Lista numerelor

Cum să ne rugăm

Cum să ne rugăm? Îndrăznesc să vă asigur, fără teamă că mă înşel, că sunt multe, infinite moduri de a ne ruga, s-ar putea spune. Dar eu aş dori pentru noi toţi autentica rugăciune a fiilor lui Dumnezeu, nu vorbăria goală a ipocriţilor, care ar trebui să îl asculte pe Isus: Nu oricine îmi zice: Doamne, Doamne! va intra în împărăţia cerurilor¹⁶. Cei care sunt conduşi de ipocrizie pot, probabil, să obţină sunetul rugăciunii – a scris sfântul Augustin –, dar nu şi vocea ei, pentru că acolo lipseşte viaţa¹⁷, şi este absentă râvna de a îndeplini voinţa Tatălui. Fie ca chemarea noastră, Doamne, să fie unită cu dorinţa eficientă de a transforma în realitate aceste mişcări interioare, pe care Duhul Sfânt le trezeşte în sufletul nostru.

Trebuie să ne străduim, pentru ca în noi să nu rămână nicio umbră de duplicitate. Prima cerinţă pentru a smulge din rădăcină acest rău pe care Domnul îl condamnă cu duritate este să încercăm să ne comportăm cu predispoziţia clară, obişnuită şi actuală, de aversiune faţă de păcat. Cu tărie, cu sinceritate, trebuie să simţim – în inimă şi în minte – oroare faţă de păcatul grav. Şi, de asemenea, trebuie să avem atitudinea, profund înrădăcinată, de a condamna păcatul lesne-iertător deliberat, aceste abdicări de la principii, care nu ne privează de harul divin, dar slăbesc făgaşurile prin care acesta se revarsă asupra noastră.

Nu am obosit niciodată şi, prin harul lui Dumnezeu, nu voi obosi niciodată să vorbesc despre rugăciune. Prin 1930, când veneau la mine, preot tânăr, persoane de toate condiţiile sociale – studenţi, muncitori, sănătoşi şi bolnavi, bogaţi şi săraci, preoţi şi laici –, care încercau să îl urmeze mai îndeaproape pe Domnul, îi sfătuiam mereu: rugaţi-vă. Şi dacă vreunul îmi răspundea: Nu ştiu nici măcar cum să încep, îi recomandam să se pună în prezenţa Domnului şi să îşi exprime neliniştea, apăsarea, chiar cu această tânguire: Doamne, nu ştiu! Şi de atâtea ori, în acele umile confidenţe se concretiza intimitatea cu Cristos, o relaţie asiduă cu el.

Au trecut mulţi ani, şi nu cunosc altă reţetă. Dacă nu te consideri pregătit, mergi la Isus, cum mergeau discipolii săi: Doamne, învaţă-ne să ne rugăm¹⁸!. Vei vedea cum Duhul Sfânt vine şi el în ajutorul slăbiciunii noastre, deoarece noi nu ştim ce să cerem în rugăciune cum trebuie, pe când Duhul însuşi mijloceşte pentru noi cu nespuse suspine¹⁹, care nu se pot spune, pentru că nu există modalităţi potrivite pentru a le descrie profunzimea.

Ce tărie trebuie să producă în noi cuvântul divin! Nu am inventat nimic când – de-a lungul anilor mei de preoţie – am repetat şi repet fără încetare acest sfat. Este cules din Sfânta Scriptură, de acolo l-am învăţat: Doamne, nu ştiu să mă adresez ţie! Doamne, învaţă-ne să ne rugăm! Şi vine tot acest ajutor plin de dragoste – lumină, foc, vânt impetuos – al Duhului Sfânt, care aprinde flacăra şi o face capabilă să provoace incendii de dragoste.

Sunt mii de moduri de a te ruga, vă spun din nou. Fiii lui Dumnezeu nu au nevoie de o metodă, elaborată pe etape şi artificială, pentru a se adresa Tatălui lor. Dragostea este inventivă, iscusită; dacă iubim, vom şti să descoperim căi personale, intime, care să ne ducă la acest dialog continuu cu Domnul.

Ar vrea Dumnezeu ca toate asupra cărora am meditat astăzi să nu treacă pe lângă sufletul nostru ca o furtună de vară: patru picături de ploaie, apoi soarele şi din nou seceta. Această apă a lui Dumnezeu trebuie să se oprească, să ajungă la rădăcini şi să dea rod de virtuţi. Aşa vor trece anii noştri – zile de muncă şi de rugăciune –, în prezenţa Tatălui. Dacă ne lipsesc forţele, vom recurge la dragostea sfintei Maria, învăţătoare a rugăciunii; şi la sfântul Iosif, tată purtător de grijă, pe care îl venerăm atât de mult, care este cel care în această lume a tratat-o cel mai intim pe Maica lui Dumnezeu şi – după sfânta Maria – pe Fiul său divin. Iar ei îi vor prezenta slăbiciunea noastră lui Isus, pentru ca el să o transforme în forţă.