Lista numerelor

Să încercăm să facem să crească umilinţa noastră. Pentru că doar o credinţă umilă permite să privim cu viziune supranaturală. Şi nu există altă alternativă. Sunt posibile doar două moduri de a trăi pe pământ: sau se trăieşte viaţa supranaturală, sau viaţa animală. Şi tu şi eu nu putem trăi altceva decât viaţa lui Dumnezeu, viaţa supranaturală. Ce-i foloseşte oare omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul²³?. La ce-i foloseşte omului tot ce se află pe pământ, toate ambiţiile inteligenţei şi ale voinţei? Cât valorează acestea, dacă totul se sfârşeşte, dacă totul se afundă, dacă sunt recuzită de teatru toate bogăţiile acestei lumi pământeşti; dacă după aceea este eternitatea pentru totdeauna, pentru totdeauna, pentru totdeauna?

Acest adverb – pentru totdeauna – a făcut-o mare pe sfânta Tereza a lui Isus. Când ea – copil – a ieşit pe poarta Adaja, traversând zidurile oraşului ei însoţită de fratele său Rodrigo, pentru a merge în ţinuturile maurilor care aveau să îi taie capul pentru Cristos, îi murmura fratelui care obosise: pentru totdeauna, pentru totdeauna, pentru totdeauna²⁴.

Mint oamenii, când spun pentru totdeauna în legătură cu lucruri trecătoare. Este adevărat, cu un adevăr total, pentru totdeauna, doar în faţa lui Dumnezeu; şi aşa trebuie să trăieşti tu, cu o credinţă care să te ajute să simţi savoarea de miere, dulceaţa cerului, gândindu-te la eternitatea care este pentru totdeauna.

Apoi, privind smochinul uscat, discipolii se uitau miraţi, zicând: Cum de s-a uscat smochinul, aşa deodată³³? Acei primi doisprezece, care asistaseră la atâtea miracole ale lui Cristos, s-au mirat încă o dată: credinţa lor încă nu ardea. De aceea, Domnul asigură: Adevărat vă spun: dacă aveţi credinţă şi nu vă îndoiţi, veţi înfăptui nu numai ceea ce s-a petrecut cu smochinul, ci chiar de veţi spune acestui munte: Ia şi te aruncă în mare, se va împlini³⁴. Isus Cristos pune această condiţie: să trăim din credinţă, pentru că atunci vom fi capabili să mutăm munţii. Şi sunt atâtea lucruri de mişcat... în lume şi, mai întâi, în inima noastră. Deoarece credinţa ne transformă în creaturi atotputernice: Şi toate câte le veţi cere în rugăciune cu credinţă, le veţi primi³⁵.

Omul de credinţă ştie să judece bine chestiunile pământeşti, ştie că lucrurile de aici, de jos, sunt, în cuvintele sfintei Tereza, o noapte rea într-un han prost³⁶. Reînnoiţi-vă convingerea că existenţa noastră pe pământ este timp de muncă şi de luptă, timp de purificare pentru a plăti datoria cuvenită faţă de justiţia divină, pentru păcatele noastre. Să ştiţi, de asemenea, că bunurile trecătoare sunt mijloace şi să le folosiţi generos, eroic.

Speranţele pământeşti şi speranţa creştină

Cu monotonă cadenţă iese de pe buzele multora o zicală, deja atât de uzat, potrivit căreia speranţa moare ultima; ca şi cum speranţa ar fi un motiv pentru a continua să hoinărim fără complicaţii, fără tulburări de conştiinţă; sau ca şi cum ar fi un mijloc care ne permite să amânăm sine die oportuna rectificare a comportamentului, lupta pentru a atinge obiective nobile şi, mai presus de toate, obiectivul suprem de a ne uni cu Dumnezeu.

Aş spune că acesta este calea de a confunda speranţa cu comoditatea. În fond, nu există dorinţa de a obţine un adevărat bine, nici spiritual, nici material, legitim; pretenţia cea mai înaltă a unora se reduce la a se eschiva de ceea ce ar putea altera liniştea – aparentă – a unei existenţe mediocre. Cu un suflet timid, speriat, leneş, creatura se umple de egoisme subtile şi se mulţumeşte ca zilele, anii, să treacă sine spe nec metu, fără aspiraţii care cer eforturi, fără agitaţia luptei: ceea ce contează este să se evite riscul unei dezaprobări şi al lacrimilor. Ce departe suntem de a obţine un lucru, dacă am pierdut dorinţa de a-l poseda, de teama exigenţelor pe care le-ar presupune cucerirea lui!

Nu lipseşte nici atitudinea superficială a acelora care – inclusiv cu aparenţe de cultură afectată sau de ştiinţă – compun cu speranţa o poezie facilă. Incapabili să se confrunte sincer cu intimitatea lor şi să se hotărască pentru bine, limitează speranţa la o iluzie, la un vis utopic, la o simplă consolare în faţa problemelor unei vieţi grele. Speranţa – falsa speranţă! – se transformă pentru aceştia într-un capriciu frivol, care nu duce la nimic.

Această luptă a fiului lui Dumnezeu nu este legată de triste renunţări, cu întunecate resemnări, cu privări de bucurie: este reacţia îndrăgostitului, care în timp ce munceşte şi în timp ce se odihneşte, când se bucură şi când suferă, se gândeşte la persoana iubită, şi pentru ea înfruntă bucuros diferite probleme. În cazul nostru, în plus, cum Dumnezeu – insist – nu pierde bătălii, noi, cu el, vom fi învingători. Am experienţa faptului că, dacă mă conformez cu fidelitate cerinţelor lui, la loc de păşune, acolo m-a sălăşluit; la apa odihnei m-a hrănit. Sufletul meu l-a întors, povăţuitu-m-a pe căile dreptăţii pentru numele lui. Că de voi şi umbla în mijlocul morţii, nu mă voi teme de rele; că tu cu mine eşti. Toiagul tău şi varga ta, acestea m-au mângâiat²⁷.

În bătăliile sufletului, strategia de multe ori este chestiune de timp, de a aplica remediul potrivit, cu răbdare, cu încăpăţânare. Măreşte numărul actelor de speranţă. Vă amintesc că veţi suferi înfrângeri, sau că veţi avea fluctuaţii – Dumnezeu să permită să fie imperceptibile – în viaţa voastră interioară, pentru că nimeni nu scapă de aceste neplăceri. Dar Domnul, care este atotputernic şi milostiv, ne-a dăruit mijloacele potrivite pentru a învinge. Este suficient să le folosim, cum vă spuneam înainte, cu hotărârea de a începe şi de a reîncepe în fiecare moment, dacă ar fi nevoie.

Mergeţi săptămânal – şi de câte ori aveţi nevoie, fără să fiţi mânaţi de scrupule de conştiinţă – la sfântul sacrament al Penitenţei. Învăluiţi în har, vom trece peste toţi munţii²⁸ şi vom sui culmea îndeplinirii îndatoririi creştine, fără să ne oprim. Folosind aceste mijloace, cu bunăvoinţă, şi rugându-l pe Domnul să ne acorde o speranţă în fiecare zi mai mare, vom avea bucuria contagioasă a celor care se ştiu fii ai lui Dumnezeu: Dacă Dumnezeu este cu noi, cine ne va sta împotrivă²⁹?. De aceea, optimism. Îndemnaţi de forţa speranţei, vom lupta pentru a şterge pata vâscoasă pe care o extind semănătorii de ură, şi vom redescoperi lumea cu o perspectivă plină de bucurie, pentru că a ieşit frumoasă şi curată din mâinile lui Dumnezeu şi aşa frumoasă i-o vom restitui lui, dacă învăţăm să ne căim.