Stațiunea a XII-a: Isus moare pe cruce

Pe Cruce este scrisă cauza condamnării: Isus Nazarineanul Regele iudeilor. (In 19, 19.) Și toți trecătorii îl hulesc și-și bat joc de El.

— Dacă este rege peste Israel, să coboare acum de pe Cruce. (Mt 27, 42.)

Unul dintre cei doi răufăcători intervine în apărarea lui:

— Acesta nu a făcut niciun rău… (Lc 23, 41.)

Atunci îi adresează lui Isus o cerere umilă, plină de credință:

— Isuse, amintește-ți de mine când vei intra în împărăția Ta. (Lc 23, 42.)

— Adevăr îți spun, astăzi vei fi cu mine în rai. (Lc 23, 42.)

Lângă Cruce este Mama Sa, Maria, cu alte femei sfinte. Isus o privește, apoi îl privește pe ucenicul iubit, și îi spune Mamei:

— Femeie, iată fiul tău.

Apoi ucenicului:

— Iată mama ta. (In 19, 26-27.)

Se întunecă și sunt aproape orele trei, când Isus exclamă:

— Eli, Eli, lema sabactani?! Care înseamnă: Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit? (Mt 27, 46.)

Apoi, știind că toate lucrurile erau pe punctul de a se sfârși, pentru a împlini Scriptura spuse:

— Mi-e sete. (In 19, 28.)

Soldații îmbibă un burete în oțet și după ce l-au pus într-o trestie, o apropie de gură. Isus gustă oțetul și exclamă:

— Savârșitu-s-a. (In 19, 30.)

Catapeteasma templului se sfâșie, și pământul se cutremură, când Domnul strigă cu voce puternică:

— Tată, în mâinile tale încredințez sufletul meu. (Lc 23, 46.)

Şi moare.

Să iubești sacrificiul, care este izvor de viață interioară. Să iubești Crucea, care este altarul sacrificiului. Să iubești durerea, până la a bea, precum Cristos, drojdia potirului.

Puncte de meditație XII

1. Et inclinato capite, tradidit spiritum. (In 19, 30.)

Domnul și-a dat ultima suflare. Discipolii l-au auzit zicând de mai multe ori: meus cibus est…, hrana mea este să fac voința celui ce m-a trimis și să împlinesc lucrarea lui. (In 4, 34.) Şi a făcut-o până la final, cu răbdare, cu umilinţă, dăruindu-se cu totul… Oboediens usque ad mortem (Fil 2, 8): a ascultat până la moarte, şi încă moartea pe Cruce!

2. O Cruce. Un trup ţintuit în cuie pe lemn. Coasta lui deschisă… Cu Isus rămân doar Mama sa, câteva femei şi un adolescent. Apostolii, unde sunt? Şi cei ce au fost vindecaţi de bolile lor: schilozii, orbii, leproşii?… Şi cei ce îl aclamau?... Nimeni nu răspunde! Cristos, înconjurat de tăcere.

Şi tu poate într-o zi vei simţi tăcerea Domnului pe Cruce. Cere atunci ajutorul celui care a murit şi a înviat. Găseşte adăpost în rănile mâinilor sale, ale picioarelor sale și ale coastei sale. Şi se va reînnoi dorinţa ta de a reîncepe, şi vei porni din nou la drum cu mai mare hotărâre şi eficacitate.

3. Există un fals ascetism care îl arată pe Domnul pe Cruce furios, revoltat. Un trup contorsionat care pare să îi amenințe pe oameni: m-ați dărâmat, dar eu voi arunca asupra voastră cuiele mele, crucea mea, și coroana de spini.

Cei care îl prezintă astfel nu cunosc spiritul lui Cristos. A suferit cât a putut – şi fiind Dumnezeu, a putut atât de mult! –; dar a iubit mai mult decât a suferit... Și după moarte, a permis ca suliţa să-i străpungă coasta, cauzându-i altă rană, pentru ca tu şi eu să găsim refugiu lângă Inima sa preamilostivă.

4. Am repetat de multe ori acel vers al imnului euharistic: peto quod petivit latro poenitens, şi de fiecare dată mă emoţionez: să cer cum a cerut şi tâlharul care s-a căit!

A recunoscut că el merita, într-adevăr, acea pedeapsă cumplită… Și cu un cuvânt i-a furat inima lui Cristos și și-a deschis porțile Cerului.

5. De Cruce atârnă trupul – deja fără viaţă – al Domnului. Și tot norodul, care venise la priveliştea aceea, când a văzut cele întâmplate, s-a întors, bătându-se în piept. (Lc 23, 48.)

Acum că te-ai căit, promite Domnului că - având ajutorul lui - nu-l vei mai răstigni niciodată. Spune-o cu credinţă. Repetă încă o dată şi încă o dată: te voi iubi, Dumnezeul meu, pentru că de când te-ai născut, de când erai copil, te-ai abandonat în braţele mele, lipsit de apărare, având încredere în loialitatea mea.