Înţelepciunea inimii

Cel ce este înţelept se cheamă priceput¹⁰, se spune în Cartea Proverbelor lui Solomon. Nu vom înţelege ce înseamnă prudenţa dacă o concepem ca laşitate şi lipsă de îndrăzneală. Prudenţa se manifestă în înclinaţia de a acţiona bine: de a clarifica obiectivul şi de a căuta mijloacele cele mai convenabile de a-l atinge.

Dar prudenţa nu este o valoare supremă. Trebuie să ne întrebăm tot timpul: prudenţă, pentru ce? Pentru că există o falsă prudenţă – pe care ar trebui să o numim mai bine viclenie – care este în slujba egoismului, care profită de mijloacele cele mai bune pentru a atinge obiective strâmbe. A te folosi atunci de multă perspicacitate nu face decât să agraveze predispoziţia rea şi să facă meritat acel reproş pe care sfântul Augustin l-a formulat, predicând poporului: Pretinzi să îndoi inima lui Dumnezeu, care este tot timpul dreaptă, ca să se potrivească perversităţii inimii tale¹¹? Aceasta este falsa prudenţă a celui care crede că îi ajung propriile forţe pentru a se justifica. Nu vă socotiţi voi înşivă înţelepţi¹², spune sfântul Paul, căci este scris: Pierde-voi înţelepciunea celor înţelepţi şi ştiinţa celor învăţaţi voi nimici-o¹³