Lista numerelor

Dar dacă abundă fricoşii şi frivolii, pe acest pământ al nostru, mulţi oameni drepţi, impulsionaţi de un ideal nobil – chiar dacă fără motivaţie supranaturală, din filantropie –, înfruntă toate genurile de privaţiuni şi se dăruiesc generos slujirii celorlalţi, în ajutarea lor în suferinţele lor sau în dificultăţile lor. Mă simt mereu impulsionat să respect, şi inclusiv să admir, tenacitatea celui care lucrează cu hotărâre pentru un ideal curat. Cu toate acestea, consider că este obligaţia mea să amintesc că tot ceea ce începem aici, dacă este o lucrare exclusiv a noastră, se naşte sub semnul caducităţii. Meditaţi asupra cuvintelor Scripturii: Apoi m-am uitat cu luare aminte la toate lucrurile pe care le-au făcut mâinile mele şi la truda cu care m-am trudit ca să le săvârşesc şi, iată, totul este deşertăciune şi vânare de vânt şi fără niciun folos sub soare⁵.

Această precaritate nu sufocă speranţa. Dimpotrivă, când recunoaştem micimea şi riscurile iniţiativelor pământeşti, această muncă se deschide la autentica speranţă, care înalţă orice îndatorire omenească şi o transformă în loc de întâlnire cu Dumnezeu. Se iluminează astfel această îndatorire cu o lumină perenă, care îndepărtează tenebrele deziluziilor. Dar dacă transformăm proiectele temporale în obiective absolute, anulând orizontul lăcaşului veşnic şi scopul pentru care am fost creaţi – a-l iubi şi a-l mări pe Domnul, şi a-l avea apoi, în cer –, cele mai strălucite intenţii se transformă în trădări şi inclusiv în vehicul de înjosire a creaturilor. Amintiţi-vă sincera şi celebra exclamaţie a sfântului Augustin, care a trecut prin atâtea amărăciuni atunci când nu îl cunoştea pe Dumnezeu şi căuta în afara lui fericirea: Ne-ai creat, Doamne, pentru a fi ai tăi, şi inima noastră este neliniştită, până când se odihneşte în tine⁶!. Probabil că nu există nimic mai tragic în viaţa oamenilor decât înşelările pe care le suferă din cauza coruperii sau a falsificării speranţei, prezentate ca o perspectivă ce nu are ca obiect dragostea care satură fără a da saţietate.

Pe mine, şi vreau ca vouă să vi se întâmple la fel, siguranţa de a mă simţi – de a mă şti – fiu al lui Dumnezeu mă umple de adevărata speranţă care, fiind virtute supranaturală, când se revarsă în creaturi, se acomodează naturii noastre şi este, de asemenea, virtute foarte omenească. Sunt fericit cu certitudinea cerului pe care îl vom atinge, dacă rămânem credincioşi până la sfârşit; cu fericirea care ne va cuprinde, quoniam bonus⁷, pentru că Dumnezeul meu este bun şi mila lui este infinită. Această convingere mă face să înţeleg că doar ceea ce este marcat cu amprenta lui Dumnezeu revelează semnul de neşters al eternităţii, iar valoarea sa este nepieritoare. De aceea, speranţa nu mă separă de lucrurile de pe acest pământ, ci mă apropie de aceste realităţi într-un nou mod, creştin, care încearcă să descopere în toate relaţia naturii, căzute, cu Dumnezeu Creatorul şi cu Dumnezeu Mântuitorul.

În ce să sperăm

Probabil mai mulţi dintre voi se întreabă: Noi, creştinii, în ce trebuie să sperăm? Pentru că lumea ne oferă multe lucruri bune, pe placul acestei inimi a noastre, care cere fericire şi caută cu nesaţ dragostea. În plus, vrem să semănăm pacea şi bucuria cu mâinile pline, nu ne mulţumim cu obţinerea unei prosperităţi personale şi încercăm să facem astfel încât să fie mulţumiţi toţi cei care ne înconjoară.

Din păcate, unii, cu o viziune demnă dar plată, cu idealuri caduce şi trecătoare, uită că năzuinţele creştinului trebuie să se orienteze spre culmi mai înalte: infinite. Ne interesează chiar dragostea lui Dumnezeu, să ne bucurăm de ea pe deplin, cu o bucurie fără sfârşit. Ni s-a dovedit, în atâtea moduri, că tot ceea ce este aici jos va trece pentru toţi, când această lume se sfârşeşte: şi chiar mai devreme, pentru fiecare, odată cu moartea, pentru că nu ne însoţesc nici bogăţiile, nici onorurile în mormânt. De aceea, cu aripile speranţei, care încurajează inimile noastre să se înalţe până la Dumnezeu, am învăţat să ne rugăm: In te, Domine, speravi, non confundar in aeternum⁸; Sper în tine, Doamne, îndrumă-mă cu mâinile tale acum şi în fiecare clipă, în vecii vecilor.