Lista numerelor

Apostolat în viaţa obişnuită

Să urmărim acum acel alt pescuit, după patimile şi moartea lui Isus Cristos. Petru s-a lepădat de trei ori de Învăţător şi a plâns cu umilă durere; cocoşul cu cântecul său i-a amintit avertismentele Domnului şi şi-a cerut iertare din adâncul sufletului. În timp ce aşteaptă, cuprins de remuşcări, promisiunea învierii, îşi face meseria şi merge la pescuit. În legătură cu acest pescuit, suntem întrebaţi deseori de ce Petru şi fiii lui Zebedeu s-au întors la meseria pe care o aveau înainte ca Domnul să îi cheme. Erau, de fapt, pescari când Isus le-a spus: Urmaţi-mă, şi vă voi face pescari de oameni. Celor surprinşi de acest comportament trebuie să li se răspundă că nu le era interzis apostolilor să îşi exercite profesia, fiind vorba despre un lucru legitim şi onest²⁴.

Apostolatul, această năzuinţă care îl mistuie pe dinăuntru pe creştinul obişnuit, nu este ceva diferit de îndatoririle de fiecare zi; se confundă cu însăşi această muncă, transformată în ocazia unei întâlniri personale cu Cristos. În această muncă, străduindu-ne umăr la umăr în aceeaşi trudă cu colegii, cu prietenii, cu rudele noastre, vom putea să-i ajutăm să ajungă la Cristos, care ne aşteaptă pe malul lacului. Înainte de a fi apostol, pescar. După apostol, pescar. Aceeaşi profesie dinainte, după aceea.

Ce se schimbă, atunci? Se schimbă faptul că în suflet – pentru că în el a intrat Cristos, aşa cum a urcat în barca lui Petru – se deschid orizonturi mai largi, mai multă dorinţă de slujire, şi o dorinţă de nestăpânit de a le vesti tuturor creaturilor magnalia Dei²⁵, lucrurile minunate pe care le face Domnul, dacă îl lăsăm să le facă. Nu pot să trec sub tăcere faptul că munca – să îi spun aşa – profesională a preoţilor este o funcţie publică şi divină, care îmbrăţişează exigent toată activitatea în aşa fel încât, în general, dacă un preot are timp pentru un alt lucru care nu este tocmai sacerdotal, poate fi sigur că nu îşi face datoria.

Simon Petru şi Toma, zis Geamănul, şi Natanael din Cana Galileii şi fiii lui Zebedeu şi alţi doi dintre discipolii săi se aflau împreună, Simon Petru le zice: Mă duc la pescuit. Ei răspund: Mergem şi noi cu tine. Ieşiră şi se urcară în barcă, dar în noaptea aceea nu prinseră nimic. Când se făcuse de acum dimineaţă, Isus veni pe ţărm²⁶.

Trece pe lângă apostolii săi, cu aceste suflete care i s-au dăruit lui: iar ei nu îşi dau seama. De câte ori nu este Cristos, nu lângă noi, ci în noi; şi trăim o viaţă atât de omenească! Cristos este aproape şi nu primeşte o privire plină de dragoste, un cuvânt de dragoste, o lucrare de râvnă a fiilor săi.

Discipolii – scrie sfântul Ioan – nu ştiau că era Isus. Isus le zice: Copii, nu aveţi ceva de mâncare²⁷?. Această scenă familială cu Cristos pe mine mă încântă. Isus Cristos, Dumnezeu, spune aceste cuvinte! El, care are deja trup glorios! Aruncaţi plasa de partea dreaptă a bărcii şi veţi găsi. O aruncară atunci, şi nu mai puteau să o tragă de mulţimea peştilor²⁸. Acum ei înţeleg. Revine în mintea acelor discipoli ceea ce, în atâtea ocazii, au auzit de pe buzele Învăţătorului: pescari de oameni, apostoli. Şi înţeleg că totul este posibil, pentru că el este cel care conduce pescuitul.

Discipolul pe care îl iubea Isus îi spune atunci lui Petru: E Domnul²⁹. Dragostea, dragostea îl vede de departe. Dragostea este prima care înţelege aceste nuanţe delicate. Acel apostol adolescent, cu dragostea puternică pe care o simte pentru Isus, pentru că îl iubea pe Cristos cu toată puritatea şi cu toată căldura unei inimi care nu a fost coruptă niciodată, a exclamat: E Domnul!

Cum auzi Simon Petru că e Domnul, se încinse cu haina, căci era dezbrăcat, şi se aruncă în mare³⁰. Petru este credinţa. Şi se aruncă în mare, plin de o îndrăzneală minunată. Cu dragostea lui Ioan şi credinţa lui Petru, până unde vom ajunge noi?

În plus: cine a zis că, pentru a vorbi despre Cristos, pentru a-i răspândi doctrina, ar trebui să se facă lucruri neobişnuite, ciudate? Trăieşte viaţa ta obişnuită; munceşte acolo unde eşti, încercând să îndeplineşti îndatoririle cerute de starea ta, să faci bine munca specifică profesiei sau meseriei tale, crescând, îmbunătăţindu-te, în fiecare zi. Fii loial, înţelegător cu ceilalţi şi exigent cu tine însuţi. Mortifică-te şi fii vesel. Acesta va fi apostolatul tău. Şi, fără să găseşti motivul, fiindcă sesizezi slăbiciunile tale, cei care te înconjoară vor veni la tine şi, într-o discuţie naturală, simplă – la ieşirea de la muncă, la o reuniune de familie, în autobuz, într-o plimbare, oriunde – veţi vorbi despre neliniştile care sunt în sufletele tuturor, deşi câteodată unii nu vor să îşi dea seama: le vor înţelege mai bine, când vor începe să îl caute cu adevărat pe Dumnezeu.

Roag-o pe Maria, regina apostolorum, să te ajute să te hotărăşti să fii părtaş la aceste dorinţe de a semăna şi de a pescui, care tresaltă în inima Fiului său. Te asigur că, dacă începi, vei vedea, ca pescarii din Galileea, barca plină. Şi pe Cristos pe mal, care te aşteaptă. Pentru că pescuitul este al său.