Lista numerelor

A căuta prezenţa lui Dumnezeu

Viaţă interioară. Sfinţenia în sarcinile obişnuite, sfinţenia în lucrurile mici, sfinţenia în activitatea profesională, în corvezile de fiecare zi...; sfinţenie pentru a-i sfinţi pe ceilalţi. Visa odată un cunoscut de-al meu – niciodată nu am reuşit să îl cunosc bine! – că zbura într-un avion la mare înălţime, dar nu înăuntru, în cabină; se afla pe aripi. Bietul nenorocit: cât suferea şi cât era de speriat! Se părea că Domnul nostru i-a dat de înţeles că aşa merg – nesigure, cu suişuri şi coborâşuri – prin înălţimile lui Dumnezeu sufletele apostolice cărora le lipseşte viaţa interioară sau care o neglijează: în pericol constant de a cădea, suferind, nesigure.

Şi cred, efectiv, că riscă grav să se rătăcească aceia care se lansează în acţiune – în activism! – şi omit rugăciunea, sacrificiul şi mijloacele indispensabile pentru a dobândi o pietate solidă: frecvenţa sacramentelor, meditaţia, examenul de conştiinţă, lectura spirituală, convorbirea continuă cu preasfânta Fecioară şi cu îngerii păzitori... Toate acestea contribuie în plus, cu eficienţă de neînlocuit, să fie atât de frumoasă ziua creştinului, pentru că din bogăţia lui interioară curg dulceaţa şi fericirea lui Dumnezeu, ca mierea din fagure.

În intimitatea personală, în comportamentul exterior; în raportul cu ceilalţi, în muncă, fiecare trebuie să încerce să se menţină în prezenţa continuă a lui Dumnezeu, cu o conversaţie – un dialog – care nu se manifestă în exterior. Mai bine spus, nu se exprimă în modul obişnuit, cu zgomot de cuvinte, dar se face observat prin efortul şi prin sârguinţa plină de dragoste pe care le depunem pentru a ne îndeplini bine sarcinile, atât cele importante, cât şi cele mărunte. Dacă nu am proceda cu aceeaşi tenacitate, am fi puţini consecvenţi în condiţia noastră de fii ai lui Dumnezeu, pentru că am fi irosit mijloacele pe care Domnul le-a pus providenţial la îndemâna noastră, ca să ajungem la starea de om matur, la măsura staturii plinătăţii lui Cristos²⁴.

În timpul ultimului război spaniol, călătoream frecvent pentru a le oferi asistenţă sacerdotală multor tineri care se aflau pe front. Într-o tranşee, am auzit un dialog care mi-a rămas întipărit în minte. În apropiere de Teruel, un soldat tânăr comenta despre altul, pe care îl văzuse mai nehotărât, lipsit de curaj: Ăsta nu e un om dintr-o bucată! Mi-ar provoca o tristeţe enormă dacă despre vreunul dintre noi s-ar putea afirma, pe bună dreptate, că suntem inconsecvenţi; oameni care dau asigurări că vor să fie creştini autentici, sfinţi, dar care irosesc mijloacele, întrucât în îndeplinirea obligaţiilor lor nu îi arată continuu lui Dumnezeu duioşia lor şi dragostea lor filială. Dacă aşa ar arăta acţiunile noastre, nu am fi, nici tu, nici eu, creştini dintr-o bucată.