Lista numerelor

Dar să urmăm firul parabolei. Şi fecioarele nechibzuite ce fac? Începând din acel moment îşi dedică strădaniile pregătirii în aşteptarea soţului: merg să cumpere ulei. Dar s-au hotărât târziu şi, în timp ce mergeau să cumpere ulei, a venit mirele; cele ce erau gata au intrat cu el la nuntă şi s-a închis uşa. Mai pe urmă au venit şi celelalte fecioare şi au zis: „Doamne, Doamne, deschide-ne⁵!”. Nu au rămas inactive: au încercat ceva... Dar au auzit vocea care le răspunde cu duritate: Nu vă cunosc⁶! Nu au ştiut sau nu au vrut să se pregătească cu solicitudinea datorată, şi au uitat să-şi ia măsura de precauţie înţeleaptă de a cumpăra din timp ulei. Le-a lipsit generozitatea pentru a îndeplini până la capăt puţinul care li s-a încredinţat. Aveau, de fapt, la dispoziţie multe ore, dar le-au irosit.

Să ne gândim cu curaj la viaţa noastră. De ce nu găsim, uneori, acele minute pentru a termina cu dragoste lucrul care ne revine şi care este mijlocul sfinţirii noastre? De ce neglijăm obligaţiile familiale? De ce ne grăbim în momentele de rugăciune, în momentele când asistăm la sfânta Liturghie? De ce ne lipsesc seninătatea şi calmul pentru a ne îndeplini îndatoririle şi ne lăsăm fără nicio grabă conduşi de capriciile personale? Mi-aţi putea răspunde: sunt fleacuri. Da, e adevărat: dar aceste fleacuri sunt uleiul, uleiul nostru, care menţine flacăra vie şi lumina aprinsă.

Să-i cerem acum Domnului, pentru a încheia acest timp de conversaţie cu el, să ne acorde harul de a repeta împreună cu sfântul Paul că în toate acestea ieşim mai mult decât biruitori, datorită aceluia care ne-a iubit. Da, eu sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici domniile, nici timpul de faţă, nici viitorul, nici puterile, nici înălţimea, nici adâncul, nici vreo altă făptură nu ne va putea despărţi de dragostea lui Dumnezeu, care este întru Cristos Isus, Domnul nostru³⁷.

Această iubire o cântă, de asemenea, scriptura, cu cuvinte înflăcărate: Apele cele mari nu pot să stingă dragostea şi râurile n-ar putea să o înece³⁸. Această iubire a umplut mereu inima sfintei Maria, până la a o îmbogăţi cu profunzimi de mamă pentru întreaga omenire. În sfânta Fecioară, dragostea pentru Dumnezeu se confundă de asemenea cu grija pentru toţi fiii. Probabil că a suferit mult inima sa dulce, atentă şi la cele mai mici detalii – nu mai au vin³⁹–, privind acele cruzimi colective, la acele lovituri din partea călăilor care au fost patimile şi moartea lui Cristos. Dar Maria nu vorbeşte. La fel ca şi Fiul său, iubeşte, tace şi iartă. Aceasta este puterea dragostei.

Mama Bisericii

Îmi place să mă întorc cu imaginaţia în acei ani pe care Isus i-a petrecut alături de mama lui, care cuprind aproape toată viaţa Domnului nostru în această lume. Să îl văd mic, când Maria îl îngrijeşte şi îl sărută şi îl distrează. Să-l văd crescând, sub ochii plini de dragoste ai mamei sale şi ai lui Iosif, tatăl său pe pământ. Cu câtă duioşie şi cu câtă delicateţe s-au ocupat Maria şi sfântul patriarh de Isus în timpul copilăriei lui şi, în linişte, au învăţat mult şi constant de la el. Sufletele lor se modelau după sufletul acelui Fiu, om şi Dumnezeu. De aceea mama – şi, după ea, Iosif – cunoaşte ca nimeni altcineva sentimentele din inima lui Cristos, şi cei doi sunt cel mai bun drum, aş spune că unicul, pentru a ajunge la Mântuitorul.

Fie ca în fiecare dintre voi, a scris sfântul Ambrozie, să fie sufletul Mariei, pentru a-l lăuda pe Domnul; ca în fiecare dintre voi să fie spiritul Mariei, pentru a se bucura în Dumnezeu. Şi acest părinte al Bisericii adaugă câteva consideraţiuni care, la prima vedere, par îndrăzneţe, dar care au un sens spiritual clar pentru viaţa creştinului. După carne, una singură este mama lui Cristos; după credinţă, Cristos este rodul nostru al tuturor¹².

Dacă ne identificăm cu Maria, dacă imităm virtuţile sale, putem face ca Isus să se nască, prin har, în sufletul multora care se vor identifica cu el prin acţiunea Duhului Sfânt. Dacă o imităm pe Maria, într-un fel participăm la maternitatea sa spirituală. În linişte, ca Maica Domnului; fără să se observe, aproape fără cuvinte, cu mărturia integră şi coerentă a unui comportament creştin, cu generozitatea de a repeta fără încetare un fiat care se reînnoieşte ca o legătură intimă între noi şi Dumnezeu.

Învăţătoare a carităţii. Amintiţi-vă acea scenă a prezentării lui Isus în templu. Bătrânul Simeon îi zise Mariei, mamei lui: Iată, acesta este pus spre căderea şi ridicarea multora în Israel, şi ca un semn al împotrivirii, iar ţie însăţi o spadă îţi va străbate sufletul, ca să dezvăluie cugetările multor inimi²². Imensa caritate a Mariei faţă de oameni face să se îndeplinească, şi în ea, afirmaţia lui Cristos: Nimeni nu are o mai mare dragoste decât aceasta, ca cineva să îşi dea viaţa pentru prietenii săi²³.

Pe bună dreptate pontifii romani au numit-o pe Maria corăscumpărătoare: Astfel, împreună cu Fiul său suferind şi muribund, a suferit şi aproape a murit; şi astfel, pentru mântuirea oamenilor, a renunţat la drepturile materne asupra Fiului său, şi l-a jertfit, în măsura în care depindea de ea, pentru a împăca justiţia lui Dumnezeu, astfel încât se poate spune pe drept că ea a răscumpărat neamul omenesc împreună cu Cristos²⁴. Aşa înţelegem mai bine acel moment din patimile Domnului nostru, asupra căruia niciodată nu ne vom sătura să medităm: Stabat autem iuxta crucem Iesu mater eius²⁵, era lângă crucea lui Isus mama lui.

Aţi observat cum unele mame, conduse de un orgoliu legitim, se grăbesc să vină alături de copiii lor când aceştia triumfă, când primesc o recunoaştere publică. Altele în schimb, inclusiv în aceste momente, rămân în planul al doilea, iubind în tăcere. Maria era aşa, iar Isus ştia asta.

Acum, în schimb, pe eşafodul sacrificiului pe cruce, sfânta Maria era prezentă, ascultând tristă cum trecătorii îl huleau, clătinându-şi capetele şi zicând: Tu, cel ce dărâmi templul şi în trei zile îl zideşti, mântuieşte-te pe tine însuţi! Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, coboară-te de pe cruce²⁶ . Maica Domnului asculta cuvintele Fiului său, unindu-se durerii sale: Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit²⁷? Ce putea să facă ea? Să se contopească în dragostea răscumpărătoare a Fiului său, să-i ofere Tatălui durerea imensă – ca o spadă ascuţită – care îi străpungea inima sa curată.

Din nou Isus se simte încurajat, de această prezenţă discretă şi plină de dragoste a mamei sale. Nu plânge Maria, nu aleargă de colo-colo. Stabat: stă în picioare, lângă Fiu. Acela este momentul când Isus o priveşte, îndreptându-şi apoi privirea spre Ioan. Şi exclamă: Femeie, iată fiul tău. Apoi îi zise discipolului: Iată mama ta²⁸. Prin Ioan, Cristos îi încredinţează mamei sale pe toţi oamenii şi mai ales pe discipolii lui: cei care au crezut în el.

Felix culpa²⁹, cântă Biserica, păcat fericit, pentru că a ajuns să aibă un atât de mare răscumpărător. Păcat fericit, putem să adăugăm, de asemenea, care ne-a făcut să o primim drept mamă pe sfânta Maria. Acum suntem siguri, acum nimic nu mai trebuie să ne îngrijoreze: pentru că Maica Domnului, încoronată regină a cerurilor şi a pământului, este atotputernica rugătoare în faţa lui Dumnezeu. Isus nu îi poate refuza nimic Mariei, nici nouă, fii ai aceleiaşi mame.