Povesteşte sfântul Luca, în capitolul al şaptelea: Şi unul dintre farisei a rugat pe Isus să mănânce la el. Intrând în casa fariseului, el s-a aşezat la masă¹. Vine atunci o femeie din oraş, cunoscută ca păcătoasă, şi se apropie ca să-i spele picioarele lui Isus, care, potrivit obiceiului epocii, mânca stând rezemat. Lacrimile sunt apa acestui mişcător spălat; ştergarul care usucă este părul. Cu parfumul adus într-un vas scump de alabastru, unge picioarele Învăţătorului. Şi le sărută.

Fariseul nu vede asta cu ochi buni. Nu poate înţelege că Isus adăposteşte atâta milă în inima lui. Omul acesta – se gândeşte el –, dacă ar fi un prooroc, ar şti cine şi ce fel de femeie este aceea care se atinge de el². Isus îi citeşte gândurile şi îl lămureşte: Vezi tu pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta şi nu mi-ai dat apă pentru picioarele mele; dar ea mi-a stropit picioarele cu lacrimile ei şi mi le-a şters cu părul capului ei. Tu nu mi-ai dat sărutare; dar ea, de când am intrat, n-a încetat să-mi sărute picioarele. Capul nu mi l-ai uns cu untdelemn, dar ea mi-a uns picioarele cu parfum. De aceea îţi spun: Păcatele ei cele multe sunt iertate, căci a iubit mult³.

Nu putem să ne oprim acum asupra minunilor divine ale inimii milostive a Domnului nostru. O să ne concentrăm asupra altui aspect al acestei scene: cât de mult îi lipsesc lui Isus toate aceste detalii ale politeţii şi delicateţii omeneşti pe care fariseul nu a fost în stare să le manifeste. Cristos este perfectus Deus, perfectus homo⁴, Dumnezeu, a doua persoană din Sfânta Treime, şi om perfect. Aduce salvarea, şi nu distrugerea naturii; şi învăţăm de la el că nu este creştineşte să ne purtăm rău cu omul, creatura lui Dumnezeu, făcut după chipul şi asemănarea sa⁵.