Stațiunea a VI-a: O femeie evlavioasă şterge faţa lui Isus cu o năframă

Nu avea nici chip, nici frumuseţe, ca să ne uităm la El, şi nicio înfăţişare, ca să ne fie drag. Dispreţuit era şi cel din urmă dintre oameni; om al durerilor şi cunoscător al suferinţei, unul înaintea căruia să-ţi acoperi faţa; dispreţuit şi nebăgat în seamă. (Is 53, 2-3.)

Și este Fiul lui Dumnezeu care trece, nebun… Nebun de iubire!

O femeie, pe nume Veronica, își face loc prin mulțime, purtând o năframă albă împăturită, cu care șterge cu evlavie chipul lui Isus. Domnul lasă întipărit Chipul Său Sfânt pe cele trei părți ale năframei.

Chipul iubit al lui Isus, care zâmbea copiilor și s-a transfigurat de glorie pe muntele Tabor, acum este ascuns din cauza durerii. Dar această durere este purificarea noastră; sudoarea și sângele ce întunecă și desfigurează trăsăturile sale sunt curățirea noastră.

Doamne, fă ca eu să mă hotărăsc să sfâșii, prin pocăință, masca tristă pe care eu mi-am făcut-o cu mizeriile mele… Atunci, doar atunci, prin calea contemplației și a ispășirii, puțin câte puțin, viața mea va imita cu fidelitate trăsăturile vieții tale. Vom semăna tot mai mult cu Tine!

Vom fi alți Cristoși, Cristos însuși, ipse Christus!

Puncte de meditație VI

1. Păcatele noastre au fost cauza Pătimirii: a torturii ce deforma chipul frumos al lui Isus, perfectus Deus, perfectus homo. Şi sunt şi mizeriile noastre cele care ne împiedică acum să-L privim pe Domnul, întunecându-ne și ascunzându-ne figura sa.

Când privirea ni se întunecă şi ochii ni se înceţoşează, trebuie să ne îndreptăm spre lumină. Şi Cristos a spus: ego sum lux mundi! (In 8, 12.) Eu sunt lumina lumii! Şi adaugă: cine mă urmează, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii!

2. Apropie-te de Umanitatea Sfântă a lui Isus… Și El va pune în inima ta o foame lacomă, o dorinţă „excesivă” de a contempla Chipul său.

În această râvnă – care nu poate fi alinată pe pământ – vei găsi de multe ori consolarea ta.

3. Sf. Petru scrie: prin Isus Cristos, Dumnezeu ne-a dat promisiunile lui preţioase şi mari pentru ca astfel să deveniţi părtaşi ai naturii sale dumnezeieşti. (2Pt 1, 4.)

Această îndumnezeire a noastră nu înseamnă a înceta să fim umani… Oameni, da, dar cu frică de păcatele grave. Oameni care se tem de păcatele veniale şi care, având zi de zi experienţa propriei slăbiciuni, cunosc bine şi puterea lui Dumnezeu.

Aşa, nimic nu va putea să ne oprească: nici respectul omenesc, nici patimile, nici acest trup care se revoltă pentru că suntem niște nemernici, nici mândria, nici… singurătatea.

Un creştin nu este niciodată singur. Dacă te simţi abandonat, este pentru că nu vrei să-L priveşti pe Cristos care trece pe lângă tine… poate cu Crucea.

4. Ut in gratiarum semper actione maneamus! Dumnezeul meu, mulțumesc, îţi mulțumesc pentru tot: pentru contradicţii, pentru tot ce nu înțeleg, pentru ceea ce mă face să sufăr.

Loviturile sunt necesare pentru a scoate părțile de prisos din blocul mare de marmură. În acest fel, Dumnezeu cioplește în inimă chipul Fiului său. Mulţumeşte-i Domnului pentru aceste detalii fine.

5. Când nouă, creştinilor, ne este greu, este pentru că nu dăm acestei vieţi toată semnificaţia sa divină.

Acolo unde mâna simte înțepăturile spinilor, ochii descoperă un buchet de trandafiri superbi, parfumaţi.