Lista numerelor

Că Isus Cristos este modelul nostru, al tuturor creştinilor, o ştiţi la perfecţie, pentru că aţi auzit acest lucru şi aţi meditat asupra sa deseori. În plus, l-aţi spus atâtor suflete, în acest apostolat – relaţia umană cu sens divin – care face deja parte din eul vostru; l-aţi amintit, când era potrivit, slujindu-vă de acest mijloc minunat al corectării fraterne, pentru ca acela care vă asculta să îşi compare comportamentul cu cel al fratelui nostru întâi născut, Fiul Mariei, mama lui Dumnezeu şi mama noastră.

Isus este modelul. A spus-o el: Discite a me¹; Învăţaţi de la mine. Şi azi vreau să vă vorbesc despre o virtute care, fără a fi unica şi nici prima, acţionează totuşi în viaţa creştină ca sarea care fereşte de stricăciune, şi constituie piatra de încercare pentru sufletul apostolic: virtutea curăţiei.

Cu siguranţă, caritatea teologală ni se arată ca virtutea cea mai înaltă; dar castitatea este mijlocul sine qua non, o condiţie indispensabilă pentru a ajunge la dialogul intim cu Dumnezeu; şi când nu este apărată, dacă persoana nu luptă, sfârşeşte prin a orbi; nu vede nimic, pentru că omul cu firea lui nu le primeşte cele ce vin de la Spiritul lui Dumnezeu².

Noi vrem să privim cu ochi curaţi, animaţi de predica Învăţătorului: Fericiţi cei curaţi cu inima, căci ei îl vor vedea pe Dumnezeu³. Biserica a prezentat mereu aceste cuvinte drept o invitaţie la castitate. Păstrează o inimă sănătoasă, scrie sfântul Ioan Gură de Aur, cei care au o conştiinţă complet curată sau cei care iubesc castitatea. Nicio virtute nu este atât de necesară ca aceasta pentru a-l vedea pe Dumnezeu⁴.

A-l purta pe Dumnezeu în trupurile noastre

Mereu mi-a provocat multă durere regula unora – a atâtora! – care aleg, ca linie călăuzitoare a învăţăturilor lor, necurăţia; lucru cu care reuşesc – am constatat în destul de multe suflete – contrariul a ceea ce pretind, pentru că este o substanţă mai lipicioasă decât smoala, şi deformează conştiinţele, cu complexe sau cu temeri, ca şi cum curăţenia sufletului ar fi un obstacol aproape de netrecut. Noi, nu; noi trebuie să tratăm sfânta puritate cu argumente pozitive şi curate, cu cuvinte simple şi clare.

A reflecta asupra acestei teme înseamnă a dialoga despre dragoste. Vă semnalez că mă ajută, pentru aceasta, să mă îndrept asupra Umanităţii Preasfinte a Domnului nostru, asupra acestei minuni inefabile a lui Dumnezeu care se umileşte până la a se face om, şi care nu se simte degradat pentru că a luat carne ca a noastră, cu toate limitările şi slăbiciunile sale, mai puţin păcatul; şi asta, pentru că ne iubeşte la nebunie! El nu se coboară prin micşorarea lui; în schimb, pe noi ne ridică, ne sfinţeşte în corp şi în suflet. A răspunde da dragostei lui, cu o duioşie clară, arzătoare şi ordonată, aceasta este virtutea castităţii.

Trebuie să strigăm lumii întregi, cu gura şi cu mărturia comportamentului nostru: Nu otrăviţi inima, ca şi cum am fi biete animale, dominate de instinctele cele mai joase. Un scriitor creştin explică astfel: Iată că nu este mică inima omului, pentru că îmbrăţişează atâtea lucruri. Măsura acestei măreţii nu este în dimensiunile sale fizice, ci în puterea gândirii sale, capabilă să atingă cunoaşterea atâtor adevăruri. În inimă este posibil să pregăteşti calea Domnului, să trasezi o cale dreaptă, ca să treacă pe acolo cuvântul şi înţelepciunea lui Dumnezeu. Cu o comportare onestă, cu lucrări ireproşabile, pregătiţi calea Domnului, neteziţi cărarea, pentru ca cuvântul lui Dumnezeu să meargă în voi fără piedici şi să vă dea cunoaşterea misterelor sale şi a venirii sale¹⁴.

Ne dezvăluie Sfânta Scriptură că această lucrare grandioasă a sanctificării, sarcina ascunsă şi magnifică a Sfântului Duh, se întâmplă în suflet şi în corp. Nu ştiţi oare că trupurile voastre sunt mădularele lui Cristos? spune apostolul. Să iau atunci mădularele lui Cristos şi să le fac mădularele unei prostituate? (...) Sau nu ştiţi că trupul vostru este templul Duhului Sfânt, care este în voi şi pe care îl aveţi de la Dumnezeu, şi că voi nu sunteţi ai voştri? Aţi fost cumpăraţi scump. Daţi-i atunci mărire lui Dumnezeu în trupul vostru¹⁵.

Mijloacele pentru a învinge

Să vedem pe ce mijloace contăm mereu noi, creştinii, pentru a învinge în această luptă pentru a apăra castitatea: nu ca îngeri, ci ca femei şi bărbaţi sănătoşi, puternici, normali! Venerez din tot sufletul îngerii, mă uneşte de această oaste a lui Dumnezeu o mare devoţiune; dar să ne comparăm cu ei nu îmi place, pentru că îngerii au o natură diferită de a noastră, iar această echivalare ar însemna dezordine.

În multe medii s-a generalizat o atmosferă de senzualitate care, unită cu confuzia doctrinară, îi face pe atâţia să justifice orice aberaţie sau, cel puţin, să demonstreze toleranţa cea mai indiferentă pentru orice gen de obiceiuri libertine.

Trebuie să fim cât mai curaţi putem, respectând corpul, fără teamă, pentru că sexul este ceva sfânt şi nobil – participare la puterea creatoare a lui Dumnezeu –, făcut pentru căsătorie. Şi aşa, curaţi şi fără teamă, cu comportamentul vostru veţi da mărturie asupra posibilităţii şi frumuseţii sfintei curăţii.

În primul rând, ne vom strădui să ne rafinăm conştiinţa, aprofundând acolo unde este necesar, până avem siguranţa că am dobândit o bună formare, distingând bine între conştiinţa delicată – autentic har al lui Dumnezeu – şi conştiinţa scrupuloasă, care este ceva diferit.

Protejaţi cu grijă castitatea şi, de asemenea, celelalte virtuţi care vin împreună cu ea – decenţa şi pudoarea –, care sunt paznicii ei. Nu treceţi cu uşurinţă peste aceste norme care sunt atât de eficiente pentru a rămâne demni în faţa privirii lui Dumnezeu: stăpânirea atentă a simţurilor şi a inimii; bărbăţia – bărbăţia de a fi laş – pentru a fugi de ocazii; frecvenţa sacramentelor, în special a spovezii; sinceritatea deplină în îndrumarea spirituală personală; durerea, căinţa, ispăşirea greşelilor. Şi totul uns cu o caldă devoţiune faţă de Maica Domnului, pentru ca ea să ne obţină de la Dumnezeu o viaţă sfântă şi curată.