Prolog

Pătrunde în rănile lui Cristos cel răstignit  [1]. Când le propunea acest drum celor ce îi cereau sfatul pentru a-și îmbogăți viața interioară, Mons. Josemaría Escrivá de Balaguer nu făcea decât să comunice propria sa experiență, să arate scurtătura aleasă în drumul său pe pământ, care îl condusese către cele mai înalte culmi ale spiritualității. Iubirea sa pentru Isus a fost mereu o realitate tangibilă, intensă, duioasă, filială, emoționantă.

Fondatorul Opus Dei obișnuia să afirme, cu sugestivă putere de convingere, că viața creștină se limitează la a-l urma pe Isus: acesta este taina. Totodată, el adăuga: să-l însoțim îndeaproape astfel încât să trăim alături de el, precum cei doisprezece apostoli; atât de aproape încât să ne identificăm cu el  [2]. În acest sens, îndemna la meditație constantă, la consultarea textului evanghelic, iar cei ce au avut norocul de a-l asculta comentând scene din viața lui Isus Cristos, au simțit că ele sunt vii, actuale și au învățat să pătrundă în acele pasaje asemenea personajelor din întâmplările narate.

Dintre toate relatările evanghelice, Mons. Escrivá de Balaguer se apleca cu precădere și iubire asupra Morții și Învierii lui Isus. Astfel, printre multe alte aspecte, el contempla Preasfânta Umanitate a lui Isus, care – în dorința de a se apropia de fiecare dintre noi – ni s-a arătat în toată slăbiciunea sa omenească și în toată splendoarea sa divină. De aceea, spunea el, întotdeauna sfătuiesc să se citească din cărțile ce narează patimile Domnului. Aceste scrieri, încărcate de sinceră evlavie, ne reamintesc de Fiul lui Dumnezeu, om ca și noi și Dumnezeu adevărat, care iubește și pătimește pentru a Răscumpăra omenirea [3]. Creștinii se maturizează și devin cu adevărat puternici doar în apropierea Crucii, acolo unde o întâlnesc și pe Maria, maica sa.

Rod al contemplării scenelor de pe muntele Calvar, Fondatorul Opus Dei a pregătit această Calea Crucii. Era dorința sa ca aceste pagini să fie un îndrumar pentru a medita la Patimile lui Isus, deși nu a încercat niciodată să le impună nimănui ca text pentru practicarea acestei devoțiuni profund creștine. Nu a făcut-o din prea mare iubire față de libertatea de conștiință și din respect profund față de viața interioară a fiecărui suflet, astfel încât nici măcar pe fiii săi nu i-a forțat vreodată să adopte anumite căi ale evlaviei, cu excepția acelora care, în mod natural, sunt parte esențială a spiritualității dorite de Dumnezeu pentru Opus Dei.

Această nouă lucrare postumă a Mons. Escrivá de Balaguer, ca și cele anterioare, a fost pregătită pentru a fi de ajutor în rugăciune și, prin harul Domnului, pentru a fi sprijin în trăirea sentimentului de remușcare – durere de iubire – și de recunoștință față de Domnul, care ne-a răscumpărat cu prețul sângelui său [4]. În același spirit, au fost incluse, ca momente de meditație, cuvintele Mons. Escrivá de Balaguer, culese din predicile sale, din conversații, din acea râvnă a sa de a vorbi cu Dumnezeu și doar cu Dumnezeu.

Vía Crucis nu este un exercițiu trist. De multe ori Mons. Escrivá de Balaguer a afirmat că rădăcinile bucuriei creștine au forma crucii. Dacă Patimile lui Isus sunt un drum al durerii, ele sunt și calea speranței și a victoriei definitive. Așa explica într-una dintre omiliile sale: Gândește-te că Dumnezeu te vrea fericit și că, dacă pui și tu puțin de la tine, vei fi fericit, foarte fericit, nespus de fericit, chiar dacă în niciun moment nu vei putea abandona crucea. Însă această cruce nu va mai fi un eșafod, ci tronul de pe care domnește Isus. Iar alături de el se află maica sa, care este deopotrivă maica noastră. Sfânta Fecioară îți va da puterea de care ai nevoie pentru a merge cu pași neșovăielnici pe urmele fiului său  [5].

Mons. Álvaro del Portillo

Roma, 14 septembrie 1980; sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci.

[1] Drum, nr. 288.

[2]  Prietenii lui Dumnezeu, nr. 299.

[3]  Ibidem.

[4] cfr. 1 Pet I, 18-19.

[5]  Prietenii lui Dumnezeu, nr. 141.