Lista numerelor

Citind epistola de astăzi, îl vedem pe Daniel în mijlocul acelor lei înfometaţi şi, fără pesimism – nu pot să spun că vreo epocă trecută a fost mai bună, pentru că toate epocile au fost bune şi rele –, aş zice că şi în momentele actuale umblă mulţi lei liberi, iar noi trebuie să trăim în acest mediu. Lei care caută pe cine să devoreze: Tanquam leo rugiens circuit quaerens quem devoret²⁵.

Cum să evităm aceste fiare? Poate că nu ni se va întâmpla ca lui Daniel. Eu nu sunt dependent de miracole, dar iubesc această măreţie a lui Dumnezeu şi înţeleg că I-ar fi fost mai uşor să-i potolească foamea profetului sau să-i pună în faţă un aliment; şi nu a făcut-o. A dispus, în schimb, ca din Iudeea să se deplaseze miraculos alt profet, Habacuc, să-i ducă mâncare. Nu a ezitat să facă un miracol mare, pentru că Daniel nu se afla în acel puţ din întâmplare, ci dintr-o nedreptate a slujitorilor diavolului, pentru că era slujitor al lui Dumnezeu şi distrugător de idoli.

Noi, fără miracole spectaculoase, cu normalitatea vieţii creştine obişnuite, semănând pace şi bucurie, trebuie să distrugem, de asemenea, mulţi idoli: cel al neînţelegerii, cel al nedreptăţii, al ignoranţei, al autosuficienţei omeneşti care îi întoarce arogantă spatele lui Dumnezeu.

Nu vă neliniştiţi, nici să nu vă temeţi de vreun rău, chiar dacă circumstanţele în care munciţi ar fi îngrozitoare, mai rele decât cele în care se găsea Daniel, în groapă, cu acele animale feroce. Mâinile lui Dumnezeu sunt la fel de puternice şi, dacă ar fi nevoie, ar face minuni. Fideli! Cu o fidelitate iubitoare, conştientă, veselă, faţă de doctrina lui Cristos, convinşi că anii de acum nu sunt mai răi decât cei din alte secole şi că Domnul este acelaşi dintotdeauna.

L-am cunoscut pe un preot bătrân, care afirma – surâzând – despre sine însuşi: Eu sunt mereu liniştit, liniştit. Şi aşa trebuie să fim mereu noi, în mijlocul lumii, înconjuraţi de lei flămânzi, dar fără să pierdem pacea: liniştiţi. Cu dragoste, cu credinţă, cu speranţă, fără să uităm niciodată că, dacă este necesar, Domnul va multiplica miracolele.

Nu ne-a creat Domnul ca să construim aici o Cetate statornică, definitivă⁹, pentru că această lume este drumul spre cealaltă, care este împărăţie fără necazuri¹⁰. Cu toate acestea, noi, creştinii, nu trebuie să ne dezinteresăm de activităţile pământeşti, pe care ni le aduce Dumnezeu pentru a le sfinţi, pentru a le impregna de credinţa noastră binecuvântată, singura care aduce adevărata pace, bucurie autentică în suflete şi în diferite medii. Aceasta a fost predica mea constantă din 1928: trebuie să creştinăm societatea; să ducem în toate straturile acestei omeniri a noastre simţul supranatural, astfel încât unii şi alţii să ne angajăm să înălţăm prin har îndatoririle cotidiene, profesia sau meseria. În acest mod, toate ocupaţiile omeneşti se iluminează cu o speranţă nouă, care transcende timpul şi caducitatea celor lumeşti.

Prin Botez, suntem purtători ai cuvântului lui Cristos, care înseninează, care aprinde şi linişteşte conştiinţele rănite. Şi pentru ca Domnul să acţioneze în noi şi pentru noi, trebuie să îi spunem că suntem dispuşi să luptăm în fiecare zi, deşi ne vedem slabi şi inutili, deşi percepem greutatea imensă a mizeriilor personale şi a slăbiciunii noastre personale. Trebuie să-i repetăm că avem încredere în el, în ajutorul său: dacă este nevoie, ca Abraham, împotriva oricărei aşteptări¹¹. Astfel, vom lucra cu râvnă reînnoită şi îi vom învăţa pe oameni să reacţioneze cu seninătate, eliberaţi de ură, de resentimente, de ignoranţă, de neînţelegeri, de pesimism, pentru că Dumnezeu poate tot.

Ce minunat va fi când Tatăl nostru ne va spune: Bravo, servitor bun şi credincios. Peste puţin ai fost credincios; te voi pune peste mult. Intră în bucuria stăpânului tău³⁴. Plini de speranţă! Acesta este miracolul sufletului contemplativ. Trăim din credinţă, şi din speranţă, şi din dragoste; iar speranţa ne face puternici. Vă amintiţi de sfântul Ioan? Tinerilor, v-am scris: sunteţi tari, iar cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi şi l-aţi învins pe Cel Rău³⁵. Dumnezeu ne îndeamnă, pentru tinereţea eternă a Bisericii şi a omenirii întregi. Puteţi transforma în divin tot ceea ce este omenesc, la fel cum regele Midas transforma în aur tot ce atingea!

Nu uitaţi acest lucru niciodată: după moarte, vă va primi dragostea. Şi în dragostea lui Dumnezeu veţi găsi, pe deasupra, toate iubirile curate pe care le-aţi avut pe pământ. Domnul a dispus să trecem prin această scurtă călătorie a existenţei noastre muncind şi, la fel ca unicul său născut, făcând bine³⁶. Între timp, trebuie să fim alerţi, ascultând acele chemări pe care sfântul Ignaţiu din Antiohia le observa în sufletul său, când se apropia ora martiriului: Vino la Tatăl³⁷, vino la Tatăl tău, care te aşteaptă nerăbdător.

Să-i cerem sfintei Maria, spes nostra, să ne aprindă în năzuinţa sfântă de a locui toţi împreună în casa Tatălui. Nimic nu va putea să ne îngrijoreze, dacă hotărâm să ne ancorăm sufletul în dorinţa adevăratei patrii: Domnul ne va conduce cu harul său şi va împinge barca cu vânt bun spre ţărmuri senine.

Priviţi cât îşi doreşte Dumnezeu să ne conducă cu paşi minunaţi, divini şi umani, care se traduc printr-o abnegaţie fericită, de bucurie cu durere, de uitare de sine însuşi. Dacă vrea cineva să mă urmeze, să renunţe la sine însuşi, să-şi ia crucea şi să mă însoţească²⁴. Un sfat pe care l-am auzit toţi. Trebuie să ne hotărâm să îl urmăm cu adevărat: pentru ca Domnul să se poată sluji de noi pentru ca, în mijlocul tuturor răscrucilor lumii – noi fiind plini de Dumnezeu –, să fim sare, drojdie, lumină. Tu, în Dumnezeu, pentru a lumina, a da savoare, a creşte, a fermenta.

Dar să nu uităm că nu creăm noi înşine această lumină: doar o reflectăm. Nu suntem noi cei care salvăm sufletele, impulsionându-le să facă binele: suntem doar un instrument, mai mult sau mai puţin potrivit, pentru proiectele salvatoare ale lui Dumnezeu. Dacă vreodată am gândi că binele pe care îl facem este opera noastră, s-ar întoarce mândria, mai înrădăcinată; sarea şi-ar pierde savoarea, drojdia s-ar strica, lumina s-ar transforma în tenebre.