Lista numerelor

Să o contemplăm acum pe mama sa binecuvântată, mama noastră de asemenea. Pe Calvar, la locul execuţiei, se roagă. Nu este o atitudine nouă a Mariei. Aşa s-a comportat mereu, îndeplinindu-şi îndatoririle, ocupându-se de căminul său. În timp ce făcea lucruri pământeşti, rămânea atentă de Dumnezeu. Cristos, perfectus Deus, perfectus homo⁸, a vrut ca şi mama lui, creatura cea mai minunată, cea plină de har, să ne confirme această râvnă de a ridica mereu privirea spre dragostea divină. Amintiţi-vă scena Bunei-Vestiri: coboară arhanghelul, pentru a comunica mesajul divin – vestea că va fi mama lui Dumnezeu –, şi o găseşte retrasă în rugăciune. Maria este complet reculeasă în Domnul, când arhanghelul Gabriel o salută: Bucură-te, cea plină de har; Domnul este cu tine⁹. La câteva zile după aceea, izbucneşte în bucuria lui Magnificat – acest cântec marian, pe care ni l-a transmis Duhul Sfânt prin delicata fidelitate a sfântului Luca –, rod al acestei întâlniri obişnuite a preasfintei Fecioare cu Dumnezeu.

Mama noastră a meditat îndelung asupra cuvintelor femeilor şi bărbaţilor sfinţi din Vechiul Testament, care îl aşteptau pe Mântuitorul, şi asupra întâmplărilor ai căror protagonişti au fost. A admirat acel cumul de miracole, abundenţa de milostivire a lui Dumnezeu faţă de poporul său, de atâtea ori ingrat. Meditând asupra acestei blândeţe a cerului, neîncetat reînnoită, izbucneşte afecţiunea din inima sa imaculată: Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul, iar duhul meu tresaltă de bucurie pentru Dumnezeu, Mântuitorul meu, căci a privit la umilinţa roabei sale¹⁰. Fiii acestei mame bune, primii creştini, au învăţat de la ea, şi, de asemenea, noi putem şi trebuie să învăţăm.

În mine se găseşte tot harul învăţăturii şi al adevărului, toată speranţa vieţii şi a virtuţii¹⁰. Cu câtă înţelepciune a pus Biserica aceste cuvinte pe buzele mamei noastre, pentru ca noi, creştinii, să nu le uităm! Ea este siguranţa, dragostea care niciodată nu abandonează, refugiul mereu deschis, mâna care mângâie şi consolează mereu.

Un vechi părinte al Bisericii scrie că trebuie să încercăm să păstrăm în mintea noastră şi în memoria noastră un rezumat ordonat al vieţii mamei lui Dumnezeu¹¹. Aţi văzut de atâtea ori aceste manuale, de medicină, de matematică sau de alte materii. Acolo se enumeră, pentru cazurile în care este nevoie de ele de urgenţă, remediile imediate, mijloacele care trebuie folosite cu scopul de a nu rătăci de la calea corectă în aceste ştiinţe.

Să medităm frecvent asupra a tot ceea ce am auzit de la mama noastră, într-o rugăciune domoală şi liniştită. Şi, în tihnă, se va întipări în sufletul nostru acest compendiu, care ne va ajuta să mergem fără ezitare la ea, mai ales când nu avem altceva de care să ne agăţăm. Nu este acesta interes personal, din partea noastră? Cu siguranţă este. Dar oare mamele nu ştiu că noi, fiii, suntem de obicei puţin interesaţi şi că tot timpul mergem la ele ca la ultimul ajutor rămas? Sunt convinse de asta şi nu le pasă: de aceea sunt mame şi dragostea lor dezinteresată percepe – în aparentul nostru egoism – afecţiunea noastră filială şi încrederea noastră de nezdruncinat.

Nu pretind – nici pentru mine, nici pentru voi – ca devoţiunea noastră faţă de sfânta Maria să se limiteze la aceste chemări imperioase. Cred – cu toate acestea – că nu trebuie să ne simţim umiliţi, dacă ni se întâmplă asta în vreun moment. Mamele nu contabilizează gesturile de duioşie pe care fiii lor le fac; nu gândesc, nici nu măsoară după criterii meschine. O mică dovadă de dragoste o savurează ca pe miere, şi se grăbesc să dea mult mai mult decât primesc. Dacă aşa reacţionează mamele bune de pe pământ, imaginaţi-vă ceea ce vom putea aştepta de la mama noastră sfânta Maria.

Sfânta evanghelie, pe scurt, ne uşurează drumul pentru a înţelege exemplul mamei noastre: Maria însă păstra toate aceste lucruri, cumpănindu-le în inima ei¹⁸. Să încercăm să o imităm, vorbind cu Domnul, într-un dialog plin de dragoste, despre tot ce ni se întâmplă, până la întâmplările cele mai mărunte. Să nu uităm că trebuie să le cumpănim, să le preţuim, să le vedem cu ochii credinţei, pentru a descoperi voinţa lui Dumnezeu.

În cazul în care credinţa noastră este slabă, să mergem la Maria. Povesteşte sfântul Ion că după miracolul de la nunta din Cana, pe care Cristos l-a făcut la rugăminţile mamei sale, discipolii săi crezură în el¹⁹. Mama noastră intervine mereu la Fiul ei ca să aibă grijă de noi şi să ne arate, astfel, că putem mărturisi: Tu eşti Fiul lui Dumnezeu.

Cât de mult ar creşte în noi virtuţile supranaturale, dacă am reuşi să ne apropiem cu adevărat de Maria, care este mama noastră! Să nu ne sfiim să repetăm în timpul zilei – cu inima, fără să fie nevoie de cuvinte – mici rugăciuni, iaculatorii. Devoţiunea creştină a reunit multe dintre aceste elogii înflăcărate în litaniile care însoţesc sfântul Rozariu. Dar fiecare este liber să le amplifice, adresându-i noi laude, spunându-i ceea ce – dintr-o sfântă pudoare pe care ea o înţelege şi o aprobă – nu îndrăznim să spunem cu voce tare.

Te sfătuiesc – în încheiere – să faci, dacă nu ai făcut-o încă, experienţa ta particulară a dragostei materne a Mariei. Nu este suficient să ştii că ea este mama, să o consideri astfel, să vorbeşti astfel despre ea. Este mama ta şi tu eşti fiul ei; te iubeşte ca şi cum ai fi unicul ei copil în această lume. Trateaz-o ca atare: povesteşte-i tot ce ţi se întâmplă, onoreaz-o, iubeşte-o. Nimeni nu o va face pentru tine, la fel de bine ca tine, dacă tu nu o faci.

Te asigur că, dacă porneşti pe acest drum, vei găsi imediat toată dragostea lui Cristos: şi te vei implica în această viaţă inefabilă a lui Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt. Vei căpăta putere să îndeplineşti perfect voinţa lui Dumnezeu, te vei umple de dorinţa de a-i sluji pe toţi oamenii. Vei fi creştinul care uneori visezi că eşti: cu multe opere de caritate şi drept, vesel şi puternic, înţelegător cu ceilalţi şi exigent cu tine însuţi.

Aceasta, şi nu alta, este tăria credinţei noastre. Să mergem la sfânta Maria, pentru ca ea să ne însoţească cu paşi fermi şi constanţi.