu reuşesc să înţeleagă: faptul că adevărata fericire, adevărata slujire a aproapelui trece doar prin inima Mântuitorului nostru, perfectus Deus, perfectus homo.

Să mergem la Maria, mama noastră, creatura cea mai excepţională care a ieşit din mâinile Domnului. Să îi cerem să ne facă oameni de bine şi ca aceste virtuţi omeneşti, înlănţuite în viaţa de har, să se transforme în cel mai bun ajutor pentru cei care, ca noi, lucrează în lume pentru pacea şi pentru fericirea tuturor.

Să o contemplăm acum pe mama sa binecuvântată, mama noastră de asemenea. Pe Calvar, la locul execuţiei, se roagă. Nu este o atitudine nouă a Mariei. Aşa s-a comportat mereu, îndeplinindu-şi îndatoririle, ocupându-se de căminul său. În timp ce făcea lucruri pământeşti, rămânea atentă de Dumnezeu. Cristos, perfectus Deus, perfectus homo⁸, a vrut ca şi mama lui, creatura cea mai minunată, cea plină de har, să ne confirme această râvnă de a ridica mereu privirea spre dragostea divină. Amintiţi-vă scena Bunei-Vestiri: coboară arhanghelul, pentru a comunica mesajul divin – vestea că va fi mama lui Dumnezeu –, şi o găseşte retrasă în rugăciune. Maria este complet reculeasă în Domnul, când arhanghelul Gabriel o salută: Bucură-te, cea plină de har; Domnul este cu tine⁹. La câteva zile după aceea, izbucneşte în bucuria lui Magnificat – acest cântec marian, pe care ni l-a transmis Duhul Sfânt prin delicata fidelitate a sfântului Luca –, rod al acestei întâlniri obişnuite a preasfintei Fecioare cu Dumnezeu.

Mama noastră a meditat îndelung asupra cuvintelor femeilor şi bărbaţilor sfinţi din Vechiul Testament, care îl aşteptau pe Mântuitorul, şi asupra întâmplărilor ai căror protagonişti au fost. A admirat acel cumul de miracole, abundenţa de milostivire a lui Dumnezeu faţă de poporul său, de atâtea ori ingrat. Meditând asupra acestei blândeţe a cerului, neîncetat reînnoită, izbucneşte afecţiunea din inima sa imaculată: Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul, iar duhul meu tresaltă de bucurie pentru Dumnezeu, Mântuitorul meu, căci a privit la umilinţa roabei sale¹⁰. Fiii acestei mame bune, primii creştini, au învăţat de la ea, şi, de asemenea, noi putem şi trebuie să învăţăm.