Stațiunea I-a: Isus este condamnat la moarte

E trecut deja de ora zece a dimineții. Procesul este aproape de final. Nu au existat probe decisive. Judecătorul știe că dușmanii i l-au predat din invidie și încearcă o scăpare ridicolă: alegerea între Baraba, un răufăcător acuzat de furt și crimă, și Isus, care este numit Cristos. Mulțimea îl alege pe Baraba. Pilat exclamă:

— Atunci ce să fac cu Isus? (Mt 27, 22.)

Toți răspund:

— Răstignește-l!

Judecătorul insistă:

— Dar ce rău a făcut?

Şi din nou răspund urlând:

— Răstignește-l! Răstignește-l!

Pilat se înspăimântă în fața agitației crescânde. Cere să i se aducă apă și își spală mâinile în fața mulțimii, spunând:

— Eu sunt nevinovat de sângele acestui drept. Voi veți vedea! (Mt 27, 24.)

Şi după ce a pus să fie biciuit Isus, l-a dat să fie răstignit. Se așterne tăcerea asupra mulțimii furioase și posedate. Ca și cum Dumnezeu ar fi fost învins deja.

Isus e singur. Sunt departe zilele în care cuvântul Omului-Dumnezeu aprindea lumină și speranță în suflete, sunt departe procesiunile lungi de bolnavi care erau vindecați și strigătele triumfale din Ierusalim, când Domnul a ajuns acolo călare pe un măgăruș blând.

O, dacă oamenii ar fi vrut să dea un curs diferit iubirii lui Dumnezeu! Dacă tu și eu am fi cunoscut ziua Domnului!

Puncte de meditație I

1. Isus se roagă în grădina Ghetsemani: Pater mi (Mt 26, 39), Abba, Pater! (Mc 14, 36.) Dumnezeu este Tatăl meu, chiar dacă îmi trimite suferinţe. Mă iubeşte cu duioșie, chiar dacă mă răneşte. Isus suferă, pentru a împlini voia Tatălui… Iar eu, care la rândul meu vreau să împlinesc Sfânta Voință a lui Dumnezeu, aş putea să mă plâng dacă mă întâlnesc cu suferinţa?

Va fi un semn sigur al filiației mele, pentru că El mă tratează ca pe Fiul său divin. Şi, din acel moment, ca şi El, voi putea geme şi plânge de unul singur în propria mea grădină Ghetsemani; dar plecat la pământ, recunoscând nimicnicia mea, va ajunge până la Domnul un strigăt izbucnit din adâncul inimii mele: Pater mi, Abba, Pater,... fiat!

2. Arestarea: … venit hora: ecce Filius hominis tradetur in manus peccatorum (Mc 14, 41.) ...Deci, omul păcătos are ora sa? Da, şi Dumnezeu are eternitatea sa!...

Lanţurile lui Isus! Lanţuri, pe care El singur a lăsat să-i fie puse; legaţi-mă, faceţi-mă să sufăr cu Domnul meu, pentru ca acest trup al morţii să se umilească… Deoarece - nu este cale de mijloc - ori eu îl nimicesc, ori el mă va înjosi. Mai bine sclav al Dumnezeului meu decât sclav al trupului meu.

3. În timpul simulacrului de proces, Domnul tace. Iesus autem tacebat. (Mt 24, 63.) Apoi, răspunde întrebărilor lui Caiafa și Pilat… Cu Irod, nestatornic şi spurcat, nu schimbă nici măcar un cuvânt; păcatul desfrânării îl strică atât de mult încât Irod nu ascultă nici măcar vocea Mântuitorului.

Dacă în multe medii apare o rezistenţă la adevăr, taci și roagă-te, căiește-te... şi speră. Chiar şi în inimile care par pierdute rămâne, până la urmă, capacitatea de întoarcere la iubirea lui Dumnezeu.

4. Sentinţa se apropie. Pilat spune, în batjocură: Ecce rex vester. (In 19, 14.) Mai marii preoţilor răspund furioşi: Nu avem alt rege decât pe Cezarul. (In 19, 15.)

Doamne! Unde sunt prietenii tăi? Unde sunt supuşii tăi? Te-au abandonat! Este o rătăcire care durează de douăzeci de secole… Toţi fugim de Cruce, de Sfânta ta Cruce.

Sânge, nelinişte, singurătate şi o nesfârşită foame de suflete… sunt cortegiul regalităţii tale.

5. Ecce homo! (In 19, 5.) Sufletul se cutremură contemplând Sfânta Umanitate rănită a Domnului.

Şi dacă i se va spune: Ce sunt aceste răni în mijlocul mâinilor tale? El va zice: Am fost lovit în casa celor care mă iubeau. (Zah 13, 6.)

Privește-l pe Isus; fiecare rană este o mustrare; fiecare lovitură de bici, un motiv de durere pentru jignirile tale şi ale mele.