Lista numerelor

Rugăciuni vocale şi rugăciune mentală

În acest ansamblu al practicării vieţii creştine se înşiruie, ca bijuteriile, rugăciunile vocale. Sunt formule divine: Tatăl nostru..., Bucură-te, Marie..., Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Această cunună de laude aduse Domnului şi mamei noastre, care este sfântul Rozariu, şi atâtea, atâtea alte rugăciuni pline de pietate pe care fraţii noştri creştini le-au recitat de la început.

Sfântul Augustin, comentând un verset al Psalmului 85 – Ai milă de mine, Doamne, căci toată ziua strig către tine! –, scrie: Prin toată ziua înţelege tot timpul, fără încetare... Este ca un singur om care ajunge până la sfârşitul lumii; sunt membrii identici lui Cristos care strigă, unii se odihnesc deja în el, alţii îl invocă acum şi alţii îl vor implora când noi vom fi murit şi după ei vor urma alţii care se vor ruga²³. Nu vă emoţionează posibilitatea de a participa la acest omagiu adus Creatorului, care se perpetuează de-a lungul secolelor? Ce mare este omul, când se recunoaşte creatură preferată a lui Dumnezeu şi se îndreaptă spre el, tota die, în fiecare clipă a peregrinării sale pe pământ!

Să începem cu rugăciuni vocale, pe care mulţi le-am repetat de când eram copii: sunt fraze înflăcărate şi simple, adresate lui Dumnezeu şi mamei sale, care este mama noastră. Încă, dimineaţa şi seara, în fiecare zi, de obicei, reînnoiesc acea rugăciune de oferire pe care am învăţat-o de la părinţii mei: O, Marie, o, mama mea! Mă ofer în întregime ţie. Şi, ca dovadă a devotamentului meu filial, îţi consacru în această zi ochii mei, urechile mele, limba mea, inima mea... Nu este acesta – într-un fel – un început de contemplaţie, demonstraţie evidentă de abandon încrezător? Ce îşi povestesc cei care se iubesc, când se întâlnesc? Cum se comportă? Sacrifică tot ceea ce sunt şi ceea ce au pentru persoana pe care o iubesc.

Mai întâi o iaculatorie, apoi alta, şi alta..., până când pare insuficientă această fervoare, întrucât cuvintele sunt prea sărace...: şi se trece la intimitatea divină, la privirea lui Dumnezeu fără odihnă şi fără a obosi. Trăim atunci ca nişte captivi, ca nişte prizonieri. În timp ce îndeplinim, cu cea mai mare perfecţiune posibilă, date fiind greşelile şi limitările noastre, îndatoririle proprii condiţiei noastre şi funcţiei noastre, sufletul aspiră să se elibereze. Se îndreaptă spre Dumnezeu, ca fierul atras de forţa magnetului. Începem să îl iubim pe Isus într-o formă mai eficientă, cu o dulce înfiorare.