Să privim câteva dintre aceste virtuţi omeneşti. În timp ce eu vorbesc, voi, la rândul vostru, să menţineţi dialogul cu Domnul nostru, rugându-l să ne ajute pe toţi, să ne încurajeze să aprofundăm azi misterul întrupării sale, pentru ca şi noi, în trupul nostru, să ştim să fim între oameni mărturie vie a celui care a venit să ne mântuiască.

Drumul creştinului, al oricărui om, nu este uşor. Cu siguranţă, în anumite perioade, pare că totul se îndeplineşte după previziunile noastre; dar asta, de obicei, durează puţin. A trăi înseamnă a te confrunta cu dificultăţi, a simţi în inimă bucurii şi amărăciuni; şi în această forjă omul poate dobândi forţă, răbdare, mărinimie, seninătate.

Este tare cel care perseverează în îndeplinirea a ceea ce înţelege că trebuie să facă, potrivit conştiinţei sale; cel care nu cântăreşte valoarea unei sarcini exclusiv prin beneficiile pe care le primeşte, ci prin serviciul pe care îl face celorlalţi. Cel puternic, uneori, suferă, dar rezistă; plânge, poate, dar îşi bea lacrimile. Când contradicţia apare, nu se îndoieşte. Amintiţi-vă exemplul despre care ne povesteşte Cartea Macabeilor; acel bătrân, Eleazar, care preferă să moară decât să încalce legea lui Dumnezeu. Pentru aceea, bărbăteşte acum, dându-mi viaţa, mă voi arăta vrednic de bătrâneţe. Şi celor tineri pildă vitejească le voi lăsa, ca degrabă şi cu bărbăţie să moară pentru cinstitele şi sfintele legi⁷.